„Poveşti cred că am scris dintotdeauna; mi s-au citit şi spus foarte multe poveşti când eram mică şi probabil de acolo mi se trage”, spune Adina Rosetti, autoarea care în 2014 a publicat cartea pentru copii „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, cu ilustrații de Cristiana Radu, premiată în cadrul galei „Cele mai frumoase cărți din România” cu premiul pentru Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret. Cartea a primit, de asemenea și premiul Cea mai bună carte pentru copii și tineret la gala „Bun de Tipar”. A debutat cu Deadline, o carte bine primită de critică și public, aflată acum la cea de-a doua ediție și tradusă în Franța la editura Mercure de France (2013). Cea mai recentă apariție a autoarei este volumul de proză scurtă De zece ori pe buze, editura Curtea Veche. Aflăm din interviul acordat de Adina Rosetti pentru COOLtura Mall când s-a născut pasiunea ei pentru povești, care este structura perfectă a unei cărți și cum poți convinge un copil să se apuce de citit.
foto: Cornel Brad
1. De ce aţi devenit scriitor? Când v-aţi dat seama că vă doriţi să deveniţi scriitor? Cum aţi început să scrieţi?
Poveşti cred că am scris dintotdeauna; mi s-au citit şi spus foarte multe poveşti când eram mică şi probabil de acolo mi se trage. Prin clasa a cincea aveam nişte caiete în care scriam poveşti cu vampiri, extratereștri şi, mai ales, amoruri imposibile, care circulau prin clasă. Cred că a fost cel mai mare succes al meu, pentru că se citeau cu listă de aşteptare şi colegii mă numeau „scriitoreasa”. Era bine, pentru că luăm tot timpul 10 la română fără să fiu nevoită să tocesc comentarii şi băieţii îmi trimiteau bilețele de dragoste. După aceea, am îngropat această glorie literară timpurie într-o frumoasă facultate cu profil economic şi un job în asigurări. Nu ştiu exact când mi-am dat seama că nu vreau să fac altceva decât să scriu. Probabil când mi-am dat seama că nu ştiu să fac nimic altceva şi puţine lucruri mă bucură mai mult decât să buchisesc cuvinte într-un text.
2. Scrieţi uşor, greu? Care este cel mai potrivit moment pentru scris pentru dumneavoastră?
E simplu: dacă am timp, scriu uşor; iar cum în general n-am timp, se poate spune că scriu greu, adică nu scriu deloc. Sunt o persoană matinală, nu funcţionez seara prea bine, nu am învăţat niciodată noaptea, prefer întotdeauna să mă trezesc la 5-6 şi să lucrez, atunci îmi funcţionează neuronii cel mai bine. Scriu mult, tot ce-mi trece prin cap, fără filtre, şi apoi încep să rescriu. Cred că rescrisul e cea mai importantă parte a scrisului.
3. Ce apreciaţi cel mai mult la o carte: emoţia sau povestea?
Emoţia bine dozată într-o poveste bine scrisă. Nu pot fi separate. Poveştile scrise perfect, după manual de creative writing, nu mă impresionează decât la nivel tehnic. Şi nici emoţia nu poate fi turnată dezordonat într-o carte (cu foarte puţine excepţii) pentru că rişti să pierzi cititorul pe drum, să-l îneci în torentul de emoţie. E important să topeşti emoţia într-o poveste, iar povestea se aşază pe o structură care aproape are de-a face cu matematica. Ştiu, e ca şi cum ai dansa arhitectură…
4. Cum aţi convinge pe cineva (un copil, un om care spune că nu-i place să citească) să se apuce de citit? Ce i-aţi spune, ce aţi face?
Nu e greu să convingi un copil; copiilor le plac în mod natural poveştile. Poţi să îi prinzi cu o carte mai uşurică, să le deschizi apetitul cu ceva care să fie aproape de lumea lor. Copiii „din ziua de azi” nu prea mai au oricum lecturile pe care le aveam noi la vârsta lor, aşa că la început e bine să nu le impunem ce citeam noi „pe vremea noastră”, ci să îi lăsăm să-şi aleagă ei. Cu adulţii e mai greu. Vor invoca lipsa de timp. Treaba. Grijile. Vor prefera un film de mega-acţiune cu popcorn inclus. E greu să scoţi adulţii din tipare… Poţi să încerci să le plasezi, discret, o lectură „de identificare”. Ceva despre cum nu mai citesc adulţii din lipsă de timp şi prea multe griji. Aş studia profilul psihologic al „necititorului” şi i-aş da ceva care să se potrivească structurii sale. Ceva care să-l facă să exclame „dar cartea asta e despre mine!”. Întotdeauna ne place să credem asta.
5. Cum alegeţi cărţile pe care le cumpăraţi/le citiţi? După ce criterii?
Din pură plăcere. Sunt autori pe care îi urmăresc şi cărora le aştept următoarele cărţi (de exemplu, Salman Rushdie, Zeruya Shalev), dar îmi place mult să descopăr (recent am făcut o pasiune pentru Helene Gremillon și Leslie Jamison). Din fericire, mă ocup de pagina de carte la revista Unica, aşa că primesc acolo noutăţile editoriale. Comand uneori mai multe cărţi pentru copii decât pentru mine (sunt fan Maurice Sendak și Sara Fanelli).
6. Ce va place cel mai mult la lumea în care trăiţi şi ce va displace profund?
Îmi place lumea mică în care trăiesc eu, cu Clara şi Anton, când stăm cu toţii în pat şi râdem şi spunem poveşti până la miezul nopţii, deşi dimineaţa „avem” şcoală şi grădiniţă şi vase de spălat. Nu-mi place lumea mare, în care se întâmplă războaie, nedreptăţi, în care sunt bombe, boli de nevindecat, politicieni corupţi. Altfel, îmi displace profund să stau în trafic şi să merg cu maşina la service.
7. Când şi cu ce ocazie mergeţi la mall?
Foarte rar, la filme de desene animate. Şi uneori la shopping, în special în dimineţile de luni, atunci când e atât de pustiu, încât mi se pare chiar un spaţiu prietenos.
Mai multe detalii despre autoare și cărțile ei găsiți pe site-ul http://adinarosetti.ro/