COOL to meet

Silvia-Floarea Tóth – despre zestrea mocodenilor

10 dec. , 2015   Galerie foto

Într-o lume în care se caută fericirea imediată, aflată la un click distanţă, într-o existenţă dezrădăcinată parcă din solul ei autentic, o tânără de 34 de ani din Mocod nu se fereşte să trăiască aşa cum au învăţat-o străbunii ei. Silvia-Floarea Tóth este o susţinătoare a tradiţiilor româneşti, pe care le consideră temelia societăţii. A reușit să facă cunoscut costumul de pe Valea Someșului în Italia, SUA sau Austria. Are o colecţie impresionantă de costume populare şi obiecte de decor tradiţionale, din zona Năsăud (numai piesele vestimentare sunt în număr de 1500 de bucăţi) şi se luptă pentru a păstra vie moştenirea străbunilor ei. Vorbeşte cu o bucurie nedisimulată despre ce înseamnă să trăieşti aproape de natură, de sat, de datină şi simte că în ultima vreme românilor a început să li se facă dor de ale lor. „Cred că ne lipseşte răbdarea. Vrem să primim totul cu un click. Simplu, nu dublu. Rapid şi eficient, apoi să trecem la altceva şi altceva… La infinit. Nu stăm să privim, să ne gândim, să cercetăm ce e în jur. Şi simţim că suntem goi, chiar dacă avem de toate. Ca un ospăţ cu bucate fermecate, din care dacă mănânci, vei fi veşnic flămând. Avem nevoie de ceva care să umple puţin golul din noi.”

Dulceata la caldare - final1res

  1. Cum s-a născut pasiunea pentru tradiții și, în special, pentru portul popular românesc?

Cred că această pasiune a fost mereu în sufletul meu, ca o sămânţă cu care m-am născut. Şi nu doar pentru tradiţiile românești, ci pentru tot ce înseamnă moştenire a omenirii. Atâta vreme cât respectăm tradiţiile tuturor, le putem înţelege şi iubi cu adevarat şi pe ale noastre. Altfel, cădem în extreme: fie trăim într-o lume închisă guvernată de ignoranţă, în care ne simţim ameninţată identitatea culturală de orice cuvânt sau gest, fie suntem plictisiţi de obiceiurile noastre străvechi şi le dam la o parte în favoarea unor mode trecătoare.

DSC_9734res

  1. Cine ți-a insuflat această pasiune?

Bunicul meu este cojocar, am crescut cu meşteşugul în casă. Cred că el a fost cea mai mare influenţă. Însă toată familia se implică în meseria lui. Bunica mea cosea şi ţesea, la fel mama şi mătuşile mele.

  1. Când a fost prima oară când ai îmbrăcat un costum popular? În ce context?

Am îmbrăcat prima oară costumul popular când aveam doi ani. Era făcut de mama şi bunica. Îmi amintesc  de paietele aurii de pe el, eram fascinată de ele.

  1. Ai vreun costum popular moștenire de familie?

Am aproape 40 de costume populare moştenite din familie şi mult mai multe provenite din familia extinsă, de la rude îndepărtate sau cu care am reluat legătura după mulţi ani. 150 din cele aproape 200 de costume populare din colecţia mea sunt de la rude.

  1. Câte exemplare numără colecția ta? Sunt doar costume sau și alte obiecte?

În acest moment am aproximativ 1500 de piese de îmbrăcăminte, o mică colecţie de podoabe, ţesături pentru casă (covoare, cuverturi, preşuri, ştergare, feţe de masă), mobilier, icoane, ceramică, obiecte de sticlă, unelte (de la război de ţesut până la unelte agricole). Tot ce ţine de o casă ţărănească din zona Năsăud, de fapt.

  1. Cât de importantă crezi că este tradiția? Trebuie să respecte tinerii datinile din strămoși?

Tradiţia înseamnă rădăcini, e ca fundaţia unei case. Fără ea toată construcţia se prăbuşeşte. Fără rădăcini un copac nu poate trăi. Cred că este important pentru sufletul nostru să avem o ancoră, o certitudine, dacă vreţi. Să ştim de unde venim, ca să ne dăm seama încotro vrem să mergem. Tradiţiile nu sunt obligatorii, ele trebuie simţite şi trăite. În copilărie, colegii mei de la şcoală şi copiii vecinilor nu mergeau la colindat pentru că trebuia, ci pentru că voiau, aşteptau cu nerăbdare. Era o ocazie grozavă pentru noi! Făceam câţiva bănuţi, primeam dulciuri, cântam şi toate uşile ne erau deschise. Băteam uliţele satului toată noaptea şi ne bulgăream cu alţi colindători, Urşii, Caprele şi Craii de la Răsărit care ne ieşeau în cale. Sărbătoarea avea suflet, o simţeam în noi. Chiar dacă nu conştientizam mesajul religios, simţeam renaşterea, bucuria momentului. Cred că asta e mai eficient decât orice predică spusă la biserică. Nu trebuie să respectăm datinile fiindcă aşa ne-a spus cineva. Să încercăm să le cunoaştem şi să le ducem mai departe fiindcă ne vorbesc. Despre noi, despre ai noştri.

  1. Câți ani ai și cu ce te ocupi?

Am 34 de ani. Vreau să readuc la viaţă o parte din satul în care am crescut.

  1. Ce crezi că a pierdut lumea în care trăim?

Sunt atâtea lucruri în lumea asta încât e greu să-ţi dai seama că lipseşte ceva. Dar cred că ne lipseşte răbdarea. Vrem să primim totul cu un click. Simplu, nu dublu. Rapid şi eficient, apoi să trecem la altceva şi altceva… La infinit. Nu stăm să privim, să ne gândim, să cercetăm ce e în jur. Şi simţim că suntem goi, chiar dacă avem de toate. Ca un ospăţ cu bucate fermecate, din care dacă mănânci, vei fi veşnic flămând. Avem nevoie de ceva care să umple puţin golul din noi.

In podetu cu fan - res

  1. Ai studii de folclor?

Nu, nu am studii de folclor. Însă am avut de copil o pasiune pentru basme şi mituri. Probabil că asta a contribuit la ceea ce fac acum.

  1. Ce alte tradiții folclorice, de la alte popoare, cunoști și îți plac?

Îmi place să pun o lumânare roşie în geam de Crăciun, cum fac irlandezii, ca pruncul Iisus să găsească drumul spre casă.

  1. În ultima vreme există o întoarcere către folclor, către elementele autentice românești în multe domenii, de la modă, la bucătărie sau muzică. De ce crezi că se întâmplă asta?

Am văzut că a început ca un trend, dar prinde rădăcini. Mă bucur că se întâmplă asta. Cred că ne era dor de ale noastre, pur şi simplu.

DSC_9151dres

  1. Care e sărbătoarea ta preferată și ce datini respecți?

Sărbătoarea mea preferată este una locala, din satul Mocod, unde am crescut şi de unde provine mare parte a colecţiei mele. Se numeşte Craii de la Mocod şi este un ritual de trecere pentru doi dintre cei mai vrednici băieţi din sat. Se sărbătoreşte a doua zi de Paşte şi marchează trecerea băieţilor la statutul de fecior – e finalul copilăriei şi începutul vieţii de tânăr adult, de aceea se serbează primăvara, când înfloresc copacii şi se dezgheaţă râul.

  1. Cum se serbează Crăciunul și Anul Nou în regiunea din care provii tu?

De Crăciun copiii merg la colindat sau cu Steaua, avem Capre, Urşi şi Ciufuri. Ciufurile de la Năsăud poartă cojoc întors pe dos, au faţa unsă cu funingine şi umblă prin sat să bage în sac copiii obraznici. Dar, dacă îi spui o poezie frumoasă sau îi dai un păhărel cu ţuică, se îmbunează şi poate primeşti un măr. Poate te ia şi la un dans. Ciuful e tare imprevizibil, dar copiilor le place. De Anul Nou avem şi noi Pluguşor, colinde şi copii frumoşi care vin cu Sorcova. Vin din nou în vizită Caprele, unele chiar din sate vecine.

DSC_9849res

  1. Ce rol crezi că are folclorul în cultura unui popor?

Cuvântul folclor vine din limba engleză: “folklore”, adica “folk+lore” – înţelepciunea oamenilor, a poporului. E tot ce ne-au lăsat mai bun şi mai folositor strămoşii noştri.

  1. Ce mesaj vrei tu să transmiți celor din jur?

Aş vrea să-mi privească fotografiile şi să simtă o bucăţică din lumea de altădată, aşa cum o văd eu. Să prindă viaţă în inima lor.

  1. Fotografiile tale surprind un stil de viață, o atmosferă arhaică. Tu cât din aceste ipostaze păstrezi în viața de zi cu zi? În care te regăsești?

În afară de costumul popular, viaţa mea de zi cu zi este cam cum sunt şi fotografiile. Sunt norocoasă să am în viaţa mea oameni dragi şi valoroşi şi locuri frumoase. Fotografia cea mai apropiată de sufletul meu este cea din podul cu fân al bunicilor. Exprimă perfect senzaţia pe care o am de fiecare dată când îmbrac hainele străvechi: o plutire şi o visare, dar cu ochii deschişi.

  1. Feminismul a căpătat în ultimele decenii interpretări dintre cele mai extreme. Tu care crezi că e rolul femeii în societate? Este ea nucleul familiei?

Nu cred că putem generaliza. Nu orice femeie poate fi nucleu al familiei, aşa cum nu orice bărbat poate fi cap de familie. Dar femeia ar trebui să se vadă pe sine ca un nucleu al familiei. În familia ţărănească din Ţara Năsăudului de altădată femeia era stâlpul familiei. Ea ţinea casa. Ea avea grijă de copii şi de bărbat, îi hrănea, îi spăla şi îi îmbrăca. Avea o datorie de care era perfect conştientă, rolul ei era vital pentru supravieţuirea familiei şi a comunităţii. Lucrurile însă nu mai sunt atât de simple în lumea de azi. Avem o libertate de alegere mai mare decât aveau strămoaşele noastre. Şi tocmai de aceea cred în familia formată din parteneri egali, care luptă şi muncesc împreună, fiecare în felul lui.

DSC_0957res

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, ,