COOL to know

Vine Moş Nicolae!

5 dec. , 2015  

În seara asta avem treabă! Împachetăm, punem fundiţe pe cadouri, lustruim ghete: vine Moş Nicolae!

Dar cine este acest Moş bun, care are obiceiul ciudat să lase daruri în ghete, pentru copii în special, dar şi pentru cei mai mari? Şi dacă este atât de bun, cum se face că, din când în când, ne mai arată şi nuiaua?

foto: pinterest

foto: pinterest

 

Nicolae, unul dintre cele mai îndrăgite personaje, a existat în realitate şi a fost arhiepiscopul Mirelor Lichiei – în partea asiatică a Turciei de azi. Nicolae, care a trăit la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul secolului al 4-lea, provenea dintr-o familie foarte bogată, însă şi-a dăruit întreaga avere celor care erau în nevoie. Însă nu de aici provine obiceiul de a dărui în noaptea de 5 spre 6 decembrie, ci de la un gest al lui Nicolae pe care-l repetăm şi acum, la 17 secole distanţă.

Episcopul Nicolae a aflat de trei fete care, fiind foarte sărace, nu se puteau căsători şi urmau să fie vândute de tatăl lor, pentru un fel de sclavie sexuală, unor bărbati bogaţi. Într-o noapte, Nicolae le-a aruncat pe geam fetelor trei săculeţi cu galbeni, care au căzut ori în ghetele, ori în şosetele fetelor. Iar acest gest al lui Nicolae le-a schimbat vieţile. Şi pe ale noastre, putem spune, pentru că de atunci avem o tradiţie care aduce atâta bucurie în jur.

foto: pinterest

foto: pinterest

 

Şi totuşi, dacă Nicolae e atât de bun, de ce ne aduce uneori şi câte o nuia? Istoria ne răspunde şi la această întrebare. În anul 325, Nicolae a participat la conciliul ecumenic de la Niceea, în calitate de episcop. Atunci a fost de faţă şi Arie, un personaj de numele căruia este legată prima erezie din biserica creştină. Cu răbdare, Nicolae a încercat să-i explice lui Arie că teoriile sale nu sunt conforme cu credinţa creştină şi că fac rău poporului, însă Arie era de neînduplecat. Nicolae a lăsat în acel moment iubirea aproapelui deoparte şi a găsit mai la îndemână toiagul patriarhal, cu care i-a aplicat lui Arie o corecţie fizică. De atunci există şi obiceiul ca cei mai puţin cuminţi dintre noi să mai primească de la Moşul şi câte o nuia.

foto: pinterest

foto: pinterest

 

Sfântul Nicolae, personaj care a existat cu adevărat, îl precede cu mult pe Moş Crăciun, cel cu barbă albă, care călătoreşte în noaptea de Ajun pe tot globul, ajutat de renii săi. Tradiţia lui Moş Crăciun datează abia din secolul 19, pe când cea a lui Moş Nicolae are o vechime de 17 secole. De altfel, numele de Santa Claus (Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterkloos – Sfântul Nicolae.

Numele de Nicolae este de origine greacă, provine din “nike” – victorie şi “laos” – popor şi înseamnă “victoria poporului”. Toţi cei care-l purtaţi să ştiţi că aveţi unul dintre cele mai vechi şi pline de semnificaţii nume! Să ne trăiţi! La mulţi ani si ghete pline de daruri vă dorim!

foto: pinterest

foto: pinterest

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, ,