COOL to know, Ieşită din tipare

7 autori de romane noir și meseriile lor dinainte de celebritate

13 Mai , 2018   Galerie foto

Literatura noir scandinavă a devenit astăzi aproape un brand în sine. Țările nordice se dovedesc o adevărată pepinieră de talente literare, care, după ce au cucerit cititorii din zona lor, au captat interesul și admirația iubitorilor de thrillere și romane polițiste din toate colțurile planetei. Stilul realist, ritmul alert, intrigile spectaculoase, cu o artă a suspansului desăvârșită și, nu în ultimul rând, personajele memorabile au devenit cărți de vizită ale literaturii noir scandinave. Citind cărțile lui Jørn Lier Horst, Camilla Lackberg sau Anne Holt, autori publicați de Editura Trei, ne putem imagina că avem de-a face cu scriitori care și-au construit cu răbdare și perseverență o carieră literară. În realitate însă, este vorba doar despre pasiune 100%. Asta pentru că, înainte de a fi copleșiți cu premii și atenția fanilor de cele mai variate naționalități, mulți dintre acești scriitori și-au câștigat existența făcând cu totul altceva. Să descoperim 7 autori de romane noir și meseriile lor dinainte de celebritate.

  1. Autorul Casei de vacanță, roman publicat la editura Trei și al seriei care-l are ca protagonist pe inspectorul William Wisting, Jørn Lier Horst și-a petrecut 20 de ani din viață ca inspector de poliție și ofițer de investigații. Scriitorul ale cărui volume au fost traduse în treizeci de țări, a câștigat premii prestigioase ale literaturii polițiste și a cunoscut un succes impresionant de public spune că pentru cariera sa literară anii petrecuți în poliție au fost esențiali. „Am cunoscut oameni care au avut de-a face cu crime oribile. Pentru mulți ani, treaba mea a fost să stau de vorbă cu criminali. Aceste întâlniri, când stai față în față cu durerea, disperarea sau regretul oamenilor, probabil că dau cărților mele acea autenticitate, care nu poate fi simulată” spune Horst. Scriitorul norvegian a încercat o vreme să lucreze ca polițist și să și scrie. Însă, în 2013, a realizat că trebuie să facă o alegere. „Mi-a plăcut să fiu polițist. Este o slujbă interesantă și palpitantă. Dar, în același timp, este serioasă și implică multă responsabilitate. Când am încheiat această carieră, am simțit, literalmente, cum mi s-a luat o greutate de pe umeri. Uneori îmi lipsește acea viață, însă nu mă mai întorc din drum” spune Jørn Lier Horst.
  2. Dacă scriitorul norvegian vorbea despre responsabilitățile slujbei sale, ce ar putea să spună Anne Holt una dintre cele mai de succes autoare de literatură noir scandinavă, care a fost pentru o vreme ministru al Justiției în Norvegia. Cu o carieră literară impresionantă, autoarea romanelor Moartea demonului, În spatele norilor întunecați, Fericiți cei însetați, Zeița oarbă sau „Doamna preşedintă” (pentru a enumera doar o parte dintre volumele apărute la Editura Trei) este tradusă în peste 25 de țări și recunoscută ca o adevărată maestră a genului. Anne Holt a lucrat doi ani la departamentul de poliție din Oslo, a fost apoi avocat, procuror și publicit, iar pentru o scută vreme ministru al Justiției. A demisionat însă din motive de sănătate.
  3. Cea mai cunoscută autoare a genului noir din Suedia, „Agatha Christie suedeză”, cum este răsfățată de fani, Camilla Läckberg se regăsește constant în fruntea topurilor bestsellerurilor și, evident, și între cei mai bine plătiți scriitori. Autoarea romanelor Prinţesa gheţurilor, Predicatorul, „Piază rea”, Cioplitorul în piatră, Copilul german sau Sirena publicate de Editura Trei a fost pasionată de mică de genul literar care avea să-i aducă și consacrarea. Și tot de atunci a început să scrie, deși s-a considerat multă vreme o diletantă. Scriitoarea ale cărei volume sunt cunoscute și apreciate în 60 de țări a lucrat ca economist multă vreme, până când soțul și părinții săi i-au oferit cadou de Crăciun un curs de scriere creativă. Ce a urmat știm cu toții. Iată că aptitudinile pentru științe economice nu exclud o imaginație atât de bogată. Camilla Läckberg este și astăzi parter într-o afacere cu bijuterii, „Sahara Silver Jewelry”, însă se dedică în primul rând scrisului. „Sunt un scriitor foarte vizual” spune autoarea suedeză. „Văd povestea în imagini, iar când scriu o carte e ca și cum mi-ar rula un film în minte”.
  4. „Nu am fost niciodată prea grozavă la prins hoți. Am o memorie a fețelor îngrozitoare!” Afirmația îi aparține scriitoarei britanice Clare Mackintosh, care a uimit lumea literară cu debutul său fulminant, thrillerul Te las să pleci, tradus în peste 30 de limbi. Clare Mackintosh a lucrat doisprezece ani în poliție, a fost sergent, iar apoi a avansat rapid ca inspector de operațiuni pentru Oxfordshire. Așadar, afirmația ei că nu era prea bună la prins hoți este doar o exagerare. Adevăratul motiv pentru care Clare Mackintosh a parăsit forțele de poliție a fost moartea unuia dintre băieții săi, la numai câteva săptămâni după naștere și faptul că nu putea dedica mai mult timp familiei sale. Din 2011, Clare Mackintosh a devenit scriitoare „cu normă întreagă”. Te văd, roman publicat de Editura Trei, a apărut în aproape 30 de țări și a confirmat faptul că alegerea pe care a făcut-o Mackintosh în ce privește cariera este cea corectă. Numai pe copiii săi nu i-a impresionat succesul literar al mamei lor. Însă, după ce Clare Mackintosh i-a „suflat” un premiu lui JK Rowling și a primit felicitările acesteia, chiar și copiii scriitoarei britanice au fost convinși de valoarea cărților acesteia.
  5. Unul dintre numele cu rezonanță ale literaturii noir scandinave, ale cărei romane au fost publicate la noi de Editura Trei este Yrsa Sigurdardóttir. Creatoarea personajului Thóra Gudmundsdóttir, care i-a adus scriitoarei celebritatea în lumea întreagă a combinat însă mulți ani pasiunea pentru scris (căreia îi rezerva orele târzii din noapte) cu o slujbă de inginer constructor, care îi ocupa toată ziua. Yrsa Sigurdardóttir a debutat inițial ca autoare de cărți pentru copii, foarte amuzante, pe care a început să le scrie după ce a sesizat calitatea îndoielnică a volumelor citite de fiul ei. „Am început să scriu romane polițiste pentru că aveam o nevoie disperată să fac o pauză de cărți umoristice. E tare greu să fii amuzant tot timpul” se destăinuie scriitoarea islandeză. Și în cazul său alegerea a fost cea corectă, pentru că Yrsa Sigurdardóttir, autoare printre altele și a romanului Cenuşă şi pulbere, este la ora actuală una dintre cele mai apreciate autoare de cărți polițiste din lume.
  6. Creatorul seriei care-l are ca protagonist pe detectivul Erlendur, celebru deja în toată lumea și tradus în peste 40 de limbi, Arnaldur Indriðason, autorul romanelor Orașul borcanelor (Editura Trei, 2010) sau Liniștea mormântului (Editura Trei, 2011) a lucrat în presă mulți ani până când a devenit unul dintre cei mai populari scriitori din Islanda. Arnaldur Indriðason a fost jurnalist la un cotidian islandez și apoi critic de film până când celebritatea personajelor create de el l-a determinat să aleagă cariera de scriitor.
  7. „Regina scandinavă a romanului polițist”, autoarea de bestselleruri internaționale care a stârnit admirația lui James Patterson, cel mai bine plătit scriitor din lume, Liza Marklund a lucrat ca reporter de investigații timp de zece ani înainte de a cunoaște celebritatea. Creatoarea seriei Annika Bengtzon vândută în peste 15 milioane de exemplare și citită în 33 de limbi a lucrat și ca editor de știri pentru televiziune sau ca editorialist pentru diferite publicații din Suedia sau alte țări europene. Deși nu a renunțat nici astăzi la activitatea jurnalistică, colaborând din când în când cu diferite publicații, Liza Marklund a ales în primul rând cariera de scriitoare, cea care i-a adus un loc în fruntea topului bestseller New York Times, dar și titulatura neoficială de regina scandinavă a romanului polițist. Lupul RoșuFundaţia Paradis, Studio 69 şi Testamentul lui Nobel sunt câteva dintre romanele Lizei Marklund apărute la Editura Trei.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , , ,