„Îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc şi mai mult să citesc decât să scriu. Spre norocul meu, oamenii au încredere să-mi ofere poveştile lor, iar în cărţi am găsit răspunsuri la toate frământările. Cred că fiecare avem adevărul nostru. Ce s-a întâmplat în realitate nici nu mai contează. Ne rămâne versiunea din suflet, felul în care alegem să ne amintim sau să uităm un om, un anotimp, un loc, o seară, o stare, o fâşie de viaţă”, spune Anda Docea. De fapt, tocmai pentru că îi place să vadă o poveste în tot ce e în jur, după cum declară chiar ea, a devenit scriitor. Anda a terminat Jurnalismul la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, lucrează la televiziunea de stat și colaborează cu săptămânalul „Dilema veche”, a scris pentru revista Tango și a publicat în volumele colective „Ficţiuni reale” (Editura Humanitas, 2013) şi „Cele mai frumoase iubiri” (Editura Cărţile Tango, 2009). Anda Docea a vorbit pentru COOLtura Mall despre volumul său apărut în primăvara aceasta, „Camere de hotel”, despre poveștile care o emoționează și despre faptul că citind, o persoană poate deveni om întreg.
foto: Alina Crăiţă
De ce ați devenit scriitor? Când v-aţi dat seama că vă doriţi să deveniţi scriitor? Cum aţi început să scrieţi?
Am început, ca orice copil căruia îi plăcea să citească, notând câte ceva într-un jurnal scris de mână, cu cerneală. Aveam în jur de 10 ani, eram fascinată de „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă şi de romanele de capă şi spadă. Scriam despre personajele din cărţi, despre şcoală, despre jocurile copilăriei. Am ţinut acel jurnal până am terminat facultatea. Apoi, în perioada de început a blogurilor, prin 2006-2007, am creat unul anonim, unde, cu puţin curaj, am îndrăznit să pun nişte texte. Interacţiunea cu oamenii, părerile lor despre ceea ce scriam, bloggerii pe care i-am cunoscut în acest mod m-au făcut să îmi asum, la un moment dat, tot ceea ce postam. Iar drumul până la cartea mea, „Camere de hotel”, apărută în primăvara aceasta la editura Herg Benet, a început să se contureze din ce în ce mai realist. Cred că am devenit scriitor, deşi e mult spus, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să văd o poveste în tot ce e în jur.
Scrieți ușor, greu? Care este cel mai potrivit moment pentru scris pentru dumneavoastră?
Scriu destul de repede, dar numai după ce povestea s-a conturat deja în mintea mea, aproape până la ultimul cuvânt. Când am o idee, mă joc multă vreme cu ea, o întorc pe toate părţile, mă gândesc cum să-i dau formă, în ce mod să o spun. La multe renunţ, pe altele le aştern de îndată, întotdeauna după miezul nopţii, când reuşesc să mă detaşez un pic de viaţa mea obişnuită şi să intru într-o altă realitate, mai calmă.
foto: Alin Ioniţă
Ce apreciați cel mai mult la o carte: emoția sau povestea?
Îmi plac intrigile iscusite, schimbările de situaţie savuroase, finalurile neaşteptate. Apreciez o poveste bună. Dar şi mai mult vibrez când citesc o carte ce pare a vorbi pe limba sufletului meu. Care spune, în cuvinte bine alese, ceva ce, poate, eu nu am conştientizat niciodată. Care descrie o stare neînţeleasă, dar cumva familiară. Care oferă un punct de sprijin, fără să judece. Care atinge tot ce e uman în noi.
Cum ați convinge pe cineva (un copil, un om care spune că nu-i place să citească) să se apuce de citit? Ce i-ați spune, ce ați face?
I-aş spune că pe toate drumurile pe care şi le va alege alţii au trecut deja şi au scris despre asta. Că în toate se ascunde o poveste şi că nimic nu este imposibil, dacă ai un pic de imaginaţie. Că e păcat să vezi lumea în alb şi negru şi să nu fii în stare să simţi milioane de culori. Că, citind, poate deveni om întreg. Poate înţelege, poate experimenta şi poate fi, din când în când, chiar fericit. Aş încerca să aflu ce îi place să facă, pe unde se plimbă, ce prieteni are. Este imposibil ca, legat de toate acestea, să nu găsesc o poveste care, începută bine, ar putea să-i trezească dorinţa de a o continua, citind-o dintr-o carte. În general, ne place să ştim că nu suntem singuri.
Cum alegeți cărțile pe care le cumpărați/le citiți? După ce criterii?
Am autori preferaţi, cum ar fi Julian Barnes, ale căror cărţi noi le aştept cu nerăbdare. Mă ghidez după recomandările criticilor, dar am şi marele noroc de a fi sfătuită de prieteni jurnalişti sau editori, aşa încât să nu-mi scape o carte bună. Nu în ultimul rând, cumpăr cărţile scriitorilor români şi mă bucur că le găsesc din ce în ce mai multe şi mai variate.
Ce vă place cel mai mult la lumea în care trăiți și ce vă displace profund?
Eu sunt o mare admiratoare şi utilizatoare a tehnologiei. Iau partea ei bună, aceea de a ne uşura viaţa, de a ne face să câştigăm timp, de a ne satisface curiozităţile şi, de ce nu, chiar de a-i apropia pe oameni. Nimic nu e mai plăcut decât să ai pe cineva lângă tine cu un singur click, dacă altfel nu se poate. Ador rapiditatea cu care internetul îmi oferă orice informaţie doresc. Faptul că un text poate ajunge într-o secundă la milioane de oameni. Că-mi pot plănui o călătorie oriunde şi că pot comanda un obiect din orice colţ al lumii. Nu-mi place lipsa de profunzime. Faptul că nu mai avem răbdare. Că ne petrecem un sfert din zi pe drumuri. Că nu mai ştim să fim atenţi şi apoi ne mirăm de ce (ne-)am pierdut. Că nu mai există educaţie pentru a face bine, nici respect pentru efort şi valoare.
Când și cu ce ocazie mergeți la mall?
Merg la mall aproape săptămânal pentru cumpărături –de la produse pentru casă până la haine şi de la cărţi până la cadouri de tot felul. Mă întâlnesc cu prietenele la o cafea, pentru că de multe ori ne este mai uşor să ajungem la un mall direct de la serviciu şi să ne rezolvăm mai multe treburi acolo. Din când în când, îmi place să văd un film, european în special, într-o companie adecvată.
