Ieşită din tipare

Elena Ferrante și cărțile ei geniale

5 ian. , 2017  

Anul 2016 a fost, printre altele, și anul demascării identității scriitoarei Elena Ferrante. 

Deși misterul care a învăluit identitatea scriitoarei care se ascunde în spatele pseudonimului Elena Ferrante a intrigat încă de la început, odată ce aceasta a fost demascată, au existat multe voci care au condamnat gestul reporterului de a o expune, în ciuda dorinței sale de anonimat. Astfel, numele scriitoarei care semnează mult îndrăgita și apreciata tetralogie, din care editura Pandora M (parte a grupului editorial Trei) a publicat până acum „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân”a ținut mult timp primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.

povestea-noului-nume_1_fullsize

Există voci care spun că sub pretextul transparenţei s-a încălcat de fapt dreptul la viaţă privată. 

În ciuda numeroaselor pledoarii pentru anonimat făcute de scriitoarea napoletană, Elena Ferrante,  jurnalistul italian Claudio Gatti a făcut totuși săpături pentru aflarea adevăratei sale identități. Rezultatul cercetărilor sale fost publicat în ziarul italian „Il sole 24 ore” și preluat mai apoi de întreaga planetă, inclusiv de New York Review Books. Investigațiile au scos la iveală legătura dintre Anita Raja, o traducătoare care trăieşte în Roma şi editura care o publică pe Ferrante,  Edition E/O. Gatti  a urmărit declaraţiile fiscale, ordinele de plată trimise de editură către Anita Raja, cunoscută mai ales pentru traducerile pe care le făcea din limba germană și a remarcat creșterile semnificative ale veniturilor acesteia din ultimii ani, chiar în timp ce Ferrante devenea un adevărat star internațional literar. Acest lucru nu poate fi o coincidență, s-a gândit Gatti care a făcut rost, de la o sursă pe care a protejat-o prin anonimat de extrasele de cont cu încasările Rajei și veniturile editurii care a publicat-o pe Ferrante. Acestor asocieri Gatti le adaugă și informațiile despre tranzacţiile imobiliare făcute de Raja şi soţul ei. În 2000, anul în care a fost ecranizat primul roman al lui Ferrante, în Italia, Raja a cumpărat un apartament cu 7 camere, într-o vecinătatea Romei, despre care Gatti ne asigură că e foarte scumpă. În 2001, ea a mai cumpărat o casă la ţară în Toscana. Apoi, Domenico Starnone, soțul Anitei Raja, a cumpărat și el un apartament cu 11 camere la ultimul etaj al unei clădiri elegante de dinainte de război, pe una dintre cele mai frumoase străzi din Roma, nu departe de cele cumpărate de Rajja.  În sprijinul afirmațiilor sale, Gatti spune că oricât de bine ar fi plătit,  un traducător nu poate câştiga atât de mult, astfel încât să-și permită aceste cheltuieli exorbitante.

menteanitaraja_filtro

Foto: epoca.globo.com

Așadar, cine este Elena Ferrante?

Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene, ale cărei romane, patru la număr, despre clasa muncitoare care trăieşte în Napoli începând cu mijlocul secolului al XX-lea până în prezent, au devenit un bestseller international, încă din 2012, când a apărut primul volum al tetralogiei, „Prietena mea genială” până în 2015, când a fost publicat cel de-al patrulea. În România, editura Trei a publicat până acum trei din cele patru volume.

prietene-mea-geniala-coperta-small_111313521

Cine este de fapt autoarea celebrei tetralogii care le are ca eroine principale pe Elena și Lila?

Jurnalistul italian, Claudio Gatti, a demonstrat că cea care se ascunde în spatele pseudonimului Elena Ferrante este Anita Raja, traducătoare rezidentă în Roma a cărei mamă nemțoaică, născută în Germania a fugit de Holocaust şi mai apoi s-a căsătorit cu un magistrat din Napoli.

De ce este o știre faptul că s-a dezvăluit adevărata identitate a autoarei?

Pentru că de mai bine de un deceniu, nu numai presa italiană, ci și presa internațională și-a dorit să afle cine este de fapt autoarea, iar de-a lungul timpului s-au tot făcut speculații cum că Anita Raja e Elena Ferrante. Mai mult decât atât, după ce Ferrante a fost nominalizată la prestigiosul premiu Strega pentru literatură, blogul de bârfe „Dagospia” a scris că până şi pietrele ştiu că Ferrante este Anita, soţia lui Starnone.

Ba, mai mult, ziarele italiene au scris că Ferrante nu ar fi altcineva decât romancierul Domenico Starnone, nimeni altul decât soțul Anitei Raja, descoperind similitudini stilistice şi tematice între cele două scriituri. Un academician a invitat cercetătorii lingviști să analizeze cele două scriituri pentru a putea susține că cei doi autori ar fi de fapt unul şi acelaşi. Editorii Elenei Ferrante au negat, bineînțeles, toate aceste afirmații.

15879071_932177080251159_1438283712_n

Și totuși, de ce și pe cine deranjează dezvăluirea identității autoarei?

Mulți consideră că dorinţa Rajei de intimitate ar fi trebuit respectată, atâta timp cât autoarea a spus în nenumărate rânduri că are nevoie de acest anominat pentru a scrie ficţiune. Ar fi trist și totodată nedrept ca cititorii să fie privaţi de literatura ei din cauza dorinţei ziariștilor de a expune viețile private ale artiștilor, spun nemulțumiții.

Multe cititoare au dus mai departe această nemulțumire, considerând că a pune sub lumina reflectoarelor identitatea ei împotriva dorinţei sale este o ofensă la adresa autonomiei scriitoarelor de gen feminin, despre care se crede că sunt mult mai expuse bârfelor și publicității negative decât bărbaţii. Ele cred că acestă pătrundere în intimitatea ei a fost un act de agresiune masculină menit să-i dăuneze în mod expres.

Ferrante a vorbit și ea despre puterea masculină impusă prin violenţă sau în mod delicat, care are ca scop subordonarea femeii. Şi, deși crede că Gatti nu a dorit să-i facă rău în mod exprex, ci mai degrabă să se afirme ca jurnalist, Ferrante spune că rămâne cu gustul amar al artistei femeie, victimă a puterii, a reacredinţei masculine.

Alți cititori au fost îngrijoraţi de faptul că acestă dezvăluire ar putea da apă la moară teoriei care îl leagă pe Starnone de opera ei și care îl dă drept autor al celebrelor cărți pe soțul traducătoarei. Asta datorită faptului că ziaristul italian Claudio Gatti a lăsat deschisă posibilitatea unei colaborări neoficiale între Anita şi soțul său, Starnone, pe motiv că ea n-ar fi fost în stare să scrie ceva atât de bun fără spiritul creativ al unui bărbat.

A fost anonimatul un truc publicitar?

Gatti crede, de asemenea, că dorinţa lui Ferrante de a rămâne în anonimat este de fapt un truc publicitar. Pe măsură ce popularitatea şi aprecierile scrierilor sale au crescut, ele au adus după sine o atenţie specială asupra sa, dar şi dorinţa publicului de a afla cine e cu adevărat. Acest lucru nu a făcut decât ca vânzările cărților sale să crească odată cu misterul din jurul numelui său.

Mulţi dintre fanii lui Ferrante au fost înfuriaţi de încălcarea grosolană a dorinţelor autoarei de a rămâne anonimă, dar și de toate celelalte acuzații care i s-au adus.

wpid-wp-1467794873686

Foto: flavorwire.com

Ce spune Elena Ferrante despre deconspirarea identității sale și de ce și-a dorit acest anonimat?

Elena Ferrante spune într-un interviu pentru Paris Review că motivele deciziei sale din 1990, atunci când a luat în calcul nevoia ei de a evita ritualurile publicării, s-au schimbat între timp. Dacă la început era înspăimântată la gândul de a ieși din carapacea sa și a timidității excesive, mai târziu a dezvoltat o adevărată ostilitate faţă de media care nu acordă atenţie cărţilor în sine, ci evaluează o operă conform reputaţiei autorului. Este surprinzătător, spune ea, cum cei mai admiraţi scriitori și poeţi italieni sunt, de asemenea, și cunoscuţi academicieni sau angajaţi cu slujbe de înalt nivel în cadrul editurilor sau în alte domenii prestigioase (muzică, teatru, film, politic, etc.). Este ca și cum literatura nu ar putea să-şi demonstreze calitatea doar prin intermediul textelor şi ar avea nevoie de referinţe externe scrisului.Cu cât ai mai mult succes într-un alt domeniu, cu cât ești mai cunoscut publicului larg, cu atât lumea editorială este mai fericită să te primească în sânul ei. Dacă totuși această aură nu există, iar cartea se vinde în mod miraculos, atunci media „inventează” autorul astfel încât acesta sfârşeşte prin a-şi vinde nu numai cartea, cât şi pe sine însuși.

Totuși, motivele de a sta în umbră s-au schimbat de-a lungul timpului.Elena Ferrante spune în același interviu apărut în primăvara lui 2015 în Paris Reviewcă este în continuare foarte interesată să lupte împotriva ideii de autopromovare impusă de media. Scriitoarea este de părere că această cerere pentru autopromovare diminuează actul artistic în sine, indiferent de artă.  Ea spune că media pur și simplu nu poate vorbi despre o operă literară fără să arate către un scriitor erou. Şi totuşi, nu există operă literară care să nu fie rezultatul tradiţiei, al unor abordări multiple, a unui fel de inteligență colectivă. Reducem în mod greşit importanța acestei inteligențe colective atunci când insistăm asupra ideii că în spatele oricărei manifestări artistice se află un singur protagonist. Persoana individuală este, desigur, importantă, dar de multe ori oamenii nu văd omul adevărat, ci imaginea fabricată a acestuia. Ferrante spune că ea crede că a reușit să scrie exact așa cum își dorește și datorită faptului că nu a fost nevoită să se expună și că spațiul ei privat nu a fost invadat. „Odată ce am încheiat o carte știu că ea îşi va găsi calea în lume fără mine, iar faptul că nimic din fiinţa mea concretă, fizică nu va apărea alături de volum (ca şi cum cartea ar fi un căţeluş şi eu aş fi stăpânul său) m-a făcut să descopăr lucruri noi despre scris”, spune Ferrante.2343

Ceea ce este însă cu adevărat important este faptul că fie că o cheamă Elena Ferrante sau Anita Raja, cărțile „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei care rămân” se bucură de un succes incredibil în întreaga lume, iar românii abia așteaptă publicarea de către editura Pandora M a celui de-al patrulea roman, ultimul din serie.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , , , ,