Creația te consumă și cere de la tine totul. Uneori chiar mai mult de-atât. Te transformă într-un neînțeles nu numai pentru cei din jur, dar mai ales pentru tine. Propriii demoni pun stăpânire pe ființa ta și ți-e greu să te descurci de unul singur. Majoritatea celor care creează simte nevoia unui aliat. Unii îl găsesc în droguri, alții în alcool. Mulți dintre marii scriitori ai secolului al XX-lea, în special americani, s-au luptat cu dependența de alcool. Unii oameni au fost de părere ca acesta le-a sporit abilitățile artistice, în timp ce alții au crezut că alcoolul le-a folosit doar ca un „medicament” pentru celelalte probleme care existau deja în viețile lor.

 Iata o lista cu zece scriitori de renume care au fost alcoolici:

1.Raymond Chandler

Raymond Chandler

Foto: evene.lefigaro.fr

Raymond Thornton Chandler (23 iulie 1888 – 26 martie 1959) a fost un autor de povestiri și romane polițiste cu o imensă influență stilistică asupra romanului fiction de investigație modern, atât ca mod de scriere, cât și ca atitudine caracteristică acestui gen. Cel mai faimos personaj al său este Philip Marlowe. Este cunoscut faptul că Raymond Chandler a abuzat de alcool pe întreaga durată a carierei sale de scriitor.

  1. Tennessee Williams
463px-tennessee-williams-with-cake-nywts

Foto: listverse.com

Thomas Lanier Williams III (26 martie 1911 – 25 februarie 1983), cunoscut drept Tennessee Williams, a fost un important dramaturg al secolului al XX-lea, răsplătit cu cele mai importante premii literare. Una dintre piese ale sale care s-a bucurat de un real succes vreme de ani buni, „Cat on a Hot Tin Roof”, include referiri la elemente din viața sa precum homosexualitatea, instabilitatea mintală și alcoolismul.

  1. Edgar Allan Poe
jb-nation-poe-1-e

Foto: listverse.com

Poet, scriitor de scurte povestiri, editor si critic literar, iubit în special pentru poveștile sale misterioase și macabre, Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este considerat parte importantă a ceea ce numim American Romantic Movement. A murit pe 7 octombrie 1849, la vârsta de 40 de ani, în Baltimore, însă cauza morții sale este și acum necunoscută. Printre presupusele cauze care au dus la încetarea lui din viață s-au numărat alcoolismul, comoția cerebrală, holera, drogurile, o boală nedescoperită a inimii, turbarea, suicidul, tuberculoza.

  1. Truman Capote
TrumanCapote1959  wikipedia

Foto: wikipedia.org

Despre Truman Capote (30 septembrie 1924 – 25 august 1984), scriitor de povestiri, piese de teatru, romane și scrieri non-fiction care sunt recunoscute ca fiind opere literare clasice, se știe că în perioadele în care scria obișnuia să bea un Martini dublu înainte de pranz, un altul în timpul prânzului și o tărie după masă. După ce a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului în Long Island, s-a internat la Silver Hill, o clinică scumpă pentru alcoolici din Connecticut. Putea să stea departe de alcool trei sau patru luni, după care se apuca din nou. A apărut în timpul unui talk-show atât de beat încât din discursul său total incoerent nu s-a înțeles mai nimic. „Beau,” spunea Capote, „pentru că doar când sunt beat pot îndura.”

  1. Jack Kerouac
Portrait Of Jack Kerouac

Foto: huffingtonpost.com

Jack Kerouac (12 Martie 1922 – 21 Octombrie 1969), romancier, poet și artist american, face parte, alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg, din rândul celor mai cunoscuți scriitori din Generatia Beat. Kerouac a murit pe 21 octombrie 1969 la Spitalul St. Anthony din St. Petersburg, Florida, la numai o zi după ce a fost adus în grabă de acasă cu ambulanța. Moartea sa, la vârsta de 47 de ani, a fost cauzată de ciroză hepatică, rezultatul unei vieți întregi de băutură.

  1. William Faulkner

faulkner

William Cuthbert Faulkner (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962), romancier american, scenarist de film și poet ale cărui opere înfățișează statul său natal, Mississippi, este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori ai secolului al XX-lea, fiind răsplătit în 1949 cu Premiul Nobel pentru Literatură. S-a făcut multă vâlvă de-a lungul timpului în jurul problemei serioase pe care a avut-o toată viața cu băutura, dar după cum Faulkner însuși a declarat în mai multe rânduri și după cum au putut observa membrii familiei, presa și prietenii din diverse perioade de-a lungul carierei sale, Faulkner nu consuma alcool în timp ce scria și nici nu credea că alcoolul îl stimulează în procesul de creație. Acum, toata lumea consideră că Faulkner folosea alcoolul drept o „supapă de evadare” din viața de zi cu zi, cu presiunile ei obișnuite.

  1. Charles Bukowski
buzzfeed buk

Foto: buzzfeed.com

Henry Charles Bukowski (16 august 1920 – 9 martie 1994), cunoscut poet și romancier din Los Angeles, a fost influențat în scriitura sa de geografia și atmosfera acestui oraș, în care a locuit întreaga viață. Abuzat fizic și verbal de tatăl său, care cu greu își găsea ceva de lucru în anii depresiunii economice, Charles Bukowski a căutat un refugiu și a început să bea la vârsta de 13 ani, când va pune pe picioare o trainică relație de dragoste ce va dura o viață între el și alcool.

  1. F. Scott Fitzgerald
1000509261001_1852200003001_BIO-Biography-

Foto: Biography.com

Francis Scott Key Fitzgerald (24 september 1896 – 21 december 1940) a fost un scriitor american de romane și scurte povestiri, ale cărui opere au fost considerate reprezentative pentru Epoca Jazz-ului, un termen despre care se spune că a fost inventat chiar de autor. Fitzgerald era alcoolic încă din vremea studenției, iar acest lucru a devenit de notorietate în anii 1920, când se știe că obișnuia să consume cantități uriașe de alcool, punându-și astfel în pericol sănătatea. În noaptea de 20 decembrie 1940, Fitzgerald a suferit un atac de cord, iar a doua zi, în timp ce aștepta vizita doctorului său, a decedat. Avea 44 de ani.

  1. James Joyce
bernice-abbott-james-joyce-1926

Foto: listverse.com

James Augustine Aloysius Joyce (2 februarie1882 – 13 ianuarie 1941) a fost un scriitor irlandez expatriat, considerat unul dintre cei mai influenți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut în primul rând pentru romanul său reper, „Ulise” (1922), dar și pentru extrem de controversatul roman care i-a urmat, „Finnegans Wake” (1939). Joyce a trăit în Dublin pentru mulți ani, ținând-o numai într-o beție, care se mai lăsa din când în când și cu câte-o încăierare prin cârciumile locale.

  1. Ernest Hemingway
o-HEMINGWAY-facebook

Foto: huffingtonpost.com

Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961), romancier, scriitor de scurte povestiri și jurnalist american, a făcut parte din comunitatea de expatriați care exista în Parisul anilor 1920, cunoscută ca „Generația pierdută”, după cum el însuși o descria în „A Moveable Feast”. Auto-poreclindu-se „Papa” pe când abia trecuse de 20 de ani, de-a lungul vieții Hemingway a fost un consumator serios de alcool, cedând cu totul alcoolismului spre finalul vieții, când suferințele fizice și mintale s-au agravat. In iulie 1961, după ce a fost externat dintr-un spital de boli mintale unde fusese tratat de depresie severă, s-a sinucis în locuința sa din Ketchum, Idaho, folosindu-se de o carabină.

COOLtura Mall

Post a comment