COOL to know

Doru Todoruț: „Profesorul ar trebui să fie sprijinul tău”

2 apr. , 2018  

John David Anderson dedică una dintre cărțile sale „Domnișoarelor Bixby din întreaga lume”, incluzându-i aici pe profesorii și învățătorii care influențează și bucură sufletele elevilor de pe mapamond. Meseria de profesor nu este una ca oricare alta, nu e pentru oricine. Însă cei care o fac cu toată dăruirea și pasiunea lasă urme adânci în conștiințele și devenirea copiilor cu care au lucrat. Doru Todoruț s-a aflat și de o parte și de cealaltă a catedrei și ne poate spune din experiență care au fost lucrurile care l-au marcat în ambele ipostaze. Acum este concentrat pe educația fiicelor sale pe care ar vrea să le obișnuiască cu lectura de mici. Deocamdată citesc împreună din cărțile cu povești, dar mai târziu speră să găsească acei profesori ideali care să le deschidă apetitul pentru școală și cunoaștere.

Cum arată un astfel de profesor în viziunea lui Doru Todoruț? Exact așa: „Este vorba despre a intui de ce anume are nevoie acel elev, în afară de partea informațională, ca formare a sa, să anticipeze ce probleme poate avea acasă, în colectivul de elevi, ce își dorește de la el. Sunt mulți factori și tocmai din acest motiv profesorul devine psiholog, părinte, prieten, confident al elevilor. Iar reversul este că și elevii, prin problemele lor și întrebările specifice, te modelează ca profesor, ca om.”

 

Am citit de curând cartea lui John David Anderson, „Ultima zi a domnișoarei Bixby”, care m-a făcut să mă gândesc la cât de importanți sunt profesorii și învățătorii în viețile noastre. Domnișoara Bixby – personajul central al cărții – este genul de profesor care reușește să facă fiecare copil să se simtă special, prin atenția pe care i-o acordă. Tu ai avut un astfel de profesor? Unul special, pe care să-l fi iubit și prețuit într-un fel aparte?

Ce subiect interesant! Atunci când te reîntâlnești cu profesorii după 4, 5, 10 ani de la absolvire, conștientizezi că ei sunt nu doar reprezentanții animați ai materiilor pe care le studiai în liceu sau în facultate, ci sunt oameni ca tine, ca mine, cu bune și cu mai puțin bune. Însă, din această perspectivă, înțelegi mai multe despre cât de răbdători și de înțelegători au fost cu tine, atunci când te răzvrăteai, nedorind să înveți despre istorie sau geografie sau vreo materie precum economia politică.

Învățătoarea cred că rămâne în topul oamenilor dragi, speciali pe care îi avem de-a lungul călătoriei educative și educaționale. Ea este și profesor, și prieten și părinte. Aportul ei este covârșitor. Îi mulțumesc și acum învățătoarei mele Elena Furdui din Timișoara pentru tot!

Revenind la întrebare, eu m-am îndrăgostit de matematică datorită profesoarei mele, doamna Cratigati, din gimnaziu. Cu ea petreceam ore întregi după cursuri să aprofundăm tainele matematicii din gimnaziu. Culmea este că am învățat, pe lângă ecuații și exerciții specifice, să am răbdare, să mă bucur de victorie, să îmi doresc mai mult, să performez. Toate acestea sunt meritul ei. Studiul te formează mult ca om. Condiția este să îți placă ceea ce faci, chiar dacă uneori te copleșeșete volumul de informație pe care trebuie să îl asimilezi.

Și nu a fost singura. În liceu am întâlnit-o pe doamna Miuț, profesoară de psihologie,  în facultate am întâlnit-o pe doamna Danciu de la Universitatea de Vest. Suflete speciale, puternice și sensibile deopotrivă, care m-au învățat să iubesc viața, oamenii, lumea asta mare și enigmatică și să empatizez cu problemele semenilor, să încerc să mă implic în rezolvarea lor, să dau o mână de ajutor. Le mulțumesc și lor!

Care a fost cea mai fericită zi din viața ta de elev/student?

Au fost foarte multe zile speciale în timpul perioadei educaționale. Când am luat prima dată nota 10, când am putut scrie cuvântul „mama”, când am trecut în etapa județeană la olimpiada de matematică, când am câștigat cu echipa de fotbal a școlii primul meci, când am sărutat o fată pe coridorul școlii (fiind mai roșu decât semaforul). A fost fericită și ziua când, în clasa a IX-a, am chiulit de la ora de limba rusă ca să merg cu colegele de clasă în parcul din apropierea școlii. Era o zi de primăvară caldă, frumoasă foc, cu zumzete de albine și miros de flori și iarbă crudă. Țin minte cât de bucuros eram când primeam cărți noi pe bancă la începutul anului școlar sau când cântam cu colegii la pian, chitară și voci diferite piese ce ne ungeau sufletele noastre tinere, înflăcărate de adolescenți.

Povestește-ne o întâmplare când un profesor te-a făcut să te simți mândru?

Profesorul ar trebui să fie sprijinul tău. Nu te face el să te simți mândru, ci devii mândru de tine, tu însuți, în urma succeselor și progreselor pe care le remarci la tine. Am fost de fiecare dată mândru când eram dat exemplu pentru modul în care am gândit și am rezolvat o teză întreagă la matematică în fața clasei sau pentru originalitatea dovedită într-o compunere de clasa a III-a. Sunt mii de ocazii când devii mândru de tine și îi mulțumești celui/celei care îți este alături. Abia aștept să citesc cartea despre domnișoara Bixby. Sunt convins că îmi va trezi o sumedenie de amintiri haioase, uitate poate din școală.

E ceva ce ți-a spus vreodată un profesor care te-a marcat (poate fi și în sensul bun și în sensul rău al cuvântului?

Desigur! Când ai încredere într-un adult, te aștepți ca el să te încurajeze, să te dojenească, să fie activ în progresul tău. Și de multe ori primești sfaturi, povețe care te marchează. Aș aminti despre un incident din grădiniță (ca să înțelegeți cât de marcat am fost) când am fost pedepsit pentru că un coleg de grupă (de culoare), care îmi era cel mai bun prieten, s-a împiedicat de mine în fuga lui și s-a lovit cu capul de calorifer. Cineva trebuia să fie de vină! Iar eu, fiind ultimul pe care l-a atins în căderea lui, am fost scos vinovat de către ceilalți colegi și am fost pedepsit în fața tuturor grupelor din gradiniță, ca exemplu negativ. M-a marcat. Dar au fost și câteva experiențe, discuții serioase cu dirigintele din gimnaziu și din liceu despre viață, despre profesie, despre riscuri, despre capcane ale vârstei,  care m-au marcat pentru că s-au întâmplat întocmai cum mi le-au spus ele, profesoarele mele, și mi se părea că trăiesc o experiență de tip clarvizionar, telepatic. În plus, în liceu mai ales, se leagă prietenii pe care nu le mai regăsești decât rar în viață.

Care este, în opinia ta, profesorul ideal?

Aceasta este o întrebare-capcană. Cum nu există elev ideal, nu putem vorbi despre profesor ideal. Este vorba despre a intui de ce anume are nevoie acel elev, în afară de partea informațională, ca formare a sa, să anticipeze ce probleme poate avea acasă, în colectivul de elevi, ce își dorește de la el. Sunt mulți factori și tocmai din acest motiv profesorul devine psiholog, părinte, prieten, confident al elevilor. Iar reversul este că și elevii, prin problemele lor și întrebările specifice, te modelează ca profesor, ca om.

Tu însuți ai lucrat în învățământ și ai ajuns să predai chiar la școala unde ai învățat și tu. Ce sentimente te-au încercat? A fost ceva ce te-a copleșit?

Da. A fost ceva emoționant. Să intru pe la intrarea profesorilor după ce acea parte a școlii ți se părea o zonă crepusculară, a fost wow. Îmi bătea inima, căutam reperele vizuale din timpul gimnaziului, băncile, oamenii, culoarea pereților. Parcă doream să iasă colegii mei din clasa unde mi-am petrecut copilăria. Revederea cu profesorii din gimnaziu a fost copleșitoare. Fără cuvinte. Am descoperit oameni mai trecuți prin timp, mai deschiși ca relație interumană, primitori, care erau interesați de problemele anumitor elevi, frământați de salarii, de perspectivele relativ sumbre ale profesiei noastre, dar cu zâmbetul pe buze. Uneori, ca profesor, trebuie să fii actor. Să maschezi probleme cu un zâmbet larg, să ascunzi lacrimile ce vor să cadă din cauza unei probleme de sănătate sau a unei situații grave în familie cu un banc sau o pledoarie haioasă în fața elevilor. Este o meserie dificilă dar satisfăcătoare sufletește. Profesorii adevărați sunt formatori de oameni, sunt eroi.

Ce crezi despre meseria de educator/învățător? Crezi că o poate face chiar oricine?

În învățământ formăm copiii pentru adaptarea în societate, dar și pentru a se simți bine cu ei înșiși, ca adulți. Noi sfătuim elevii să găsească acele meserii, informații, activități care să le aducă mulțumire, satisfacție, efecte care ne conduc spre drumul profesional al fiecăruia. Descoperim împreună vocația fiecăruia. Cu atât mai mult profesorii trebuie să aibă această vocație de a fi profesor. Nu oricine poate și nu orice e bine să fie profesor. E valabil acest lucru în orice meserie. Când nu îți găsești vocația devii neîmplinit profesional, nu ai randament, ajungi la cursuri de reorientare profesională.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la perioada în care le-ai predat copiilor? E ceva ce ți-a rămas pur și simplu în suflet?

Răspunsul este simplu, dar profund. Mi-au rămas în suflet zâmbetele lor, îmbrățisările lor sincere (uneori fetițele mă îmbrățișau doar pentru că tații lor erau plecați în străinătate la muncă sau pentru că nu le acordau atenția și afecțiunea necesare), florile pentru mama mea primite de 8 Martie. Îmi plac la nebunie și mesajele lor de acum, ca adulți, pe Facebook prin care îmi spun despre ei, despre cum au reușit în viață, despre succesul meu.

Te-ai mai întoarce vreodată în învățământ?

De dragul copiilor, da. Spre binele meu, nu. A fost o decizie grea. Sper să fiu un model pentru ei prin ceea ce fac acum.

Care era profesorul care și s-a părut cel mai pasionat de materia pe care o preda și de ce?

Chiar nu pot răspunde la această întrebare. Evident că nu toți profesorii erau dedicați la fel meseriei sau materiei pe care o predau, dar o clasificare ar fi imprudentă, chiar ofensatoare pentru ei.

Este vreo materie pe care ai îndrăgit-o doar datorită profesorului care ți-a predat-o?

Da. Limba franceză în gimnaziu. Nu sunt prea talentat când vine vorba despre limbi străine, însă profesoara de franceză din gimnaziu avea acel aer boem, parizian, care mă teleporta direct la picioarele turnului Eiffel, într-un carusel viu colorat, cu o brioșă parfumată în mână. Avea darul acesta special. Nu știu cum o făcea dar eram vrăjit, fascinat și învățam orice doar pentru a nu o scoate pe ea din acea visare, din acea pasiune pentru cultura și limba franceză.

Te-ai gândit vreodată să te faci profesor de muzică?

Hahaha. În clasa a II-a i-am învățat pe elevii mei notele muzicale și cântam de ne săreau plamânii pe afară. Și era distracție maximă. Poate aș fi un profesor bun de muzică, însă doar în spațiul privat, unde pot să refuz un elev care nu are pasiune pentru muzică.

Cum îți educi fetițele? Care crezi că e cel mai important lucru pe care trebuie să îl insufli fetelor?

Fetițele mele, la fel ca toți copiii, au nevoie de dezvoltare intelectuală, fizică și afectivă în mod progresiv, armonios și constant. Încerc să le insuflu bucuria dea trăi, bucuria celor dragi langă ele, bucuria unui cadou ieftin dar personalizat, a unor flori primite din partea mea când vine primăvara, a unei plimbări în parc cu bicicletele sau a unei cărți noi cu desene și povești interesante.

Obișnuiești să le citești fetițelor tale? Ce le place cel mai mult?

Obișnuiesc să fac de toate, inclusiv să citim împreună câteva pagini dintr-o carte cu povești (deocamdată). Prefer să citim împreună, nu să citesc doar eu, iar ele să aibă gândurile prin alte camere sau locuri. Lor le place să se joace. Ca adult, trebuie să transformi activitățile de învățare în joc. Dacă reușești acest lucru, ai câștigat.

Dar ție ce-ți place să citești? Ai un anumit gen de literatură care te atrage în mod deosebit?

Nu am timp suficient să citesc atât de mult. Citesc despre copii, despre fenomene ciudate ale istoriei umanității, despre culturi și civilizații dispărute, despre războaiele mondiale, despre tehnică și descoperiri științifice ș.a.m.d.

Spune-ne 3 cărți care nu te-au lăsat să dormi până nu le-ai terminat de citit?

De-a lungul vieții am trecut prin diferite perioade și stări. Cărțile pe care le-am citit m-au influențat mai mult sau mai puțin.  Îmi vin acum în minte „Profetul”, de Kahlil Gibran, cărțile lui Asimov despre Fundație, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Eminescu. Iar din copilărie aproape toate cărțile lui Jules Verne.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , ,