Începem seria interviurilor cu oameni din industria de carte cu Marilena Iovu, un om care te cucerește chiar din prima clipă cu vitalitatea sa. Un om solar, care râde deopotrivă cu gura și sufletul, care reușește să împrăștie în jurul său o energie molipsitoare. Pentru ea, timpul pare să capete o altă dimensiune, căci mereu găsește loc pentru lansări și cluburi de carte, întâlniri de suflet, un concert, o piesă de teatru. Mulți dintre cei care o cunosc știu că târgurile de carte nu ar mai fi la fel fără prăjiturile și jovialitatea ei și numeroși copii nu ar fi ajuns să citească niciodată cărți deja foarte îndrăgite, dacă nu ar fi fost traduse și contractate chiar de ea.
În nomenclatorul meseriilor românești nu știu dacă se regăște și cea de agent literar (înclin să cred că nu), câte ceva am mai aflat din filme sau din cărți. Avem o idee despre ce presupune munca unui agent literar, dar prea puțini știm cu adevărat ce-nseamnă. Și ca să nu mai bâjbâim după răspunsuri, am stat de vorbă cu Marilena Iovu, a cărei agenție literară care-i poartă numele împlinește anul acesta, chiar în luna mai, 10 ani de activitate. Cum au fost începuturile, ce a fost greu, ce a fost ușor, care sunt cele mai mari satisfacții ale acestei meserii, ce se întâmplă la marile Târguri Internaționale de Carte de la Frankfurt sau Bologna, de pildă, și ce face un agent literar acolo, există motive de îngrijorare legate de piața editorială în lume, dar motive de optimism? Ce se poate face pentru a crește numărul de cititori, cum îi apropiem pe copii de carte, ce ar trebui să facă părinții, dar statul, pentru a încuraja cititul și pentru a sprijini editurile, piața de carte în general, cum putem să ne folosim de cele mai noi mijloace tehnologice pentru a ne apropia de cărți, ei bine, la toate aceste întrebări veți găsi răspunsuri ample și pline de miez în interviul de mai jos.
Parcă mai ieri împărțeam la Bookfest primele cărți de vizită, glumind pe seama faptului că voi fi un agent literar celebru și de succes! Acum mă mândresc cu portofoliul de parteneri străini pe care îi reprezint în România, edituri importante, multe din spațiul german, cu programe editoriale fantastice, ale căror titluri sunt acum traduse și la noi. Am reușit să le schimb mentalitatea editorilor români, obișnuiți să traducă preponderent din engleză și franceză și le sunt recunoscătoare celor care, vrăjiți de ilustrații, dar constrânși de necunoașterea limbii germane, au luat decizia de publicare doar având încredere în recomandările mele și pe baza unui fragment tradus. Mă străduiesc să-i ofer fiecărui editor cartea pe care și-o dorește cel mai mult, procesul de contractare se desfășoară rapid, astfel încât entuziasmul de început să se transmită mai departe echipei editoriale, care se îngrijește de carte, o publică, o promovează și o distribuie. Nu mi-am propus să le vând editurilor orice fel de cărți, ci doar pe cele care li se potrivesc, pe care le pot vinde cu succes. Simt o mare satisfacție văzând că editurile solicită prelungirea valabilității pentru multe dintre miile de contracte de licență încheiate de-a lungul anilor, dintre care, pe câteva sute le-am și tradus.
Care este cea mai mare bucurie pe care v-a adus-o agenția în acești 10 ani?
Mă bucur ca un copil de fiecare carte tradusă și publicată prin intermediul agenției, pe care o văd în vitrina unei librării sau la târgurile de carte, despre care aflu că este foarte împrumutată la bibliotecă, căreia i se fac recenzii bune pe bloguri, este în topurile de vânzări ale editurilor și, mai ales, despre care prietenele îmi spun că este foarte iubită și citită copiilor de zeci de ori. Așa sunt de pildă cărțile din seriile de succes Conni (ajunsă în prezent la 50 de titluri contractate), Tafiti (peste 20 de titluri), Micul păianjen Firicel (13 titluri), Iepurașul Matei (12 titluri), Bondărel (11 titluri), UrSoc și Iepurilă (9 titluri), Școala animalelor magice (7 titluri), cele despre bullying și emoții. De asemenea, inegalabilele romane și cărți de povești ale autori importanți precum: Michael Ende, Cornelia Funke, Erich Kästner, Michael Morpurgo, Ottfried Preuβler, Jill Tomlinson sau cărțile cu ilustrații uluitoare, apreciate la nivel internațional, semnate de Sonja Danowski și Torben Kuhlmann. Și nu pot încheia fără să menționez seriile recent ecranizate pentru adulții tineri, semnate de Mona Kasten și Holly Jackson. Le sunt foarte recunoscătoare tuturor editurilor care au ales cărți din portofoliul meu și care se bucură de succes!

Ce înseamnă munca de agent literar, mai exact, ce presupune ea? Deși am mai văzut în filme, am mai citit în cărți, putem să deducem cât de cât ce presupune o astfel de ocupație, sunt sigură că nu intuim nici măcar jumătate dintre activitățile curente ale unui agent literar. Ne puteți povesti, vă rog?
Noi, agenții literari din România, suntem de fapt subagenți ai unor edituri și agenții mai mari din străinătate, reprezentăm întreaga listă de titluri a unei edituri străine în România sau în alte teritorii. Din asta trăim, intermediem achiziționarea drepturilor de autor pentru traduceri. Nu prea facem ceea ce ați văzut în filme sau asta se întâmplă rar. Ziua mea de lucru nu presupune să fac întâlniri la cafele cu autorii români, să mă aplec asupra manuscriselor acestora, să le fac recomandări de îmbunătățire, să le negociez contractele de publicare. Petrec (prea) mult timp răspunzând la tonele de e-mailuri cu mii de solicitări, de toate felurile sau trimițându-le editurilor românești propuneri de publicare. Întocmesc și țin evidența contractelor și facturilor, mă ocup de rapoartele de vânzare, am întâlniri online și trimit mesaje pe WhatsApp, vorbesc la telefon acordând consultanță clienților sau pălăvrăgind tot despre cărți. Fac postări pe pagina de Facebook și Instagram a agenției. Sigur că în afară de munca de birou mai plec și în vizită la edituri, încărcată cu cărți și cataloage sau particip la târguri internaționale din străinătate (Frankfurt și Bologna) sau din țară (Bookfest și Gaudeamus) unde mă întâlnesc cu partenerii mei. Asta din urmă e partea fermecătoare, care îți ia ochii, dar presupune la rândul ei mult efort și pregătire.
„Agent literar” sună foarte poetic, dar se pare că nu e deloc așa. În fond, cred că este vorba de multă precizie, analiză, comunicare, persuasiune, intuiție etc. Care dintre calitățile dumneavoastră vă ajută cel mai mult în a vă atinge obiectivele?
Sunt organizată și muncitoare, ceea ce mă ajută să răspund relativ repede oricăror solicitări. Fiindcă în profesia asta trebuie să fii ca un titirez, să trimiți informații despre cărți și să închei repede contractele de licență, altfel partenerului i se aprind călcâiele după altă carte, îi vine în minte un nou proiect. Sunt sociabilă, lucru esențial în business-ul nostru în care ai libertatea de a lucra cu oamenii care îți plac. Niscaiva abilități de negociere nu strică, alături de perseverență și capacitatea de a găsi soluții. Trebuie să-ți placă să citești, să fii entuziast și (scuzați clișeul) să pui pasiune în tot ceea ce faci.
Agenția este specializată în cărți pentru copii și adulți tineri, acestea reprezentând peste 90% din portofoliu. V-ați gândit să vă îndreptați atenția și către cărțile pentru publicul adult?
Am preluat agenția de la o prietenă, care era specializată în cărți pentru copii, așa că am dezvoltat lucrurile în aceeași direcție, mai ales că am găsit edituri partenere cu acest profil care nu erau reprezentate în România. Cărțile ilustrate pentru copii au un anumit specific, sunt migăloase, muncești la ele mai mult decât la cele pentru adulți, trebuie obținute fișiere de lucru, textul tradus și aranjat în pagină trebuie trimis la aprobat partenerului străin, există situații când trebuie să scrii câteva e-mailuri până când primești imaginile corecte, iar codița poneiului și boticul unicornului din versiunea românească se văd atât cât și-a imaginat ilustratorul cărții. Comisionul în acest caz se obține cu mai multă bătaie de cap din partea agentului. Totuși, în fiecare an reușesc să închei și o serie de contracte de cărți pentru adulți, ceva ficțiune comercială, dar în special non-ficțiune (educație, psihologie, economie, medicină populară, cărți practice pentru părinți). Însă cum piața în zona asta e dominată de alte agenții importante, este puțin probabil să-mi schimb domeniul de interes în următorii ani.
Agenția Literară Marilena Iovu intermediază vânzarea drepturilor de autor de la clienții din străinătate (în special din spațiul german) către editurile din România, dar se întâmplă lucrul acesta și invers?
În ultimii ani am făcut încercări timide și sporadice de a propune spre publicare partenerilor externi cărți, jocuri sau materiale educaționale ale autorilor români, din patriotism sau pe considerente de prietenie, din păcate fără niciun rezultat. Anul acesta însă, pentru târgul de carte de la Bologna, m-am pregătit temeinic, am alcătuit un catalog propriu și am avut câteva întâlniri în care le-am prezentat partenerilor străini cărțile pentru copii care mi-au fost încredințate de editurile românești. Mi-am făcut o idee mai clară despre genul de carte și de ilustrație care poate călători în afara granițelor, așa că voi persevera în această direcție și, la un moment dat, sper să reușesc să duc în lumea largă vestea despre ilustratorii și autorii noștri inspirați.


V-ați întors de curând de la Târgul de Carte de la Bologna. Ați regăsit acolo exuberanța anilor efervescenți sau se simt încă urmele pandemiei, ale războiului? Cu ce sentiment ați ajuns acasă?
La Bologna, cel mai mare târg de carte pentru copii din lume, au luat parte peste 1 500 de expozanți din aproape o sută de țări, mai mulți decât anul trecut. Este un loc unde te poți întâlni cu parteneri tradiționali, sau poți cunoaște unii noi, din toată lumea, vezi cele mai recente apariții și afli cum le merge celorlalți. La târg sunt expoziții, atât ale țării invitate (anul acesta, Slovenia) cât și ale cărților care au câștigat premii pentru ilustrație, sute de evenimente și dezbateri. Un punct de atracție este și Peretele Ilustratorilor, unde aceștia își fac cunoscut portofoliul și se promovează. Târgul a fost foarte aglomerat și plin de viață, cu peste 30.000 de vizitatori, preponderent specialiști din domeniul editorial, cu 10% mai mulți față de anul trecut. Și spațiul destinat agenților a fost mai generos. Ucraina a avut un stand la târg și a fost reprezentată de 20 de edituri. Sincer, în forfota târgului și entuziasmul general am mai uitat de problemele economice din țară, am alergat de la un stand la altul selectând cărți deosebite și m-am întors acasă frântă de oboseală, dar plină de energie, nerăbdătoare să aduc poveștile care să-i tenteze pe editorii români să le traducă și să le publice.
Vom avea mereu nevoie de povești, de îndrumarea și inspirația pe care ne-o dau cărțile.
Aveți îngrijorări legate de piața editorială în viitorul apropiat? Dar motive de optimism?
Provocările la care nimeni nu se aștepta în urmă cu cinci ani, pandemia de Covid care a antrenat o criză a hârtiei și o scumpire a tarifelor de transport, conflictele din Ucraina și Israel, intrarea în insolvență a unor mari distribuitori, Diverta în 2021 și Elefant la începutul acestui an, au transmis o undă de șoc în piața de carte. Sub presiunea inflației, cărțile sunt tot mai scumpe, iar tirajele scad. Editurile se confruntă și cu flagelul piratării, oamenii ar trebui să fie conștienți de prejudiciile pe care le aduc autorilor atunci când scanează cărțile și acestea circulă libere pe internet. Dacă iubești cărțile, nu îl privezi pe scriitor de veniturile sale. Ne lipsesc statisticile oficiale, dar e clar că cititorii sunt tot mai puțini de la an la an, atât din considerente economice, cât și atrași de modalități de divertisment mai facile. Editurile, în special cele mici, se zbat să supraviețuiască, iar lucrul acesta se reflectă și în activitatea agenției, mai puțin prolifică față de cum era până în 2020. Normalizarea sau îmbunătățirea lucrurilor va fi înceată, dar vom avea mereu nevoie de povești, de îndrumarea și inspirația pe care ne-o dau cărțile. De asemenea, cred în viitorul platformelor digitale care oferă cărți electronice și audio și pot ajunge astfel mai ușor la noile generații de cititori.
Spuneați într-un interviu că de luni până vineri sunteți agent literar, iar în weekend traducător. Care sunt satisfacțiile unui om care-și ocupă o mare parte din viață în mijlocul cărților și al oamenilor?
Lucrurile sunt fluide, prioritizez în funcție de situație. Dacă predarea unei traduceri e urgentă, lucrez și în timpul săptămânii, iar dacă n-am reușit să citesc niște manuscrise sau newslettere primite, să verific niște rapoarte de vânzare, să mă ocup de facturare, să întocmesc niște contracte, pot face asta în weekend, fără a fi sub presiunea e-mailurilor sau a telefoanelor. Când îți câștigi existența de pe urma cărților, nu te motivează neapărat satisfacțiile de ordin material. Sigur, am un sentiment grozav când editurile își fac bine treaba și se confirmă așteptările pentru cărți sau serii ale căror drepturi de autor le-am intermediat, acestea se află în topurile de vânzări, se mai scrie despre ele pe bloguri, se bucură de succes mult timp. Dacă le-am și tradus, satisfacția se dublează. Însă de dragul micilor cititori care le strâng încântați la piept și ascultă fascinați sau curioși povestea citită de părinți, sunt în stare să lucrez oricât e nevoie pentru a a șlefui niște traduceri și a le pune la dispoziție cărțile care îi vor forma.
Vă văd foarte des la evenimente culturale, cluburi de carte și n-o să vă întreb cum de reușiți să le faceți pe toate (deși am toată admirația pentru acest lucru), ci v-aș ruga să le povestiți celor care vor citi acest interviu care sunt bucuriile pe care vi le aduc aceste întâlniri?
Lucrez de acasă, așa că evenimentele culturale mă rup de vraja ecranelor cu maldăre de e-mailuri și traduceri de carte și mă scot din turnul meu de fildeș, populat cu zâne și animăluțe vorbitoare, în lumea romanelor istorice, de dragoste, a thrillerelor și non-ficțiunii. În toamnă se împlinesc zece ani de când particip neîntrerupt la acest gen de evenimente, însă nu le organizez, nici nu le moderez. În general frecventez unul-două, dar în unele luni am bătut recordul și am ajuns chiar la cinci cluburi de carte. Sunt evenimente relaxate, un prilej de a socializa la un ceai sau o cafea și o prăjitură cu persoane foarte diferite ca vâstă și profesie, unite de dragostea pentru cărți și lectură. Am descoperit scriitori extraordinari, autoare formidabile, cărți excepționale, pe care altfel nu le-aș fi citit. Stabilim împreună ce carte vom dezbate la următoarea ediție a clubului. Cele mai grozave ediții sunt cele în care discutăm în contradictoriu, însă nu ne certăm, doar ne susținem cu pasiune punctele de vedere. În fiecare astfel de seară râdem mult, ne facem mici daruri, mai povestim ce-am mai făcut, ce cărți ne-am mai luat (sau ce cărți audio am mai ascultat), uneori ne îmbrăcăm tematic, inspirate de cartea pe care o citim. Ne-am împrietenit și mai mergem împreună pe la o lansare de carte, la vreo expoziție ori la teatru și bineînțeles la târgurile de carte.
Mi se pare că în ultimii zece ani piața cărții pentru copii a crescut ca Făt Frumos.
Chiar dacă statisticile legate de citit ne plasează întotdeauna pe locurile codașe, totuși, există copii care citesc și povestesc despre cărți, scriu recenzii, sunt booktuberi pasionați, cu zeci de mii de vizualizări, având adevărate comunități care le urmăresc recomandările. Ce ne puteți spune despre piața de carte pentru copii și adolescenți?
Mi se pare că în ultimii zece ani piața cărții pentru copii a crescut ca Făt Frumos. Editurile specializate și-au diversificat oferta, iar altele, care nu publicau în mod tradițional acest gen au inclus în portofoliu și cărți pentru cei mici. În librării la secțiunea dedicată acestora rafturile gem sub povara cărților tipărite în condiții grafice excepționale, îți iau ochii și ai vrea să le iei acasă pe toate. Există voci care susțin chiar că s-a ajuns la o saturație a pieței, aducând ca argument vânzările în declin. Știți povestea borcanului acela care este plin de pietre, acolo mai este loc de nisip, după care poți turna și apă. Poveștile pline de fantezie, inspirate, emoționante, educative își vor găsi mereu locul în inimile celor mici.
Ați auzit de programe naționale de promovare a scrierilor autorilor români? Ar trebui să avem subvenții de traducere, cataloage trimise cu cap, peste tot în lume, dar Cultura fiind Cenușăreasa ministerelor are parte mereu de tăieri de buget.
De ce credeți că există atât de puțini autori români traduși peste hotare? Este literatura română „de vină” pentru asta? Oare autorii români nu scriu suficient de bine, de interesant, de actual pentru a suscita interesul editurilor străine? Sau nu s-au găsit încă pârghiile potrivite care să o pună în lumină?
Avem și o țară frumoasă, dar nu e vizitată de străini. De unde să știe lumea mare de România și de autorii români? Avem nevoie de promovare și de bloggeri care să ducă vestea. În plus, te adresezi unor piețe puternice dominate de autorii autohtoni, este situația inversă de la noi, unde pe piață circa 90% sunt traduceri. Autorii români sunt invitați la târguri și festivaluri internaționale de carte, mai iau câte un premiu, dar cei care reușesc să fie traduși cred că se zbat singuri și își folosesc contactele personale. Editurile de abia răzbesc prin hățișul problemelor de zi cu zi, nu mai au resurse pentru a investi în promovarea peste hotare a autorilor lor, nefiind sigure că vor reuși să vândă drepturile de traducere pentru vreun roman. Fiindcă pentru a convinge pe cineva că ai literatură de calitate îți trebuie fragmente traduse profesionist, făcute de vorbitori nativi ai limbii respective, câți dintre aceștia știu limba română și cine îi plătește? Româna nu e limbă de circulație internațională. Ați auzit de programe naționale de promovare a scrierilor autorilor români? Ar trebui să avem subvenții de traducere, cataloage trimise cu cap, peste tot în lume, dar Cultura fiind Cenușăreasa ministerelor are parte mereu de tăieri de buget. În ultima perioadă aflu de tot mai mulți autori români traduși în afară. Poate și românii din diaspora vor duce mai departe vestea despre valorile românești și încet-încet lucrurile se vor schimba în bine.
În străinătate, dacă vrei să fii publicat de o editură mijlocie sau mare ai neapărată nevoie de un agent literar iar acesta poate face minuni pentru o carte.
Greșesc dacă spun că în străinătate, „agentul literar” este un pion extrem de important de care depinde succesul unei cărți (bune)? Care este situația în România?
În străinătate, dacă vrei să fii publicat de o editură mijlocie sau mare ai neapărată nevoie de un agent literar iar acesta poate face minuni pentru o carte. Știați că cea mai veche agenție literară din lume s-a înființat în Anglia acum aproape 150 de ani și atunci s-au pus bazele relației dintre autor și agent care sunt valabile și azi? Pe vremea aceea noi încă ne băteam cu turcii și nu ne dobândiserăm independența. Instituția agentului literar în străinătate are deci tradiție, în plus tirajele pe piețele acelea sunt de zece sau chiar de o sută de ori mai mari decât la noi. Agentul periază manuscrisul, prezintă oferta editurii, negociază toate aspectele contractului, se ocupă de drepturile de traducere și ecranizare a romanului, se implică și în promovare, îl susține în permanență pe autor. Obține venituri care îi permit să facă asta. În România în mod tradițional autorii trimit direct manuscrisele editurilor, nu apelează la un agent. Eu primesc solicitări de colaborare de la scriitori români, însă le dau curs foarte rar, pe de o parte fiindcă editurile de la noi dau răspuns în 3-4 luni iar acesta e de fiecare dată negativ, s-a mai întâmplat ca autorul să fi trimis materialul și direct editurilor sau altor agenții fără să-mi spună, iar pe de altă parte fiindcă prea puține manuscrise au o scriitură demnă de a fi luată în considerare.



În România, după cunoștința mea (poate greșesc), există destul de puțini agenți literari care se ocupă cu vânzarea drepturilor de autor ale românilor în străinătate. De ce credeți că nu există interes pentru această perspectivă, în condițiile în care la „importul” de literatură străină stăm excelent.
În ultimii ani, agențiile literare din România care sunt active și pe alte piețe din Europa sau din lume au reușit să vândă drepturile de traducere pentru câteva titluri sau chiar serii întregi, în cazul cărților de copii. Pentru mine a propune spre publicare câte un manuscris al unui autor român vreunei edituri românești sau străine e un hobby, pentru că n-aș putea să-mi plătesc facturile din această activitate. De altfel și cei mai mulți dintre autorii de la noi nu trăiesc din scris, au un serviciu stabil și scriu în timpul liber. Pentru a vinde drepturile în afară trebuie să investești timp, bani și efort fără a avea nicio garanție în privința rezultatului. De pildă, eu am lucrat la catalogul meu pentru Bologna timp de două săptămâni, citind cu atenție toate cărțile, străduindu-mă să concep niște propuneri atractive, pregătind fragmente traduse, conștientă fiind că în timpul acesta aș fi putut să mă ocup de alte lucruri care mi-ar fi fost mai la îndemână, cu venituri garantate. Acum aștept să văd dacă rezultatele vor fi pe măsura strădaniei mele.
Bine-ar fi să duduie internetul de tineri care să recomande pe canalele sociale cărțile pe care le-au citit, să fie mai multe bloguri și reviste cu recenzii iar editurile să facă videoclipuri de promovare a romanelor. Mi-aș dori să atragem vedete care să se implice în activitatea de promovare a lecturii, să avem un președinte sau oameni politici care să-și facă publice listele de lectură, să existe un interes constant pentru cultură, fiindcă televiziunile comerciale fac reportaje la târgurile mari de carte și în rest mai auzi de vreun scriitor doar dacă e vorba de vreun scandal ori acesta s-a prăpădit. E nevoie și de o preocupare la nivel de stat.
Ce credeți că ar trebui făcut pentru stimularea cititului?
Prin intermediul cluburilor de carte, comunitățile de cititori își pot împărtăși pasiunea pentru cărți și își pot atrage prietenii spre această lectură. Sunt de părere că cititorilor tineri le lipsesc modelele. Bine-ar fi să duduie internetul de tineri care să recomande pe canalele sociale cărțile pe care le-au citit, să fie mai multe bloguri și reviste cu recenzii iar editurile să facă videoclipuri de promovare a romanelor. Mi-aș dori să atragem vedete care să se implice în activitatea de promovare a lecturii, să avem un președinte sau oameni politici care să-și facă publice listele de lectură, să existe un interes constant pentru cultură, fiindcă televiziunile comerciale fac reportaje la târgurile mari de carte și în rest mai auzi de vreun scriitor doar dacă e vorba de vreun scandal ori acesta s-a prăpădit. E nevoie și de o preocupare la nivel de stat, astfel încât să li se ofere abonamente culturale profesorilor și tinerilor, pentru a-și achiziționa cărțile de care au nevoie, să fie asigurat accesul gratuit la cărți punând la dispoziția bibliotecilor fonduri pentru a face noi achiziții. De asemenea, cred că ar trebui să primenim și manualele școlare cu texte din cărți actuale, care să-i atragă pe elevi, astfel încât lectura să nu fie o corvoadă, ci un lucru plăcut. Generațiile Z de părinți nu mai sunt obișnuite cu cititul tradițional și în următorii ani vor expune bebelușii ecranelor mișcătoare, interactive, cu care cărțile nu pot concura. Dacă nu ai timp de citit sau nu-ți ajung banii ca să-ți cumperi cărți în fiecare lună, poți să le asculți făcând abonamente la platformele care oferă audio book-uri. Cred că acestea vor deveni populare, le poți asculta în drum spre serviciu, când faci curățenie sau sport și poți pune într-un buzunar când pleci în vacanță zeci de cărți electronice, de citit ori de ascultat, fără să stai cu grija bagajului!