
De la un capăt la celălalt al lumii creștine, din Laponia și Groenlanda până în India, Nicaragua sau Japonia, Crăciunul este perceput ca o sărbătoare a bucuriei. Nașterea Domnului se celebrează peste tot în lume prin participarea la slujbe, colinde, mese festive în familie și cu prietenii. Fiecare casă este decorată cu grijă, iar darurile nu lipsesc din tolba lui Moș Crăciun. Însă deși, în mod evident, sărbătoarea are aceeași semnificație la toți creștinii, există totuși obiceiuri în lume care ne-ar stârni uimirea. Probabil că și obiceiurile de la noi, mersul cu capra spre exemplu, ar mira alte popoare. Dar până una, alta, să tragem puțin cu ochiul în ograda mai mult sau mai puțin vecină și să descoperim 10 obiceiuri de Crăciun în diferite colțuri ale planetei.
1.În Islanda se obișnuieste frecvent ca, în Ajun de Crăciun, oamenii să facă schimb de cărți și să își petreacă restul serii citindu-le și mâncând ciocolată. Ca urmare a acestei tradiții, Islanda publică mai multe cărți per cap de locuitor decât orice altă țară. Iar majoritatea se vând, bineînțeles, din septembrie și până în noiembrie.
2.Norvegienii au unul dintre cele mai stranii obiceiuri prin care marcheză Ajunul Crăciunului. De secole există în Norvegia tradiția ca nicio mătură să nu stea la vedere. Cu sute de ani în urmă se credea că spiritele malefice și vrăjitoarele își fac apariția în Ajun. N-ar fi fost o idee înțeleaptă ca măturile să fie lăsate la îndemână și astfel creaturile nocturne să aibă un „mijloc de transport” asigurat. Așadar, în Ajunul Crăciunului, în Norvegia, măturile sunt ascunse în cel mai sigur loc din casă.
3.Și estonienii stau destul de bine la capitolul obiceiuri ciudate de Crăciun. După ce își pregătesc pe îndelete casele pentru a celebra ziua de Ajun, în Estonia există obiceiul foarte vechi ca familiile să meargă împreună la saună.
4.Dacă gastronomia românească tradițională de Crăciun vi se pare cam greu de digerat o puteți încerca pe cea din Africa de Sud. Veți fi serviți cu viermi mopane, crocanți și delicioși – după părerea unora. Perioada lor de recoltare coincide cu Crăciunul așa încât îi vom regăsi pe multe dintre platourile festive din zilele de sărbătoare.
5.V-ar plăcea să petreceți Crăciunul la KFC? Dacă v-ați afla în Japonia chiar în această perioadă probabil că nu ați avea încotro. Mai mult de 3 milioane și jumătate de japonezi merg an de an la KFC pentru masa de Crăciun. Deși a apărut acum doar patru decenii, cina festivă de la KFC devine o tradiție cât se poate de serioasă. Trebuie rezervate locuri la KFC pentru ca fiecare japonez care celebrează Crăciunul să aibă în față un meniu Kentucky. Totul a pornit de la o reclamă KFC din anii 70, atat de bine realizata incat iata ce a declansat!
6.Groenlanda se poate lăuda cu câteva dintre cele mai ciudate mâncăruri tradiționale de Crăciun. Mattak este un fel tradițional care constă în piele crudă de balenă, cu o feliuță subțire de grăsime (cam cum ar fi șoriciul la noi). Se pare că gustul este asemănător celui de nucă de cocos crudă. Însă este foarte tare așa încât se înghite după ce este mestecată până când invitații la masă se plictisesc. Poate că Mattak ați fi curioși să gustați. Dar ce ați spune de o porție de Kiviak? Este un preparat care constă în carne crudă dintr-o specie arctică de pasăre de mare, care este învelită în piele de focă și apoi îngropată pentru câteva luni, până atinge un anumit stadiu de descompunere. Nu sună prea îmbietor, însă în Groenlanda este o delicatesă de Crăciun!
7.Ce bine e să fii copil în Islanda! Acolo Moș Crăciun vine nu o dată, ci de 13 ori! De fapt, flăcăii lui Moș Crăciun sunt cei care din 12 decembrie și până pe 23 umplu în fiecare seară ghetuțele lăsate la fereastră cu bunătăți pentru copii. Descendenți ai trolilor, aceste figuri legendare cu nume imposibil de pronunțat (Stekkjastaur, Giljagaur, Gluggagægir etc) erau malefice odinioară. În tradiția de astăzi au revenit la sentimente mai bune. Rolul lor este de a umple ghetuța pe care fiecare copil o așază în dreptul ferestrei în cele 12 zile de Crăciun. Iar cel mai rău lucru pe care îl mai pot face acum este să pună un cartof stricat în gheata unui copil obraznic.
8.Moș Crăciun este cu siguranță unul dintre cele mai populare personaje de pe planetă. Toți i-am scris în copilărie cel puțin câteva rânduri de scrisori. Dar cum ar fi fost să ne și răspundă? Se întâmplă în unele locuri ale planetei, spre exemplu în Canada, unde Moș Crăciun are și un cod poștal propriu – HOH OHO. Inițiativa a apărut la începutul anilor 70, iar astăzi s-a dezvoltat un adevărat program national, la care ajută multă lume. Și chiar e nevoie de ajutor! Moș Crăciun a trebuit să răspundă la milioane de scrisori, în 32 de limbi și să poată scrie și în Braille (alfabetul pentru nevăzători).
9.Crăciunul în Remedios, unul dintre cele mai vechi orașe din Cuba, este cât se poate de spectaculos. La festivalul religios participă grupuri mari de dansatori de conga sau rumba, sunt spectaculoase focuri de artificii, iar distracția ține o săptămână încheiată! „Vinovat” de atmosfera de carnaval este preotul Francisco Vigil de Quiñones, care, în secolul al 18-lea a trimis copii „înarmați” cu linguri și farfurii să facă zgomot și să cânte pe străzi, pentru ca lumea să nu adoarmă înainte de slujbă.
10.2,3% din populația Indiei este creștină, ceea ce înseamnă 28 de milioane de persoane. Pentru că ar fi destul de dificil să împodobești bradul de Crăciun în această țară, indienii se descurcă așa cum pot – cu multă inventivitate. Bananierii și arborii de mango sunt ornați de obicei de Crăciun, iar cu frunzele acestora sunt decorate și casele. Dacă localnicii nu au niciun astfel de copac prin preajma lor, orice alt arbore poate fi transformat în pom de Crăciun. În India se mai obișnuiește să se așeze candele pe acoperișuri pentru a susține ideea că Iisus este lumina lumii.