COOL to know

Oameni de meserie (V) – Telefonistele

16 ian. , 2018  

Femeile care au schimbat istoria răspunzând la telefon

 

„Alo, centrala? Faceți-mi legătura cu….” Astfel debutau conversațiile telefonice la sfârșitul secolului al 19-lea și o bună parte din secolul 20, în cea mai mare parte a lumii care beneficia de revoluționara descoperire a „telegrafului fără fir”. Astăzi, când telefoanele mobile sunt la îndemâna tuturor, iar comunicarea la distanță, simplă și eficientă, ne este greu să ne imaginăm timpurile când operatorii telefonici comutau legătura manual pentru a face legătura între două persoane care voiau să folosească telefonul. Astăzi, dacă telefonul este în perfectă stare de funcționare, auzim limpede vocea de la celălalt „capăt al firului”. Însă, pe vremuri, conversațiile erau bruiate de tot felul de zgomote, astfel încât până târziu se foloseau variate adaptări lingvistice pentru a fi siguri de faptul că mesajul este corect. Să ne amintim de cei care pronunțau „șepte” în loc de „șapte” la telefon, pentru a nu se confunda cu cifra care o precede.

În ianuarie 1878, George Willard Croy devine primul operator de telefonie angajat la compania Boston Telephone Dispatch. Angajarea bărbaților tineri pentru o astfel de slujbă avea în spate o istorie: majoritatea celor care lucraseră în telegrafie erau bărbați, iar eficiența lor fusese dovedită. Nimeni nu știa încă și nici nu își imagina faptul că telefonia era o treabă cu totul diferită și presupunea alte aptitudini. Au trecut doar nouă luni până când companiile de telefonie din acea vreme au realizat că tinerii bărbați erau, în mare majoritate, incompatibili cu o astfel de slujbă, prin temperament și structură psihologică. Răbdarea față de clienții mai nervoși nu era punctul lor forte, făceau fel de fel de glume și farse celor care sunau la centrală, iar de multe ori limbajul era de neacceptat în interacțiunea cu clienții. În această situație era clar că e nevoie de o schimbare astfel încât însuși Alexander Graham Bell, inventatorul telefoniei, a decis, la 1 septembrie 1878, să o angajeze pe Emma Nutt, femeia care a făcut istorie răspunzând la telefon. La câteva zile, i-a urmat sora ei, Stella și treptat aceasta a devenit o meserie în care lucrau exclusiv femei. Existau foarte multe avantaje în această decizie: femeile erau mai blajine, întotdeauna politicoase și răbdătoare chiar și cu cei mai grosolani clienți, erau eficiente și nici nu beau bere în timpul programului. Și încă un factor determinant: costurile cu angajații erau considerabil reduse, pentru că o femeie primea un sfert până la jumătatea salariului pe care-l câștiga un bărbat.

Însă telefonistele nu aveau o meserie ușoară și era necesară întrunirea unor criterii draconice pentru a fi acceptat într-un asemenea post. Pe lângă faptul că era nevoie să răspundă rapid, eficient și cu curtoazie celor mai dificili clienți, o telefonistă trebuia să aibă o anumită înălțime și greutate și o lungime standard a brațului pentru a face corect legăturile. În Statele Unite, erau angajate ca telefoniste femeile nemăritate, cu vârste între optsprezece și treizeci și șase de ani. Ținuta trebuia să fie una sobră, impecabilă, deși niciun client nu le putea vedea. Li se cerea să adopte o poziție corectă pe scaun, cu spatele drept și să stea astfel vreme de opt ore, fără posibilitatea de a schimba vreo vorbă între ele. Bineînțeles că nicio femeie care vorbea cu accent străin nu putea fi angajată.

În numărul din 28 mai 1922 al ziarului The New York Times, într-un articol scris de o telefonistă care a dorit să-și păstreze anonimatul, se spunea: „Nimeni nu-și poate ascunde adevăratul caracter față de o telefonistă”. Aceasta pentru că, prin însăși natura meseriei lor, telefonistele puteau asculta conversațiile private. „Niciun curs de sociologie sau psihologie din liceu nu m-a învățat vreodată mai mult despre comportamentul uman decât anul pe care mi l-am petrecut spunând numărul, vă rog, în medie de 120 de ori pe oră, timp de opt ore pe zi și uneori și noaptea”.

Cum arăta o zi de lucru a unui operator de telefonie? Ne putem imagina citind confesiunea telefonistei americane anonime, din anii 20. Unii clienți deveneau nervoși când liniile erau ocupate, iar furia lor se revărsa bineînțeles pe telefonistă. „Probabil că stai acolo și citești. Știu ce, Război și pace. Vreau să vorbesc cu managerul să te reclam!”, spunea unul. Mulți bărbați vorbeau cu centralistele cu o țigară în colțul gurii și se înfuriau când nu erau înțeleși corect. Femei singure confundau telefonista, pe care nu o cunoșteau, cu o veche prietenă astfel încât îi spuneau întâi povestea vieții și abia apoi numărul la care doreau să vorbească. Persoane care nu cunoșteau bine limba engleză sunau cu diverse cerințe așteptându-se să fie înțelese – cine știe cum. Existau bineînțeles și mulți copii fascinați de zgomotele ciudate care se auzeau din receptor. Telefonul era o jucărie foarte interesantă. Operatorul, supervizorul și managerul se mobilizau și zeci de minute încercau să convingă un copil de câțiva ani să nu mai țină linia ocupată.

Telefonista americană își amintește și de noaptea în care Warren Harding a fost ales al 29-lea președinte al Statelor Unite. „Aș vrea să informez pe toată lumea că alegerile nu sunt supervizate de telefoniste. Am fost de serviciu, la centrala din New York, în noaptea când Harding a fost ales președinte. Până dimineața a trebuit să dau tuturor celor care au sunat asigurări că nu am informații din interior și va trebui să aștepte până dimineața pentru a afla rezultatul alegerilor”.

Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care s-au făcut eforturi să se treacă la comutarea automată a apelurilor. Chiar dacă telefonistele dobândiseră un statul special și atipic, conversațiile trebuia să rămână private, iar costurile afacerilor din telecomunicații să scadă. Progresul nu putea fi împiedicat. Cu toată nostalgia față de persoana care întrunea atât de multe roluri – de la psiholog și serviciu de urgență până la alinare pentru suflete singure – telefonistele au fost înlocuite de servicii performante, automate.

Astăzi, ni se poate întâmpla ca, după ce am format diferite combinații de taste și ne-am spus problemele unor roboți telefonici, să simțim nevoia interacțiunii cu o persoană, la celălalt capăt al firului virtual. Însă, ne bucurăm și de beneficiile progresului, chiar dacă acesta este inexpresiv și fără chip.

De  


Un răspuns

  1. Bookish spune:

    Fascinantă această meserie, readusă în atenția contemporanilor prin mini-seria Netflix „Las chicas del cable” 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , , ,