COOL to know

Oameni de meserie (I) – Lampagiul

8 Noi , 2017  

Dăm startul astăzi campaniei OAMENI DE MESERIE, în cadrul căreia ne propunem să aducem în atenția lumii meseriile de altădată, cu tot cu farmecul lor pierdut în timp, dar și meserii ale zilelor noastre, cu toate provocările lor. Vom cunoaște oameni  care și-au transformat pasiunea în ocupație de zi cu zi și vom reda strălucire fiecărei meserii în parte, indiferent de numele pe care-l poartă.

 

Lampagiul – omul care aduce lumina

Se spune că „meseria este brățară de aur”, dar, gândindu-ne la unele îndeletniciri ale oamenilor, nu putem să nu observăm că unele dintre aceste „brățări” au prins patina timpului și un aer de poveste. Față de meseriile care se practică în zilele noastre, cele din alte vremuri, uitate, dispărute din cauza modernizării, au un farmec aparte și uneori, chiar dacă nu-și mai dovedesc utilitatea, sunt pastrate și azi, la scară redusă, pentru pitorescul lor. Să ne amintim de lustragii Micului Paris și de sacagii care băteau ulițele pline de praf, de bragagii – bucuria copiilor de altădată și de coșarul aducător de noroc.

Astăzi vă propunem să ne amintim de lampagii, cei care aduceau lumina și transformau periculoasele străzi cufundate în beznă în zone ale civilizației. Dar pentru aceasta, să ne întoarcem puțin în timp, în Londra epocii victoriene. Trebuie să facem un intens exercițiu de imaginație ca să ne închipuim capitala Regatului Unit, scăldată în lumină azi, cufundată în beznă adâncă la sfârșitul secolului al 18-lea. Străzile londoneze erau cunoscute ca locuri foarte periculoase după lăsarea serii. Hoții de buzunare și tâlharii mișunau pe străzi, la adăpostul întunericului, iar o plimbare pe înserat era de neconceput pentru majoritatea locuitorilor. Cei cu dare de mână tocmeau câte un băiat care mergea înaintea lor cu o făclie aprinsă, dar de multe ori chiar și acesta se dovedea a fi un infractor – sau în strânsă legătură cu ei. Aceasta însă, până când, puțin după debutul secolului al 19-lea, străzile au început să fie iluminate de lămpi (umplute cu ulei de pește, nu tocmai plăcut ca miros). Cineva trebuia să aprindă și să stingă lămpile din oraș și așa a apărut onorabila meserie de lampagiu, transmisă cu respect din tată-n fiu. Exemplul Londrei este unul aleator, pentru că nu alta era situația în Berlin, Paris sau oricare alt mare oraș european sau de peste Ocean.

 

Cât privește Bucureștiul, și acesta a fost în beznă până aproape de jumătatea secolului al 19-lea, când pe străzi au început să apară felinarele – cu lumânări de seu la început, iar apoi au fost înlocuite cu „găzoaie”, lămpi cu fitil și rezervor cu petrol.

 

„Într-un veac cu noapte mare,

Noi aprindem felinare

Ca să nu fiți triști

Bieți lampagii, prin veacul greu

Oriunde-am fi, lucrăm din greu

Dăm foc, dăm foc, felinarelor

Voi le stingeți către ziuă

Iar noi ne luam adio

Sărmani artiști” (Adrian Păunescu, „Bieți lampagii”)

 

 

Meseria de lampagiu, indiferent că era practicată în București, Londra, Paris sau New York, implica o mare responsabilitate. Lampagiii erau oameni de încredere, mândri de ocupația lor, care se bucurau de respectul celorlalți, astfel încât meseria era transmisă de multe ori din generație în generație. Deși era practicată în general de bărbați, pe străzile din Chicago se puteau observa (mai rar, ce-i drept) și femei cu scara în spate, aprinzând felinar după felinar.

Slujba nu era chiar ușoară, pentru că, evident, presupunea muncă de noapte, pe ploaie, vânt sau ger cumplit. Lampagiii aveau sarcina să aprindă fiecare un număr de felinare (până într-o sută cincizeci), să păstreze geamurile lămpilor curate și să verifice dacă nu cumva unele s-au stins. Era bine să observe lucrul acesta înainte de controlul patrulelor de poliție, care le-ar fi adus o mustrare serioasă în cazul în care vreun felinar s-ar fi stins. Lampagiii, cei care aduceau lumina pe străzile orașelor, erau priviți cu respect și simpatie de locuitori, poate și pentru sentimentul de siguranță pe care-l inspirau. Să nu ne imaginăm însă că erau foarte bine plătiți pentru slujba aceasta. Un lampagiu din Chicago, spre exemplu, avea de aprins între 80 și 140 de felinare pe noapte și putea câștiga între 12 și 16 dolari pe lună. Iar din acest câștig trebuia să-și cumpere fitil și kerosen pentru propriul felinar, ca să nu umble în beznă.

 

Și apropo de kerosen, un fapt care ne poate umple de mândrie – Bucureștiul a fost primul oraș din lume care, din 1857, a fost iluminat cu petrol lampant. În treacăt fie spus, lucrul acesta ne venea cumva la îndemână, pentru că România a fost și prima țară din lume care a înregistrat oficial producție de petrol și prima rafinărie, la Ploiești. I-au urmat Statele Unite, Italia, Canada și Rusia. Iată cum lumina venea la mijlocul secolului al 19-lea și de la București!

Cocoțați pe scări, aburind și stergând felinarele noapte de noapte și potrivind fitilurile, lampagii și-au făcut cu responsabilitate datoria până aproape de sfârșitul veacului al 19-lea, când numărul lor a început să scadă. Iluminatul electric a făcut treptat ca această pitorească meserie să cadă in desuetudine. Trebuie să ne scoatem pălăria și în fața Timișoarei, primul oraș din Europa continentală care a folosit iluminatul electric al străzilor. Pe 12 noiembrie 1884, 731 de lămpi electrice puteau fi numărate în orașul de pe Bega. Parisul, Berlinul și Londra nu aveau lumină electrică la acea vreme. Un an mai târziu, lumina electrică se aprindea și în fața Teatrului Național de la București.

 

Învinși de modernizare, lampagiii, cu meseria lor atât de îndrăgită, au trecut într-un con de umbră. Dar nu au dispărut cu totul! Orașe ca Dublin, Berlin sau Strasbourg au păstrat câteva zeci de felinare cu gaz îngrijite de lampagiii moderni. În 2010, 46 de lămpi cu gaz au fost plasate pe podul Carol din Praga, singurul pod din lume care folosește acest sistem de iluminare. Iată că, deși modernizarea este necesară, unele lucruri din trecut au un farmec aparte și nu le putem lăsa pur și simplu să dispară.

În Londra, există astăzi 1500 de lămpi cu gaz aprinse fiecare cu mâna de membrii unei echipe de cinci persoane. Lampagiii moderni sunt de fapt ingineri de petrol și gaze, care au ales să cutreiere străzile cu scara în spate, să șteargă geamurile felinarelor și să aprindă în memoria celor de zi amintirea unui trecut magic. John Blanchard, unul dintre aceștia, e de părere că termenul de „lampagiu” nu mai este astăzi atât de cuprinzător. „Noi suntem străjerii felinarelor” spune cu mândrie inginerul londonez. Adică acele persoane care au grijă ca o parte importantă a trecutului nostru ca umanitate să fie întotdeauna luminată.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , ,