Burgeri fără carne, cocktail-uri fără alcool, condimente exotice, specifice unor bucătării puțin cunoscute, reinterpretarea unor bucătării tradiționale sau descoperirea altora noi sunt câteva dintre elementele care definesc trendul culinar în 2018. Preparatele din Orientul Mijlociu devin noile vedete, în timp ce bucătăria cu specific mediteraneean, la fel de sănătoasă, cade într-un con de umbră. Ceaiul începe să fie un rival cât se poate de serios pentru parfumata cafea de dimineață, care și ea tinde să se transforme într-un preparat surprinzător. Categoric, trendurile culinare din 2018 ne poartă pe poteci mai puțin umblate. Să le explorăm!

 

 

1. Alimentele „prietenoase” cu sistemul digestiv, cele care conțin probiotice sau prebiotice naturale sunt unul dintre cele mai importante trenduri culinare în 2018. Tendința exista și în anul precedent, însă acum s-a profilat mai puternic, pentru că din ce în ce mai multe persoane sunt preocupate de sănătatea sistemului digestiv. Și nu fără motiv, de vreme ce 70% din sistemul imunitar este reprezentat de tractul digestiv. Preparate fermentate natural precum kimchi și cele bogate în bacterii esențiale pentru menținerea sănătății, ca miso și kefirul sunt la mare prețuire în 2018. Însă și alimentele prebiotice, cele care hrănesc bacteriile bune, precum ceapa și usturoiul sunt anul acesta privilegiate. Nu ne rămâne decât să dăm fuga la butoiul cu varză murată din beciul bunicilor și să ținem cont de sfatul lor – anume că ceapa și usturoiul țin bolile departe!

 

2.Jurnalistul Tony Naylor de la publicația britanică „The Guardian” observa între tendințele cele mai puternice ale lui 2018 preferința pentru băuturile nonalcoolice. Este un trend de care ține seama și industria alimentară și a băuturilor, din cauza cererilor tot mai mari de pe piață. Apele tonice cu arome interesante, cocktail-urile nonalcoolice și apele florale de băut câștigă din ce în ce mai mult teren pe piață.

 

3.Piperul de Timut cunoscut și sub denumirea de piper grapefruit este un condiment care nu trebuie să ne lipsească din bucătărie, dacă dorim să fim în acord cu trendurile culinare ale anului. Piperul de Timut, originar din Nepal, este apreciat pentru gustul său suprinzător și savoarea aparte pe care o dă preparatelor. Îl putem folosi în salate și mâncăruri și chiar în băuturi – fie ele și alcoolice ne spun chefii.

 

4.Se pare că în 2018 vor fi din ce în ce mai multe zile fără carne. Tendințele vegane se profileză tot mai puternic anul acesta, când unii dintre cei mai prestigioși chefi vorbesc despre reinterpretarea bucătăriei indiene. Așadar, cât mai mult turmeric în mâncare! Proteinele de origine vegetală câștigă și ele teren anul acesta, iar tofu, tempeh sau quinoa apar frecvent în diferite rețete adaptate.

 

 

5.Și o veste bună pentru iubitorii de ceai: băutura lor favorită se bucură de prestigiu în 2018. Fie că este vorba despre ceai de plante medicinale, ceai verde, negru sau alb, această băutură, se pare, va rivaliza curând cu cafeaua. Faptul că există atât de multe sortimente de ceai, care pot satisface și cele mai extravagante gusturi, dar și virtuțile terapeutice ale acestei licori au ajutat-o să devină din ce în ce mai populară.

 

6.Dacă ani de zile am tot auzit de beneficiile dietei mediteraneene, anul acesta vedetele sunt preparatele din Orientul Mijlociu. Sunt apreciate mai ales pentru că sunt considerate mâncăruri savuroase, însă fără exces de sare, zahăr și grăsimi. Rodiile, vinetele și castraveții, menta, pătrunjelul, tahini și fructele uscate sunt ingrediente redescoperite. Feluri de mâncare fără mari pretenții, însă gustoase și prietenoase cu sănătatea, ca shakshuka sau brânză Halloumi friptă sunt apreciate de tot mai mulți oameni și din cauza interesului acordat savorilor locale.

 

7.Nu știm dacă ideea vă încântă sau nu, însă cafeaua de dimineață nu va mai fi nici ea ce a fost până acum. Plăcerea noastră vinovată de dimineață, consumată simplă, „neagră”, cu frișcă, spumă de lapte, un strop de caramel sau alte ingrediente care răsfață bolta palatină tinde să se transforme într-o „supercafea”. Tendința este de a adăuga semințe de chia, de in, turmeric sau pudre proteice în cafea și de a o transforma într-o băutură-aliment foarte sănătoasă.

COOLtura Mall

Post a comment