Umberto Eco, lingvistul şi filosoful italian care a marcat cultura contemporană, s-a stins din viaţă la 84 de ani, vineri seara la ora 22.30. Presa italiană informează că scriitorul a murit în locuinţa sa. Umberto Eco suferea de cancer de mai mult timp. 

foto: repubblica.it

foto: repubblica.it

Cunoscut pentru romanele „Numele trandafirului” (ecranizat în 1986, cu Sean Connery în rolul principal) sau „Pendulul lui Foucault”, Umberto Eco a fost un autor prolific, a scris chiar şi cărţi pentru copii, dar este apreciat în special pentru activitatea sa academică. Este considerat unul dintre cei mai buni specialiști în semiotică şi teorie literară. Anul trecut a apărut ultimul său roman, „Numărul zero”: în anii ’90, un om de afaceri dubios strânge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cât şantajului şi discreditărilor.

foto: repubblica.it

foto: repubblica.it

Dincolo de opera sa uriaşă, de studiile de semiotică şi filosofie, Umberto Eco a fost mereu puternic ancorat în actualitate. De exemplu, anul trecut el a a atacat dur reţelele de socializare, afirmând că acestea dau drept de cuvânt „unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”.

Cultura contemporană pierde aşadar pe unul dintre cei mai importanţi şi apreciaţi reprezentanţi. Anul trecut, într-un interviu acordat pentru publicaţia italiană Repubblica, Umberto Eco mărturisea că se hotărâse să renunţe a mai publica, după ani de zile, la celebra editură Mondadori şi să urmeze o nouă editură proaspăt lansată, „La nave di Teseo”.

Umberto Eco s-a născut în Alessandria pe 5 ianuarie 1932. În 1988 fondează Departamentul de Comunicare de la Universitatea din San Marino, iar din 2008 este profesor emerit si preşedinte al Şcolii Superioare de Ştiinţe Umaniste de la Universitatea din Bologna.

foto: repubblica.it

foto: repubblica.it

COOLtura Mall

Post a comment