Ieşită din tipare

Isabel Allende: „Toți avem în noi înșine posibilitatea unei veri de neînvins”

4 iul. , 2018  

Ultimul roman al lui Isabel Allende, „Dincolo de iarnă”, ne întâmpină de pe raftul librăriei cu o promisiune: „Această poveste de iarnă are ceva care poate topi orice inimă înghețată” se spune în sumara recenzie a Kirkus Reviews. E drept că, și fără această recomandare, am fi ales să citim ultimul roman al scriitoarei de origine chiliană pentru că, de la „Casa spiritelor” la „Paula”, „Inés a sufletului meu” sau „Suma zilelor”, Isabel Allende ne-a făcut să descoperim lumi noi, fără de care am fi fost mai săraci. Scriitoarea de origine chiliană se bucură cu prisosință și de premii importante ale lumii literare și de recunoaștere. Cele peste 20 de romane publicate au fost traduse în mai mult de 35 de limbi, două dintre cărțile sale au fost ecranizate, altele sunt în curs, statul francez i-a acordat titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettre, iar fostul președintele Barack Obama i-a decernat Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă acordată în Statele Unite.

În pagina de mulțumiri de la finalul romanului „Dincolo de iarnă”, Isabel Allende povestește și cum i-a venit ideea cărții, în dimineața de Crăciun a anului 2015, când era la o cafea împreună cu familia și un mic grup de prieteni: „Unul dintre ei m-a întrebat ce-aveam să scriu pe 8 ianuarie, zi ce se apropia rapid și care e data la care, de treizeci și cinci de ani încoace, îmi încep toate cărțile. Cum nu mă gândisem încă la nimic, au început să-mi dea idei și așa s-a format scheletul acestui roman” spune Allende. Într-un interviu pentru  Publishers Weekly, scriitoarea mărturisește că poveștile oamenilor sunt o sursă importantă de inspirație pentru ea. „Sunt întotdeauna deschisă la ce au oamenii de spus. De fapt, tot ce creez de-acolo vine. Este adevărat că, din o sută de lucruri pe care le aud, poate folosesc șase, dar am urechea formată. Mi s-a întâmplat o dată, într-un restaurant, să aud ceva interesant spus de cineva de la masa alăturată. Mi-am notat imediat pe șervețel, cu gândul că poate voi folosi cândva. Iar uneori, lucrurile chiar merg în felul acesta”, dezvăluie Allende.

„Dincolo de iarnă” este un roman care îi poate surprinde chiar și pe fanii acestei autoare. Aceasta pentru că scriitoarea realizează un mix (foarte omogen, de altfel) între o poveste de iubire târzie, câteva elemente de roman polițist care devin un catalizator al acțiunii, aventură și scene de un realism dur din viețile imigranților sau din unele țări latino-americane. Nu lipsesc nici detaliile care proiectează unele dintre povești în zona realismului magic și nici optimismul, dragostea de viață care răzbat din fiecare pagină a cărții.

„În toiul iernii, aflam în sfârșit că port în mine o vară de neînvins” este motto-ul acetui roman. Întreaga acțiune a cărții și evoluția destinului personajelor principale se află sub semnul acestei fraze a lui Albert Camus din „Întoarcere la Tipasa”.

Mesajul cărții este purtat de cele trei personaje principale – Lucia Maraz, o femeie de 62 de ani, din Chile, care a înfrânt cancerul, a trecut printr-un divorț, dar cu toate acestea este o prezență tonică, optimistă, cu o inimă încă tânără. Cu o personalitate total diferită, Richard Bowmaster, în vârstă de 60 de ani, și-a făcut din singurătate un scut. Încercările prin care a trecut l-au determinat pe Richard, profesor la aceeași universitate cu Lucia, să evite apropierea de oameni și să prefere cei patru pisoi cu care împarte masiva locuință din Brooklyn. Alcoolismul și depresia par bătălii câștigate de Richard, dar cu prețul de a trăi o eternă iarnă interioară. Acestor personaje li se adaugă Evelyn Ortega, o tânără imigrantă din Guatemala, care închide în ea tragedii greu de imaginat. În descrierea acestui personaj, care a fugit din țara natală, după ce a fost violată, iar frații uciși în confruntarea dintre bande mafiote, Allende spune că a avut în minte istoria reală de viață a unei persoane. Nu a oferit însă toate detaliile, mai dure chiar decât povestea personajului fictiv: „Uneori nu poți scrie o poveste îngrozitoare pentru că cititorii nu te-ar crede. O carte trebuie să fie credibilă, în timp ce viața reală este adesea incredibilă” spune Allende. „Brutalitatea, cruzimea în stare pură, groaza prin care au trecut unii dintre acești copii, pe acestea nu le-am putut descrie”.

Un accident de mașină pe un viscol care paralizează Brooklyn-ul și un cadavru descoperit în portbagaj aduc cele trei personaje într-o aventură comună. Trecutul fiecăruia și întâmplările care i-au proiectat în mijlocul unei ierni – de data aceasta simbolică – le aflăm pe parcursul narațiunii.

Isabel Allende are și darul de a echilibra momentele dramatice ale poveștii cu unele pline de umor, datorat în primul rând perspectivei din care sunt privite situațiile. „Așa e și în viață” explică scriitoarea. „Acestea nu sunt trucuri prin care încerc să ușurez povara cititorului. Simt că, atunci când spun o poveste, o spun exact așa cum se întâmplă în realitate. Și în viața reală se întâmplă și tragedii și lucruri amuzante. Fiecare situație are partea ei comică”.

În aventura de a se descotorosi de cadavru, Richard Bowmaster și Lucia Maraz încep o poveste de dragoste tarzie, doar în sensul că cei doi sunt trecuți de vârsta tinereții. Allende recunoaște că ideea unei iubiri „tomnatice” a preocupat-o multă vreme, însă nu a reușit să o redea în modul în care și-o imagina. O încercare a fost „Amantul japonez”, însă narațiunea romanului s-a dezvoltat într-o altă direcție. Ideea i-a devenit foarte clară pe data de 22 ianuarie 2016, când un viscol a paralizat orașul. „Asta e ceea ce-mi trebuie” a gândit atunci Allende, care a văzut în teribila furtună de zăpadă un semn din partea universului și și-a amintit cuvintele spuse de Camus. „Personajele vor trece printr-o lungă iarnă în viețile lor, dar toți avem în noi înșine posibilitatea unei veri de neînvins. Deci vor trece prin situații care îi vor obliga să-și deschidă inimile, să-și asume riscuri și, până la urmă, să găsească această vară” a mai spus Allende pentru Publishers Weekly.

De fapt, scriitoarea, acum ajunsă la vârsta de 75 de ani, trăiește ea însăși o poveste de dragoste asemănătoare. După ce a divorțat de bărbatul alături de care a petrecut aproape 30 de ani de viață, Allende s-a îndrăgostit de Roger Cukras, un avocat newyorkez, fan al cărților ei. „Dragostea întotdeauna iese înaintea mea la jumătatea drumului” observa Isabel Allende. Romanul „Dincolo de iarnă” este de altfel dedicat lui Roger Cukras, „pentru dragostea neașteptată”.

 

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , ,