Născut în Olanda, pe 30 martie 1853, Vincent Van Gogh a reușit să lase în scurta sa viață, de doar 37 de ani, o moștenire artistică ce l-a transformat, după moarte ce-i drept, într-unul dintre cei mai faimoși pictori din lume.  

foto: pinterest

foto: pinterest

Iată mai jos zece lucruri mai puțin știute despre el:

  • Cu toate că obișnuia să deseneze și în copilărie, Van Gogh s-a apucat de pictat abia la 27 de ani. Primele tușe ale carierei sale au fost făcute timid și precaut: copia desene și studia manuale de desen, pentru că era convins că un mare pictor trebuie să stăpânească, în primul rând, arta de a desena.
  • Cele mai cunoscute opere ale sale au fost create în ultimii doi ani de viață. În doar 10 ani, Van Gogh a reușit să picteze 860 de tablouri în ulei, 150 de picturi în acuarelă și peste 1000 de desene. Dintre acestea, 37 au fost autoportrete.
sursa foto: Pinterest

sursa foto: pinterest

  • Primele lui picturi înfățișează țărani, următoarele, flori, peisaje și autoportrete, iar asta pentru că era prea sărăc și nu își permitea să plătească pe cineva care să îi pozeze.
  • Van Gogh nu picta cu pensula, ci cu coada ruptă a acesteia. Uneori, culorile își găseau locul pe pânză direct din tub.
  • A vândut un singur tablou în timpul vieții, „Podgoria roșie”, pentru 400 de franci (echivalentul a puțin peste 1000 de dolari, în zilele noastre) și a devenit celebru post mortem. 82,5 milioane de dolari este cel mai mare preț obținut vreodată pe un tablou semnat de Van Gogh.
  • Norocul nu i-a surâs nici în dragoste. A avut mai multe relații, dar toate eșuate și nu s-a simțit niciodată împlinit alături de cineva.
  • Corespondența pictorului cuprinde peste 800 de scrisori, cele mai multe adresate fratelui său, Theo, cel care i-a fost totodată și cel mai bun prieten. Se presupune însă că au existat peste 1750 de scrisori trimise de și către Vincent Van Gogh.
sursa foto: Pinterest

sursa foto: pinterest

  • Theo este cel care l-a susținut financiar pe artist în cea mai mare parte a vieții. Relația dintre cei doi a fost atât de specială, încât Theo s-a stins din viață la doar șase luni de la moartea celebrului pictor. Soția lui, Johanna, a fost cea care a decis ca el să se odihnească pentru totdeauna alături de Vincent în Auvers-sur-Oise, cu toate că fusese inițial îngropat în Utrecht.
  • Theo, care a fost lângă el atunci când a murit, a spus că ultimele cuvinte ale lui Van Gogh au fost „tristețea va dăinui mereu”.
  • Mai bine de 150 de psihiatri au încercat să afle de ce anume suferea artistul, iar diagnosticele variază de la schizofrenie, porfirie, sifilis, tulburare bipolară și epilepsie.
COOLtura Mall

Post a comment