Dominic Vîrtosu: “Artiştii au şi ei orgolii mari, de aceea, câteodată,
nu e uşor să zici ce e mai important: arta sau artistul.”
Oameni cu capete de animale, cai tolăniţi în cadă, astronauţi sau lenjerie intimă. Tablourile semnate de Dominic te îndeamnă să te întrebi, să priveşti, să vezi dincolo de culoare. Pentru că, aşa cum spune chiar el, pictura nu trebuie să aibă acelaşi sens pentru toată lumea. Are 32 de ani, pictează din clasa întâi şi spune că la un moment dat s-a trezit simţindu-se artist. Lucru care probabil se afla în ADN-ul său chiar şi atunci când a mers la şcoala germană, când a încercat, fără succes, să meargă la o clasă de muzică – tatăl fiind profesor de pian – şi chiar şi atunci când şi-a exersat creativitatea, timp de şase ani, în media şi marketing. A renunţat la un job în televiziune pentru care mulţi l-ar invidia şi a ales să să îşi facă drumul cu propriile tuşe: cu minimum 4 ore de muncă pe zi, o ieşire undeva şi… măcar o oră de somn pe timpul zilei. O încercare de a mai recupera, probabil, ceva din nopţile pierdute în faţa laptopului cu planuri şi prezentări de marketing. Dominic Vîrtosu vorbeşte pentru COOLtura Mall despre curajul de a fi pictor în România, alegeri, libertatea de a trăi după propriile reguli şi realismul fantastic pe care îl aşează în lucrările sale.
Cum ai trecut de la media la pictură? Cum ai luat această decizie?
Am lucrat în media şi publicitate timp de mai bine de 6 ani de zile. Mai întâi am debutat în marketing şi apoi am continuat cu partea de design, concept şi grafica. La început nici nu ştiam că există asemenea joburi: a fost mai interesant să descopăr acest aspect în “câmpul muncii”. Trecerea către pictură nu a fost abruptă: nu m-am oprit niciodată din pictat. Nici când lucram 8-10 ore pe zi. Seara ajungeam acasă şi pictam cel puţin o oră. În zilele cele mai bune mă trezeam la 6 dimineaţa ca să pictez. Am luat decizia să nu mai lucrez (adică să nu mai am un serviciu stabil) atunci când am împlinit 30 de ani. A fost la fel de natural: mi-am spus că acum e momentul şi că trebuie să o fac măcar ca să văd dacă sunt capabil. Visam de ceva vreme să mă dedic în întregime picturii.
Pentru ce te-ai pregătit în şcoală? Te gândeai la vremea aceea că vei ajunge să fii artist?
Eu am facut, paralel cu şcoala germană, o şcoală de arte, pentru că părinţii mei s-au gândit să îmi ofere şansa să îmi dezvolt latura artistică (a fost cu atât mai firesc cu cât tata era deja profesor de pian acolo). Apoi am făcut Liceul German pentru că nu m-a convins calitatea învăţământului de la Tonitza. Iar la Universitatea de Arte am dat examen pentru că chiar nu îmi puteam închipui că aş vrea să fac altceva în afară de pictură. Nu m-am văzut vreodată învăţând tone de materiale sau ecuaţii pentru vreun alt domeniu. Nu stiu când “se ajunge artist”… probabil că la un moment dat m-am trezit simţindu-mă artist.
Tu cum te defineşti: artist, pictor, desenator?
Artistul înglobează toate celalalte aspecte. Azi pot să desenez şi mâine să pictez, peste o săptămână voi sculpta, iar apoi voi juca într-o piesă de teatru. În toate activităţile sunt artist.
Cât curaj îți trebuie să o iei de la zero într-un alt domeniu?
N-a fost chiar un domeniu complet nou. Cum spuneam mai sus, nu m-am oprit niciodată din pictat. Nici când aveam joburi şi nici când am fost plecat în concedii. E minunat să îţi dai seama că nu ai de dat socoteală nimănui şi că poţi să faci ce vrei, când vrei.
Îţi foloseşte acum ceva din experienţa în media? Ce şi cum?
Sunt foarte fericit că am lucrat în media pentru că am învăţat o gramadă de lucruri despre oameni şi project management, dar şi diverse lucruri practice legate de grafică şi abordări conceptuale. Totul, dar absolut totul, mi-a folosit. Chiar şi nopţile lungi şi nedormite: am învăţat să nu mai fac asta.
De când pictezi?
Pictez din 1990 – de când eram în clasa întâi.
Cum e viaţa de pictor în România?
Viaţa de pictor în România este încă destul de incertă: oferă multe semne de întrebare şi puţine răspunsuri. Eu simt însă că România s-a deschis foarte mult în ultimii cinci ani. Există evenimente culturale multiple (aproape că nu poţi ţine pasul cu toate vernisajele şi spectacolele), aşa că pictorii au şi ei de unde să se hrănească cu vizual. Viaţa economică de pictor mai are de progresat, dar cred că este cazul în multe alte ţări.
Ce simţi din partea publicului din ţară? Există interes? Sunt investitori în artă?
Piaţa de artă este încă la început în România, iar contextul economic nu ajută prea mult. Însă cu contactele potrivite, un pictor se descurcă şi găseşte şi cumpărători. Publicul este şi el pe cale de formare: o nouă clasă de oameni s-a maturizat şi a ajuns în punctul în care are un venit cu care poate face achiziţii în domeniul artei – lor li se adresează evenimentele şi galeriile nou apărute pe piaţă.
Ce ai făcut cu banii din vânzarea primului tablou?
Nu mai ştiu exact care a fost prima pictură pe care am vândut-o. Dar ştiu că nu a fost o sumă din care să poţi să faci ceva… cred că am fost să-mi iau ceva bun de mâncare.
Cât de importantă este educaţia?
Cred că depinde de caracterul fiecăruia. Pentru unii educaţia e sufocantă, pe alţii îi ajută. Mai depinde şi peste ce profesori dai. Eu am fost norocos şi am avut profesori care mi-au deschis ochii şi m-au ajutat să îmi găsesc stilul.
De ce eşti cel mai mândru?
Primul meu telefon mobil l-am câştigat prin creaţie: la un concurs de sculptură în gheaţă. Asta nu e neaparat o realizare de trecut în CV, dar m-a făcut să mă simt super la momentul respectiv.
Care e pictorul tău favorit?
E interesant că m-ai intrebat care e pictorul favorit, nu artistul preferat. Am doi artişti ale căror lucrari m-au impresionat dintotdeauna: Takashi Murakami şi Jeff Koons. Ambii se ocupă mai mult cu managementul de proiect decât cu pictatul-sculptatul-desenatul propriu-zis şi ambii sunt superstaruri ale artei contemporane.
De la cine ai primit cel mai bun sfat?
Chuck Close, un pictor american, spune că inspiraţia e pentru amatorii care o aşteaptă. Pe noi, restul, trebuie să ne găsească lucrând în atelier.
Cum arată acum o zi din viaţa ta?
Fiecare zi e diferită, dar păstrează câteva elemente constante: minimum 4 ore de muncă (desen, pictură sau doar scris de idei şi gânduri), minimum o ieşire undeva (o plimbare, un restaurant, o întrevedere cu prieteni) şi minimum o oră de somn pe timpul zilei.
Ce proiecte ai? Unde expui?
Deocamdată nu am nicio expoziţie în curs. Am avut două expoziţii personale anul ăsta şi trei expoziţii de grup. A fost un an plin. Pregătesc lucrări noi pentru anul viitor şi sper să organizez o expoziţie într-un spaţiu nou.
Cum ţi-ai defini stilul?
M-am gândit multă vreme la un răspuns bun pentru această întrebare. „Realism fantastic” e cel mai aproape de ceea ce fac eu. Sunt elemente ale realului (lucruri pe care le ştim, le cunoaştem, ne sunt familiare) combinate într-un mod surprinzător, ce ţine de fantezie.
Dalí spunea că desenul reprezintă sinceritatea din artă. Nu este posibil să trişezi. Tu cât din tine dezvălui în lucrările tale?
Pentru cei care mă cunosc personal, fiecare lucrare e ca o confesiune. Ei pot să spună chiar în ce stare am fost când am pictat un anume lucru. Pentru privitorul care vede lucrările pentru prima dată, nu ştiu să spun cât de mult se simte această dezvăluire personală.
Știu că semnezi și câteva coperte de carte. Spune-mi mai multe.
Deocamdată am lucrat pentru o prietenă o copertă de carte: se numeşte „De zece ori pe buze”, a apărut la Editura Curtea Veche şi este un volum de proză scurtă semnat de Adina Rosetti. Sunt deschis să mai colaborez şi în viitor cu alţi autori, dar nu este un focus principal.
Ce te relaxează, ce te inspiră?
Pictez mult şi nu am timp de lecturi îndelungate, cu excepţia articolelor de artă care mă interesează. Prefer sportul, mersul la munte sau în alte excursii. Natura mă umple de energie şi îmi dă forţa să mă apuc din nou de treabă.
Consideri că arta poate fi oxigen în lumea asta sufocată uneori de răutate, nedreptate și orgolii?
Arta poate avea multe funcţii în această lume. Desigur, una dintre aceste funcţii e cea estetică. Artiştii au şi ei orgolii mari, de aceea, câteodată, nu e uşor să zici ce e mai important: arta sau artistul.
Mai multe despre lucrările şi expoziţiile lui Dominic aflaţi aici: http://www.dominicvirtosu.ro