Food COOLt

La plăcinte înainte!

7 nov. , 2015  

„Îţi aduci aminte de copilăria noastră – care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! – ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! gugoşeeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrâni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cât de iute i-o deşertam!“ C. Negruzzi, Istoria unei plăcinte

IMG_20140419_114242

Cu brânză, carne, mere, spanac sau fructe, plăcinta e cu siguranţă unul dintre cele mai apreciate feluri de mâncare, ale cărui origini pot fi urmărite până în Egiptul antic. În perioada neolitică, egiptenii au început să gătească primele cruste de plăcintă, umplute fie cu secară, fie cu orz sau ovăz, unse apoi cu miere şi cunoscute sub denumirea de „galettes“. Cu toate acestea, istoricii sunt de părere că plăcinta aşa cum o ştim noi azi poate fi atribuită grecilor. Aceştia preparau un aluat din apă cu făină, adăugau grăsime, apoi înfăşurau acest aluat în jurul unei bucăţi de carne. Aluatul avea rolul de vas în care era gătită carnea şi păstra în interior toate sucurile şi aromele. Romanii au preluat de la greci reţeta plăcintei şi au diversificat-o, astfel că există dovezi ale utilizării de stridii, midii, scoici, peşte, pui, vită ca umpluturi. Iar odată cu extinderea Imperiului Roman, reţeta preparării plăcintei a ajuns în întreaga Europă. Până şi Regina Elisabeta I a Angliei este menţionată în istorie pentru că a gătit prima plăcintă cu cireşe. Plăcintele însufleţite (sau “pyes”) erau cel mai popular tip de divertisment la banchete: atunci când se deschidea plăcinta, din ea se iveau tot soiul de păsări care zburau deasupra invitaţilor, iepuri sau broaşte care ţopăiau, ba chiar şi pitici care săreau pe masă pentru a recita versuri sau pentru a face scamatorii. Istoria consemnează şi o  extravaganţă culinară: plăcinta însufleţită oferită în secolul al XV-lea, la un banchet al ducelui de Burgundia, când din imensul preparat au inceput să cânte, după ce acesta a fost deschis, 28 de muzicieni.

IMG_20140419_112430

Grecii au fost cei care au adus plăcinta şi la noi în ţară şi au făcut să tresară de bucurie papilele românului gurmand şi amator de arome. Plăcintele au devenit foarte populare în perioada fanariotă, când maeştrii plăcintari greci coceau aluaturi pufoase în vase de aramă spoită, adăugându-le diferite umpluturi. Meseria de plăcintar devine aşadar una la mare căutare, iar aluatul fierbinte care înflăcăra obrajii şi desfăta pântecele mesenilor ajunge erou de poveste la Costache Negruzzi în Istoria unei plăcinte: adevărate bijuterii gastronomice, plăcintele devin cadouri, instrumente ale corupţiei pentru obţinerea unor posturi la Curtea Domnească.

Azi, reţetele variază de la o ţară la alta, de la un bucătar la altul, de la o preferinţă la alta. Unii se dau în vânt după plăcintele pufoase, drese cu ou şi brânză, alţii se topesc atunci când simt parfumul de dovleac şi scorţişoară, în vreme ce pentru unii gurmanzi aluatul înnobilat cu carne e rege în bucătărie. Indiferent de gusturi însă, ingredientele de bază rămân aceleaşi: făină, apă şi grăsime, iar umpluturile, fie că e vorba de fructe, legume, brânză sau carne, fac din plăcintă unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume.

Noi ne-am gândit să vă îmbiem cu o reţetă simplă de plăcintă ţărănească cu brânză, moştenită de la bunici

IMG_20151101_113401

Ingrediente:

– 800  gr brânză puţin sărată

– 250 ml apă călduţă

– 500 gr făină

– 6 ouă

– ulei

– 3-4 linguri de iaurt

– 1 praf de sare

Mod de preparare:

Se cerne făina de 2 ori şi se pune într-un castron. Se presară un praf de sare, se toarnă apa călduţă peste făină şi începem să omogenizam cu ajutorul unei furculiţe. Se pune o lingură de ulei şi când s-a încorporat făina în apă începem să frământăm cu mâna până obţinem o cocă elastică, nici prea tare, dar nici moale, pe care să o putem întinde cu vergeaua de lemn (vergeaua subţire, de lemn, făcută de ţărani e cea mai potrivită). Lăsăm coca să se odihnească puţin şi pregătim umplutura: într-un castron pisăm brânza cu furculiţa, adăugăm 5 ouă şi omogenizăm compoziţia. Pe blatul de lucru se împarte coca în 2 jumătaţi. Luăm o jumătate din cocă şi o împărţim la rândul ei în 6 bile rotunde, egale; întindem cu vergeaua fiecare bilă de cocă (ca pe lipii), ungem cu puţin ulei fiecare lipie, le punem una peste alta şi începem să intindem din nou. Astfel obţinem prima  foaie, întindem până obţinem o foaie de cocă subţire, rotundă. Presărăm peste toată foaia jumătate din cantitatea de brânză, stropim cu puţin ulei şi începem să rulăm de la ambele capete ale foii, spre mijloc, pâna se întâlnesc cele doua rulouri. Tăiem în bucăţi de aproximativ 8 cm şi le aşezăm în tava unsă cu ulei, dinspe margine spre interior. Reluăm întreg procedeul şi cu cealaltă jumătate de cocă, pe care o punem în tavă până se umple. Aprindem cuptorul şi înainte de a pune tava în cuptor, batem un ou cu iaurt, turnăm peste plăcintă si apoi dam la cuptor. Se lasă cam 40-45 de minute, până se rumeneşte frumos pe deasupra. Se scoate tava şi se pune plăcinta pe o farfurie, peste care am pus un servetel de hârtie  ca să absoarbă uleiul.

La plăcinte înainte!

De  


Un răspuns

  1. Zaharia mirela spune:

    Gustul copilăriei!Amintirea mamei si sufletul ei pus in orice răsfăț dulce !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

,