COOL to meet

Teatru independent – Frilensăr

30 Noi , 2017  

Platforma culturală Frilensăr a luat naștere în primăvara lui 2013, în Iași, de la ideea a trei foști colegi de facultate. Au scos o piesă cu același nume și nu s-au oprit acolo. Doi au plecat la capitală, Claudia și Daniel, și de doi ani, într-un număr mai mare, sunt activi pe scena Teatrului Luni de la Green Hours, dar și prin țară la diverse festivaluri (Festivalul Național de Teatru, Undercloud, Antagon Timișoara, FestCo etc.). Au 4 piese active, cu trei dintre ele (Tristory – Mălăieș în Călcăieș, Mioritza, Once Upon) colindând și țara pe granițele ei cu un proiect național. Din data de 3 decembrie o au și pe a 5-a în program „Bătălii, regi și elefanți”, toate scrise de Daniel Chirilă. Îi găsiți pe Facebook, pe site-ul lor sau pe scenă la Teatrul Luni de la Green Hours. Ei sunt: Daniel Chirilă (regizor, actor și coordonator trupă), Alina Mîndru, Loredana Cosovanu, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu, Veronica Vârlan, Tudor Morar.

 

Cum este viața pentru actor tânăr în România?

Daniel – Nu știu dacă este diferită de cea a unui actor tânăr din străinătate… cred că e ușoară în măsura în care crezi în tine, în măsura în care ai talent și în măsura în care nu-ți bați joc de talentul tău. Cred spre deosebire de altă meserie, viața asta de actor tânăr în România chiar e faină pentru că ai cu totul alte trăiri și alte experiențe. E dinamism și cred că asta te ajută să evoluezi, să te dezvolți în primul rând ca om cu condiția să vrei să depui suficient de mult efort pentru asta.

Alina – Și în România dar și în alte țări cred că viața de tânăr artist este grea. De fapt, ca tânăr, în orice alte circumstanțe, este dificil. Multe schimbări, dezamăgiri și reușite prin care treci până să te simți stăpân pe ceva.

Tiberiu – Are suișurile și coborâșurile ei, dar per total e faină. Adică sigur că e mereu prezentă tensiunea aia și grija aia că “eu cu ce îmi plătesc chiria luna asta?”, dar ușor-ușor lucrurile au o modalitate de a se rezolva de la sine. Oricum eu sunt mulțumit cu ce am realizat până acum. Sigur, că aș fi putut face mai multe dacă nu as fi atât de leneș…dar, e de bine.

Loredana –  În primul rând, viața e frumoasă! Normal, ca tânăr actor mai întâmpini și dificultăți dar cu puțin curaj și cu multă energie s-ar putea să descoperi că e tare bine!

Claudia – Cred că în orice domeniu e mai greu la început. Așa e și pentru actorii tineri. Trebuie să muncești mult și să dai un pic din coate. Pe mine personal mă enervează castingurile. Recunosc cu mâna pe inimă că mă duc la castinguri ca purcelul la tăiere.

Veronica – Când ai de lucru este minunată meseria asta. Când stai pe tușă… e urât. Mai ales dacă nu ai proiecte la orizont. Eu am avut noroc până acum. Nu mă plictisesc. Mama are o vorba ori de câte ori am programul încărcat: „să ridic capul spre cer și să zic: Mulțumesc, Doamne! Mai vreau!”. 

Tudor – Viața pentru un actor tânăr (în România) poate fi dificilă – fie el angjat  sau angajat în colaborări. Trebuie să fie mereu pe fază, cu urechile ciulite pentru orice eventual casting/audiție. Viață grea, dar frumoasă.

 

Ai avut repere în teatru?

Daniel – În permanență am, dar mi le judec destul de mult de fiecare dată când chipurile îmi stabilesc unul. Mi-l dezbat, mi-l întorc pe câteva părți, îl schimb, îl adaptez sau renunț la el. Nu știu dacă e bine sau e rău. Nu-mi dau seama. Cred că cel mai solid reper al meu sunt cumva eu, ceea ce poate părea destul de egoist. Încerc să mă înțeleg și cred în intuiția mea și cred că asta ar fi cam cel mai solid răspuns. Cred că aberez puțin, dar cam asta cred despre repere.

Alina – Până la liceu nu am avut nici un punct comun cu teatrul. Poate doar mici roluri la grădiniță dar alea… nu se pun. La liceu am mers prima dată la un spectacol la naționalul din Iași. Nu mi-a plăcut, dar eram interesată cumva chiar dacă aveam cu totul alte planuri de viitor… muzică, canto… chestii.

Tiberiu – În teatru nu am avut repere decât după ce am intrat în facultate. Abia atunci am început să îmi formez anumite repere, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu ca X sau ca Y. Mi-am dorit să fiu eu și să ajung la nivelul la care au ajuns X sau Y.

Loredana – M-am ferit din a îmi lua un reper anume pe care să îl urmaresc o lungă perioadă de timp, consider că asta m-ar fi limitat. Dar cred că partea comică mi-am descoperit-o după mult Monty Phyton.

Claudia – Au fost oameni care m-au inspirat. Uneori erau actori pe care ii vedeam jucând, alteori regizori cu care lucram. Cred că de peste tot se poate învăța, dacă ești suficient de atent.

Veronica – Să faci teatru și să nu ai repere? Nu se poate! E o meserie care se fură urmărindu-i pe cei pe care îi admiri și îi iubești.

Tudor – Am absolvit un liceu de profil în orașul natal, „O. Stroia”, secția Actorie. Primul meu martor la acest drum a fost dna. Melania Ursu. O actriță extrem de talentată și un pedagog deosebit. A avut grijă ca mie să-mi placă această meserie.

 

A fost greu să ajungi pe scenă, având în vedere că nu toți absolvenții ajung să-și practice această meserie? Și cum de ai ajuns la București de la Iași?

Daniel – Nu simt că a fost greu să ajung pe scenă sau să ajung de la Iași la București. Simt că totul a fost firesc. Nu știu dacă e de bine, dar simt că am mers așa pe un drum care era stabilit dinainte. Nu știu de cine, cum s-a întâmplat, dar am certitudinea că ce mi s-a întâmplat trebuia să se întâmple. Mutarea de la Iași la București, pur și simplu s-a întâmplat. O situație s-a întâlnit cu alta, alta s-a întâlnit cu cealaltă și uite-așa am ajuns aici. Probabil că pe parcurs au fost eforturi și strângeri din dinți, dar oare nu e firesc să fie așa?! De aceea cred că nu a fost greu, ci firesc.

Alina – Încă din anul I de facultate am început să joc la Ateneul din Iași. Nu simt că mi-a fost greu, ce simt e că parcă nu am evoluat niciodată. Parcă jucam în divizia C sau D fără șanse să ajung în A. Și odată cu mutatul la București, mișcare impulsivă a la Alina Mîndru, am crezut că încep să urc în grad…încă aștept. Pentru mine a fost deajuns un plus de încredere din partea unor persoane potrivite să plec din Iași. Acolo m-am dezvoltat și am crescut frumos în sânul trupei de la național, era însă timpul să vreau mai mult.

Tiberiu – Nu știu cât de greu a fost, dar știu că a fost vorba de noroc și de o anumită cronologie a unor evenimente. Am făcut scurt-metraje – am dat la teatru – am luat la teatru – am fost distribuit într-un examen de regie – am acceptat – am jucat în examenul de regie – m-a văzut Daniel – m-a contactat Daniel – am jucat 5 P.M. (primul meu spectacol Frilensăr) – și tot așa, până azi. Am avut noroc că a văzut Daniel ceva în mine și că am zis „da”. Ori am eu o aură norocoasă, ori nu știu…dar sper să nu calc strâmb și să stric ceva. Cât despre tranziția Iași – București, eu încă din anul III voiam să fac o schimbare. Una majoră. Simțeam că Iași-ul m-a adoptat și că mi-am făcut foarte multi prieteni acolo, doar că ceea ce se întâmpla pe plan artistic nu mă mulțumea și mă simțeam oarecum constrâns. Voiam să dau la master și tot aveam dilema asta: Iasi? sau București? sau în afară? Știu că am aplicat la Actor’s Studio și tot primeam mail-uri și telefoane de la ei, dar nu aveam nicio șansă din punct de vedere financiar, să plec acolo. Așa că am zis că dau tot la Iași, dar mă mut în București și… mă descurc. Ce mi se pare trist e faptul că, din toți colegii din anul meu, doar jumate profesăm această meserie – lucru care nu mi se pare în regulă.

Loredana – Da, e greu, cumva. În primul rând a fost greu financiar și de aceea a trebuit să îmi iau joburi în paralel, timpul dedicat teatrului fiind mai scurt astfel. Apoi e greu pentru că suntem mulți actori tineri, frumoși și talentați iar proiectele sunt de o Mie de ori mai puține și castingurile sunt publice doar câteodată. Dar eu mă bucur, am plecat din Iași pentru că voiam o deschidere mai mare și am gasit-o, chiar dacă nu e simplu. Dar, ce e ușor pe planeta asta?

Claudia – Eu nu am simțit că a fost greu pentru mine, în Iași. Într-adevăr, era o alergătură continua și nu prea aveam timp să mănânc sau să dorm suficient, dar îmi plăcea atât de mult ce făceam încât nu am simțit că e greu. Acum, dacă privesc în urmă, faptul că am ajuns să joc, spre deosebire de alte persoane, se datorează probabil acestei alergături continue. În București am ajuns pentru că simțeam nevoia să cunosc și alt nivel, să capăt informații la care nu aveam acces, cât timp mă aflam în Iași.

Veronica – Am făcut facultatea la București și în prezent sunt la master tot în București. Eu cred că noi toți avem un loc al nostru undeva. Sunt perioade mai bune sau mai grele, dar asta nu înseamnă că trebuie să cedezi. Trebuie doar să îți cauți drumul și să crezi în tine!

Tudor – Cred că „secretul” e să nu te dai înapoi de la proiecte pe motiv că „nu ar fi potrivite pentru tine”. Singurul motiv valid pentru a refuza un proiect ar fi pentru că deja lucrezi la altul/altele (maximum două). Vorba d-lui prof. Florin Zamfirescu: „Nu tot timpul o să faci ce-ți place – trebuie să faci să-ți placă ceea ce faci.”

 

Cât de greu este să dai viață unui personaj? Înaintezi ușor sau nu în descoperirea acestuia?

Daniel – Depinde de la actor la actor. Se întâmplă. Mă uit la colegii mei. Unii au un instict fantastic de a ajunge la un personaj și de a-l construi în cele mai mici amănunte. Alții au nevoie de timp, de răbdare, de încredere, de spațiu. Cred că mai greu la un personaj este să-l păstrezi, să-l faci să fie viu și la ceva timp de la premieră, și nu construcția. Construcția unui personaj cred că este cea mai mișto perioadă construcției unui spectacol pentru că atunci descoperi și atunci te bucuri de tine și de personaj.

Alina – Abordarea unui personaj depinde de la piesă la piesă. Am avut și personaje pe care le-am construit ușor și invers, personaje pe care, oricât mă chinuiam, nu le găseam nicicum. Cred, cu tărie, că în creerea unui personaj contează enorm atmosfera de lucru și comunicarea constructivă cu regizorul. Nu importă gradul de dificultate atâta timp cât funcționează schimbul de idei între parteneri.

Tiberiu – De fiecare dată când primesc un text, pentru un proiect nou, mă rog să îmi fie frică. Mă rog să iau scenariul ăla, să îl citesc și la final să fiu speriat de să nu știu ce-i cu mine. Să am în cap “ooooook… cum facem? cum o dau? cum îl fac eu pe ăsta?”. De multe ori vreau să înaintez greu, vreau să fie complicat și să ajung mai greu la soluții pentru că așa am șansa să trec peste niște obstacole și defecte pe care le am eu, ca om. Sigur, că există și momente în care mă frustrez și mă enervez că nu îmi iesă anumite acțiuni pe care le am de făcut în scenă, sau pentru că nu am idei, sau pentru că nu găsesc soluția care să mă scoată din încurcătură… dar, asta e frumos.

Loredana – Depinde de rol. Unele îmi dau impresia că mi se potrivesc mănușă și atunci descoperirea lor este una plăcută, în sensul că nu necesită multe procese de gândire chinuitoare pentru că iese la iveală singur, în repetiții.  Dar nu tot timpul e așa. Alteori trebuie să analizez mult contextul piesei, viața personajului din afara textului, să apelez la sfaturi de la alți oameni, să caut povești asemănătoare…etc…etc

Claudia – De mică am visat să fiu artistă, apoi în liceu am descoperit teatrul și așa am continuat pe drumul ăsta. Mă motivează oamenii cu care lucrez. Îmi place că uneori suntem ca niște copii mari, care se joacă și creează povești pentru cei din jur.

Veronica – Nu există greu și ușor în meseria asta dacă ai plăcerea de a juca și de a descoperi. E nevoie de multă muncă… multă!

Tudor – De unele roluri te apropii mai greu, de altele mai repede. Atâta timp cât o faci cu plăcere, nici nu mai contează.

 

Se întâmplă să uiți replicile? Ce faci dacă apare un astfel de impas?

Daniel – Destul de rar, dar atunci când se întâmplă am un omuleț în cap care vorbește în locul meu. Probabil e moștenit de pe la bunicii mei care aveau de obicei răspuns la orice.

Alina – De foarte multe ori am blanc-uri de text. Dar atâta timp cât știu ideea generală a replicii pe care o uit mă pot juca cu ea și pot delira cu grație în context. De preferat este să nu dai impresia că abia bâjbâi după o rază de inspirație, cu încredere și siguranță poți să rezolvi orice. Dar cel mai bine e să îți știi textul. Improvizatia e bună și benefică actorului dar și memoria joacă un rol important, nu numai tu.

Tiberiu – Chestia asta se poate întâmpla oricând și cred că e inevitabil ca la un moment dat să nu uiți o replică sau o intenție. Am pățit-o și în facultate și o mai pățesc și acum, dar încerc să nu mă panichez când se întâmplă și încep să caut soluții. Am observat că la fiecare text nou, există mereu 3 momente în care eu uit replici. Mereu 3 replici (de multe ori banale) pe care le uit. Prima dată, la HOP anul trecut în Lorenzo, apoi în Înaintea Erei Noastre, apoi anul ăsta la HOP, când am fost la preselecții. Ce-i drept, aveam emoții destul de mari, dar ele nu aveau legătură cu faptul că sunt pe scenă și am de jucat, cât erau concentrate pe “nu uita alea 3 momente! nu uita alea 3 replici! nu le uita!”. Evident, că am avut un moment de amnezie totată la o replică banală…dar mi-am păstrat calmul, am inserat frumos o pauză și am pornit o depanare psihică rapidă și mi-am amintit ce aveam de spus.

Loredana – Mi s-a întamplat foarte rar dar da, s-a întâmplat. Eu personal nici nu mi-am dat seama pe moment că am uitat, am avut noroc de colegi de scenă care au putut să treacă mai departe fără să se panicheze.

Claudia – Bineînțeles că uneori se întâmplă să ai „blank de text”. Oameni suntem, nu? Ceea ce cred eu că e important în astfel de momente e să îți dai seama unde trebuie să ducă acțiunea și să improvizezi în așa fel încât să poți duce scena la capăt. E foarte important să fii prezent. Dacă se întâmplă să uiți o replică, faptul că ești ancorat în ceea ce se întâmplă pe scenă o să te ajute cu siguranță.

Veronica – Improvizez. Dacă îți știi traseul personajului și situația în care ești pus… nu ar trebui să fie o problemă.

Tudor – Dacă uit textul, fug din scenă ca și cum s-a terminat acolo momentul. Oricum, nu se întâmplă prea des asta într-o lună.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , , ,