COOL to meet

De la dans, la vlogging și gastronomie

6 Dec , 2017  

La 32 de ani, Gleb Poluiaktov a ales să-și construiască un viitor în România. Cu un meniu la modă, care include vloggingul și gastronomia. Simpaticul rus care în copilărie intra pe un drum pe care mulți puști din Rusia îl aleg, dansul – și despre care spune că este un fel de „sport național” în țara lui – a ajuns acum om de afaceri și își dorește să aducă pe piața de la noi un concept nou: un bistro de clătite, cu rețete din toată lumea, deopotrivă dulci și sărate, culese de pe tot mapamondul, rețete tradiționale, dar și actuale. Și-a „botezat” bistro-ul Brutal Russian, inspirat de originile sale, iar în paralel cu acest business s-a apucat de vlogging (are un canal care se numește Gleb goes global și se prezintă ca primul vlogger rus din România), fascinat de puterea pe care online-ul o capătă de la o zi la alta. Am stat de vorbă cu Gleb despre cariera sa de dansator, de ce a renunțat la ea, ce îi place cel mai mult în România, țara de unde și-a ales și o soție, despre mâncare și cele mai îmbietoare rețete de clătite.

1.Povestea ta este una cât se poate de interesantă. Te-ai pregătit pentru o carieră în dans, însă ai ajuns să deschizi o afacere gastronomică în România și să fii, totodată, primul vlogger rus din România. Cum te-ai decis să te muți aici?

Înainte de toate, trebuie să spun că soția mea este româncă, astfel că prin intermediul ei v-am cunoscut țara și tradițiile. Așadar, România nu îmi este total străină. De vreo 3, 4 ani mă tot gândesc la această mutare, iar la începutul anului mi-am spus că trebuie să îmi adun forțele pentru a face ceva aici. Mă simt bine în România și am intuit potențialul de afaceri pe care îl are piața de aici. Și sunt convins că restul lucrurilor vor veni către mine pas cu pas.

2.Cum ai cunoscut-o pe soția ta?

Am lucrat împreună, așa ne-am cunoscut. S-a întâmplat în Atena, Grecia, acolo unde eram amândoi plecați cu un proiect de dans.

3.Știai ceva despre România până să o cunoști pe soția ta?

Da, mai fusesem de câteva ori aici, în vacanță. Și întotdeauna m-am simțit aici ca acasă. Am regăsit multe lucruri asemănătoare Rusiei, doar că aici există un avantaj: ai aproape de tine totul, și muntele, și marea, pădurile, peisajele de țară. Te poți bucura de tot ce are țara asta frumos, totul e aproape.

4.Știu că ți-ai început cariera ca dansator profesionist. Cât timp ai studiat dansul și de ce ai renunțat la el?

Așa este. Am studiat dansul timp de cinci ani, apoi am profesat în domeniu. Am făcut parte apoi din unul dintre cele mai cunoscute grupuri de dans din Rusia. Cu timpul, am reușit să îmi fac propriul proiect de dans, cu care am ajuns în foarte multe țări. În Rusia, după cum știți, dansul e un fel de sport national, se studiază din copilărie. E o meserie frumoasă, dar în același timp cariera de dansator depinde de mulți factori. Poți munci ani de zile și o accidentare te scoate din ring pe viață. Așa că întotdeauna trebuie să existe un plan de rezervă. În paralel cu dansul eu am făcut multe altele, am organizat evenimente, am făcut comerț, mereu m-am gândit că trebuie să știu să fac și altceva. Din fericire nu am avut parte de vreo accidentare care să-mi dea peste cap viața și cariera cu totul, ci doar am decis că e momentul, la 32 de ani, să merg pe alt drum.

5.Ai intrat de curând și pe terenul online-ului în clipa în care ai desic să pornești un vlog – Gleb goes global. De ce ai făcut asta în România, de ce acum?

Online-ul devine tot mai puternic, zi după zi. E o realitate pe care nu ai cum să o ignori. În unele țări aproape că a depășit TV-ul ca impact. YouTube-ul pune la dispoziție toate condițiile pentru a te face cunoscut, nu trebuie să investești sume mari de bani, alegi ce conținut să postezi, poți fi creativ. Vloggingul este un business dacă reușești să faci lucruri de calitate și asta îmi doresc și eu. Să arăt lumii cine sunt, ce lucruri fac, să povestesc despre proiectele mele.

6.De asemenea, ești pe punctul de a deschide un bistro de clătite în București, Brutal Russian. Ce-mi poți spune despre proiectul ăsta?

Piața clătitelor în România este foarte ofertantă. Și de ce să aleg să intru pe segmentul burgerilor, de exemplu, care este deja suprasaturat în România, și să nu fac, în schimb, ceva prea puțin dezvoltat aici: un bistro dedicat clătitelor? În plus, toți iubim clătitele, știu că românii se dau în vânt după ele. Însă motivul principal pentru acest business e mult mai simplu de atât: îmi place să mănânc! Am avut ocazia să testez de-a lungul anilor multe feluri de mâncare, atât ieftină, de tipul fast-food, cât și de calitate superioară, din ingrediente alese cu grijă. Pot face diferența, iar calitatea mâncării e data de ingredientele bune. Și asta mi-am dorit: să vin pe piață cu o propunere de rețete unice, simple, gustoase, realizate din ingrediente de calitate, proaspete, de tipul celor folosite în restaurante de top, dar, în același timp, să păstrez localul accesibil.

7.Ce fel de clătite de regăsesc în meniul Brutal Russian? Cu ce sunt ele diferite?

Vom avea pentru început cam 15 rețete de clătite atât sărate, cât și dulci. Sunt rețete pe care numai aici le veți putea gusta. Vom acoperi prin ele gusturi specifice mai multor țări, de la Suedia, la Franța, România sau Rusia. Noi le spunem tradiționale. De asemenea, vor exista clătite dulci, cu brânză și diverse alte ingrediente, create special de chef-ul nostru. Trebuie să le încercați!

8.Care sunt clătitele tale favorite?

În copilărie îmi plăceau clătitele cu smântână și miere. Cu timpul am descoperit mult mai multe rețete, iar acum, de când pregătim meniul pentru Brutal Russian, am tot testat împreună cu chef-ul nostru. Și una singură nu mi-a plăcut și am renunțat la ea.

9.Care era mâncarea ta preferată în copilărie?

Nu aveam prea multe opțiuni, așa că nu făceam nazuri. Îmi plăcea mâncarea, punct.

10.Ce-ți place cel mai mult în București?

Îmi place faptul că Bucureștiul nu doarme niciodată. Li, cum spunam și mai devreme, că ai aproape de tine natura, fie că alegi să mergi la munte, fie la mare. Iubesc natura!

11.Ți-a fost greu să te adaptezi aici?

Cel mai greu mi-a fost să înțeleg modul de gândire al românilor, care e diferit de cel al rușilor.  Altfel, nu mi-a fost greu pentru că sunt obișnuit să călătoresc și să întâlnesc oameni noi.

12.Ce mâncare românească îți place cel mai mult?

Ciorba de văcuță și papanașii.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , ,