Are 45 de ani, 16 romane scrise deja, a vândut aproape 40 de milioane de volume din 2004 încoace și este unul dintre cei mai de succes scriitori francezi contemporani. La finalul fiecărui roman, Guillaume Musso obișnuiește să mulțumească publicului său – fără el, nu ar fi existat. Cel mai recent thriller semnat de Musso, Fata și noaptea, este deja și în librăriile de la noi, publicat de Editura Trei.

Iată 7 lucruri mai puțin cunoscute despre Guillaume Musso, scriitorul cu o inepuizabilă rezervă de povești apreciate de oameni din toată lumea.

  1. Guillaume Musso a mărturisit adesea în interviurile sale că din dragostea pentru lectură s-a născut dorința de a scrie. S-a întâmplat când Musso era în clasa a X-a, iar profesorul de franceză a organizat un concurs de povestiri. „Am scris o povestioară romantică, plină până la refuz de elemente supranaturale. Ceva între Stephen King și The Wanderer. Și am câștigat! Am fost atât de surprins că poveștile mele interesează și alți oameni încât am fost încurajat să scriu în continuare”, spune Musso.
  2. În adolescență, scriitorul francez era îndrăgostit de Statele Unite. A plecat acolo într-o vacanță, dar a rămas luni de zile. A locuit la New York, unde și-a câștigat existența vânzând înghețată. Banii îi asigurau un venit modest, deși lucra uneori până la 80 de ore pe săptămână. Peste ani, Musso a mărturisit că n-a învățat mare lucru din experiența americană, însă a revenit în Franța cu o mulțime de idei de romane.
  3. Musso mărturisește că are mai mult cărți preferate decât autori. Între acestea se află clasicele „Insuportabila uşurătate a fiinţei” de Milan Kundera și „Husarul de pe acoperiș” de Jean Giono. Cât despre romane ale autorilor moderni, scriitorul francez spune că între preferatele sale se numără: „Cititorul” de Bernard Schlink, „Mystic River” de Dennis Lehane, „Pata umană” de Philip Roth, „O mână de oase” de Stephen King, „Ispășire” de Ian McEwan sau „Fata dispărută” de Gillian Flynn. Poeții preferați de Musso sunt Louis Aragon și Apollinaire. Între scriitorii francezi, Musso îl apreciază pe Tonino Benacquista pentru „universalitatea personajelor sale” și pe Jean-Christophe Grangé, „pentru emoția transmisă în fiecare pagină a sa”.
  4. Cititorii au observat în multe dintre romanele lui Musso o dimensiune supranaturală a poveștii. „Paranormalul este o unealtă dramatică pe care o folosesc uneori ca parabolă pentru a evoca lucruri de care sunt preocupat – sentimente, sensul vieții, teama sau dispariția cuiva drag. Toate aceste gânduri mi-au venit după vârsta de 24 de ani, când am avut un accident grav de mașină. N-am fost rănit cine știe ce, dar mașina a fost total distrusă. Înainte de asta nu m-am gândit niciodată serios la moarte. Însă atunci am realizat că moartea poate veni pe nepregătite, în orice moment. Am vrut să scriu despre experiența aceasta, dar mi s-a părut morbid. Oamenii sunt reticenți să citească despre moarte, dar foarte fericiți să descopere o poveste plină de mister, magie și elemente supranaturale.
  5. Cum se explică succesul romanelor lui Guillaume Musso? Cel mai bine vândut scriitor francez contemporan lămurește situația: „Suspansul e crucial pentru mine și muncesc din greu să inovez constant. Vreau ca poveștile mele să fie originale, ca fiecare pagină să strige să fie întoarsă. Vreau ca la finalul fiecărui capitol cititorul să-și dorească să-l citească pe următorul. Și, de asemenea, îmi doresc ca cititorii să simtă pe pielea lor experiențele personajelor”.
  6. Iubirea este prezentă în toate romanele lui Musso. „Ca să fiu sincer, nu pot să concep să scriu un roman fără o poveste de dragoste în el. Dragostea e unul dintre cele mai interesante lucruri din viață, nu-i așa? Până la urmă, dragostea sau lipsa ei determină cele mai multe acțiuni ale oamenilor”, spune autorul.
  7. Guillaume Musso are un obicei care a contrariat multă lume. În loc să mulțumească celor dragi sau persoanelor care l-au ajutat într-un fel sau altul să publice cartea, el mulțumește de fiecare dată cititorilor. „Pentru că le datorez totul cititorilor mei. Au transformat poveștile mele în poveștile lor, le simt rezonând în propriile lor existențe. Le datorez tot succesul meu!” spune scriitorul francez.
COOLtura Mall

Post a comment