Înainte de a fi scriitori de cărți pentru copii, Cristina și Alex Donovici au fost cititori de povești pentru fiica lor, Alexandra, căreia i-au insuflat încă de mică dragostea pentru delicatele obiecte ce ascundeau în paginile lor atâtea și atâtea lumi. Acum, Alexandra e mândră că poveștile ce au fost gândite special pentru ea ajung la mii și mii de alți copii. Peste 85.000, căci acesta este numărul cărților vândute în nici trei ani de la prima carte publicată. O cifră absolut uriașă dacă e să ne raportăm la statisticile care ne plasează de fiecare dată la coada clasamentului ca număr de cititori. Dar ceea ce au reușit Cristina și Alex e însuși rodul iubirii lor pentru carte, al preocupării pentru educație, stimularea imaginației și deschiderea spre lumi fascinante la care, altfel, copiii nu ar avea acces. La rândul lor, Cristina și Alex iubesc cărțile încă de când erau mici. Le iubesc așa cum iubești un prieten sau o ființă dragă. Le iubesc așa cum și-ar dori s-o facă nu doar copiii, ci și părinții lor. Așa cum trupul nostru are nevoie de pâine și apă, sufletul și mintea noastră au nevoie de cărți. Nu ar trebui să fie un lux, o opțiune secundară, ci o necesitate. O nevoie primară. Mă doare că văd în pericol iubitele mele cărți. Noi trebuie să salvăm cărțile, iar ele vor salva generațiile viitoare”, a scris Alex într-o postare pe Facebook, pe care am ales-o nu doar pentru că m-a impresionat simplitatea și sinceritatea ei, ci pentru că m-a făcut să înțeleg că felul frumos în care vede lumea acum se datorează lecturilor din copilărie.

Alex ține legătura îndeaproape cu cei care cumpără cărțile lor, îi sfătuiește, răspunde fiecărei întrebări și comentariu și poate că acesta este încă unul dintre motivele pentru care ele ajung în casele atât de multor copii. Vă invit să descoperiți povestea a doi oameni fascinanți, care fac prin povetile lor lumea mai frumoasă, mai bună, mai bogată: Cristina și Alex Donovici.

Ați început să scrieți cărți din dorința de a spune povești pentru copiii din ziua de azi. Deși există foarte multe cărți pentru copii pe piață, multe sunt cu prea multă ilustrație și prea puțin conținut, iar altele cu povești care nu (mai) corespund realității pe care o trăim. Care este prima poveste pe care ai scris-o, Cristina, și cum s-a născut ea?

Cristina: Prima poveste scrisă de mine a fost „Orășelul Tabletelor”. S-a întâmplat în perioada în care fetița noastră a descoperit jocurile pe tabletă și se desprindea greu de ele. M-am gândit să născocesc o poveste despre efectul nociv al ecranelor asupra vieții celor mici. Așa s-a născut „Orășelul tabletelor”. După ce am văzut că i-a plăcut povestea, am trimis manuscrisul prietenelor mele care aveau copii de aceeași vârsta, cu aceleași preocupări.

Din cititor de povești pentru copil, în scriitor de cărți pentru copii. Povestiți-ne puțin despre acest parcurs și cum au evoluat lucrurile, astfel încât în aproape 3 ani să scoateți deja 12 cărți pentru copii.

Am devenit cititori de povești pe când Alexandra era foarte mică, vreo 2 ani cred că avea. După câte o zi încarcată la muncă, aveam nevoie de niște momente de respiro. Și, ca niște părinți moderni, ce ne-am spus? Hai să luăm un televizor în camera ei, îi punem seara niște desene animate drăguțe să adoarmă cu ele. Ne mai lasă pe noi în pace. Am luat televizorul – unul mic sub formă de Winnie the Pooh (cine știe, știe..), l-am instalat în camera fetei și, când să-i dăm drumul… ne-am uitat unul la celălalt. Din priviri ne-am înțeles că nu putem să-i facem asta copilului nostru. Am luat o carte cu povești și i-am citit până a adormit. Și apoi tot așa am făcut în fiecare seară, cu schimbul, ani buni. Mai facem și acum chiar dacă citește singură. După ce am citit cam tot ce am găsit pe piață, am început să-i inventăm povești. La cerere! Adică ea ne dădea niște elemente/personaje cu care și-ar fi dorit să fie povestea iar noi o inventam. Pentru că multe dintre poveștile citite de noi nu mai erau adaptate la copilăria mileniului 3, chiar dacă erau frumoase, noi am inventat povești… moderne. În care am strecurat ce îi provoacă, neliniștesc ori încântă pe copiii de astăzi. Cristina a pus pe foaie primele povești pe care le-am încărcat pe siteul www.povestilecristinei.ro apoi și eu am început să scriu.

Ne bucurăm că am cunoscut mulți oameni minunați de când scriem povești, că la lumea noastră am adăugat o altă lume, mai bună. Mai curată, mai luminoasă, mai plină de zâmbete, fantezie, optimism.

Care sunt cele mai mari bucurii pe care vi le-au adus cărțile scrise de voi?

În primul rând e bucuria fetei noastre când i le citim. Ea este întotdeauna prima ascultătoare. În al doilea rând e bucuria copiilor la care ajung cărțile noastre. Primim multe poze de la părinți cu copiii citindu-ne cărțile, strângându-le în brațe, dormind cu ele. Suntem bucuroși și de bucuria părinților care ne scriu că le plac poveștile, că îi ajută, că le recomandă și că își mai doresc și alte cărți. E bucuria de a fi invitați în școli, la diverse activități. Ne bucurăm că am cunoscut mulți oameni minunați de când scriem povești, că la lumea noastră am adăugat o altă lume, mai bună. Mai curată, mai luminoasă, mai plină de zâmbete, fantezie, optimism.

Nimic nu se compară cu efectul cărților asupra copiilor. Dar acest tabiet ne ajută și pe noi. Minutele alea petrecute seara cu ea și cu o carte de povești șterg tot ce a fost urât în ziua respectivă. Sunt ca o purificare a creierului și sufletului.

 

Cât este de important să le citim copiilor înainte de culcare?

Noi vă putem spune cât de important a fost pentru Alexandra. Și pentru noi. A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru ea. Adoarme liniștită, zâmbind. Adoarme cu noi. Cărțile i-au dezvoltat extrem de mult vocabularul, încă de foarte devreme. Gândește și se exprimă complex. I-au dezvoltat imaginația, îi place să-ți țeasă propriile povești, să le ilustreze chiar. Nimic nu se compară cu efectul cărților asupra copiilor. Dar acest tabiet ne ajută și pe noi. Minutele alea petrecute seara cu ea și cu o carte de povești șterg tot ce a fost urât în ziua respectivă. Sunt ca o purificare a creierului și sufletului.

Cum a trecut fiica voastră de la a asculta povești citite de voi, la povești citite de ea și scrise de voi?

Firesc. :) Precum am spus, a fost întotdeauna prima ascultătoare a poveștilor noastre. Și a fost și primul critic. După reacțiile ei ne dăm imediat seama dacă e o poveste reușită de la bun început ori dacă mai trebuie să lucrăm la ea. Alexandra este mândră că îi scriem povești și că poveștile ce au fost gândite pentru ea ajung acum la mii și mii de copii.

Cred că scriem la fel de bine și gândim la fel de frumos ca autorii străini. (…)Noi ne dorim, bineînțeles, ca ceea ce am scris să ajungă la copiii din toată lumea.

Cărțile voastre sunt deja iubite de mii de copii și părinți. Ce ar trebui să se întâmple pentru ca poveștile voastre să bucure copiii de pe alte meleaguri? Sunt șanse să vă fie traduse cărțile și în afară?

Teoretic șanse sunt. Practic… sunt optimist. Din câte știu eu, nu au fost publicați în străinătate autori români de povești pentru copii. Nu autori contemporani. Am auzit că marile edituri din „vest” ori de peste ocean sunt sceptice cu privire la autorii români. Habar nu am de ce. Cred că scriem la fel de bine și gândim la fel de frumos ca autorii străini. Pentru ca un autor român să fie publicat în străinătate trebuie să-și dorească asta o editură ori un agent literare bine conectat care să te introducă, să te promoveze. În mod direct ne e aprope imposibil să ajungem la editurile stărine, cele mari lucrează doar cu agenți literari. Cărțile noastre au început să fie expuse la târguri internaționale, deocamdată s-au interesat de ele agenți ori edituri din Ungaria, Polonia, Lituania, Germania și Cehia. Dar nu s-a întâmplat nimic concret până acum. Dar cine știe… Deocamdată editura Curtea Veche a tradus în engleză primele trei cărți ale seriei Țup. Poate așa vom găsi o portiță. Noi ne dorim, bineînțeles, ca ceea ce am scris să ajungă la copiii din toată lumea.

Cred că e o chestiune de timp și, chiar dacă par infatuat, cred că noi vom fi publicați în străinătate. Mai devreme ori mai târziu. Eu aș prefera mai devreme :)

De ce credeți că autorii români – în afara câtorva nume – nu trec granițele țării. Se poate spune că multe cărți sunt comparabile, iar unele mult mai bune decât foarte multe dintre cărțile străine traduse la noi. Ce ar trebui să se întâmple ca să putem „cuceri” și alte teritorii cu cărțile autorilor noștri?

Ah… deja am răspuns. Mai pot completa. Cred că ar trebui să-și facă un scop din asta editura care îi publică. Ori un agent literar bun, cu experiență, recunoscut în afara țării, care are contracte cu edituri străine. Din câte știu eu, în România, sunt doi sau 3 agenți literari care ar putea face asta. Dar niciunul nu reprezintă acum, din câte știu eu, autori români pentru copii. Mă rog, cu siguranță nu ne reprezintă pe noi. Sunt convins că ar trebui să muncească destul de mult, să ducă muncă de convingere, să bată la multe porți până ar reuși. Poate nu au timpul necesar să facă asta pentru un rezultat nesigur. Dar eu cred că merităm să fim publicați și da, cred că ceea ce am scris noi e mai bun în unele cazuri ca unele cărți ale autorilor străini traduși și publicați în România. Cred că e o chestiune de timp și, chiar dacă par infatuat, cred că noi vom fi publicați în străinătate. Mai devreme ori mai târziu. Eu aș prefera mai devreme.

Amândoi sunteți oameni de știri, care acoperiți subiecte dintre cele mai sumbre și grave, de cele mai multe ori. Ce a adus scrierea de cărți pentru copii în viața voastră?

A adus lumină, bucurie, echilibru, diversitate. Sunt o supapă, sunt un purificator. Ne smulg din lumea crudă pe care o vedem necenzurat și ne învăluie cu bine. Ne-au ajutat foarte mult din foarte multe puncte de vedere. Sunt cel mai bun medicament anti-stres, cel mai eficient somnifer.

Un subiect pe care îl vedem deseori la știri este cel legat de statisticile care spun că România se află la coada listei în ceea ce privește lectura. Ce vă spun vouă aceste statistici?

Ne spun faptul că românilor nu li se vorbește suficient despre cât sunt de importante cărțile, mai ales în copilărie. Despre efectul lor, despre beneficii. Ne spun faptul că nici măcar cei din industria cărții nu o fac. În România nu există o cultură a promovării cărții, a marketingului. Cred că nu se cumpără prea multe cărți pentru că nu are cine să le vândă. Cred că românii ar cumpăra cărți, că sunt dispuși să își dea și ultimii bani pe ele dacă ar ști ce cumpără. Noi ținem legătura cu cititorii noștri, le scriem des despre poveștile noastre, despre cărți, despre ce mai facem, despre cine suntem și avem rezultate bune. Cu puțin timp în urmă am avut o promoție pe grupul „Ce le citim copiilor” și au fost comandate peste 16 mii de cărți în doar 5 zile. Mai exact 16333. Asta este o cifră uriașă! Uriașă! Nu s-a așteptat nimeni la asta! Dar am fost acolo, pe grup, toate cele 5 zile. Am răspuns la nelămuriri, am mulțumit la fiecare comentariu care anunța o achiziție, am îndrumat și ne-am bucurat alături de cititori la reușite. Cred că este extrem de importantă comunicarea. Și este extrem de important să știi să prezinți cât mai bine ceea ce ai. Să scrii povestea poveștilor și s-o prezinți cât mai bine. Asta am învățat din televiziune și ne ajută. Așa am reușit să vindem zeci de mii de cărți până acum deși primul titlu, „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”, ne-a apărut în urmă cu nici 3 ani. În octombrie 2017.

Dacă părinții citesc, dacă părinții le citesc, vor citi și copiii lor.

Cum credeți că s-ar putea insufla dragostea pentru carte și, implicit, lectură nu numai în rândul copiilor, tinerilor, dar și în rândul adulților?

Cel mai important este exemplul personal în cazul copiilor. Dacă părinții citesc, dacă părinții le citesc, vor citi și copiii lor. În cazul tinerilor ori adulților este deja mai greu. Cred că tot promovarea și comunicarea ar ajuta. Niște minți cool ar trebui să dezvolte campanii prin care să arate cât de cool sunt cărțile. Pentru că sunt cool. Cărțile ar trebui promovate așa ca ultimele filme de la Hollywood cu trailere, afișe, spoturi, etc. Există un exemplu deja celebru în România, Igor Bergler, eu îl admir sincer pentru ce a făcut. A reușit să-și vândă prima carte, „Biblia Piedută”, în câteva mii de exemplare înainte ca această carte să apară fizic. Pur și simplu pentru că a știut să și-o promoveze ori a apelat la oameni care au știut ce au de făcut. Apoi a doborât toate recordurle de vânzări din România ultimilor 31 de ani. „Biblia Pierdută” și „Testamentul lui Abraham”, a doua lui carte, sunt acum publicate în zeci de țări, în unele sunt chiar bestseller. E clar că au și conținut bun, interesant, dar începutul a ținut pur și simplu de promovare. De comunicare. Nu scrisese nicio carte până atunci, nu exista ca scriitor, dar a reușit să vândă în precomandă mii de cărți. Recunosc că sunt unul dintre cei care a luat toate cele 3 cărți ale lui și prima fix din acest motiv. Mi-a plăcut pomovarea făcută înainte apariției. Îl felicit sincer.

E evident că toți miniștrii care s-au înșirat unul după celălalt în ultimii ani au eșuat. Nu pot să le dau sfaturi, nu sunt de specialitate, dar e evident că ceva trebuie să se schimbe. Și repede. De la nivel de grădinițe până la nivel de universități. Învățământul e baza piramidei. De acolo decurg toate, bune ori rele.

Se spune că sunt profesori care ei înșiși nu citesc prea mult. De asemenea, chiar în această perioadă, a ieșit mai mult în evidență faptul că prăpastia dintre elevi și profesori, în ceea ce privește tehnologia, este destul de mare. Aveți și voi copil, vă îngrijorează situația învățământului românesc? De unde ar trebui făcută reforma în învățământ? Și unde vedeți voi rolul părintelui pe acest traseu?

Știrile ne-au învățat să nu ne luăm după „ce se spune”. Noi putem spune că sunt extrem de importanți profesorii-învățătorii, corpul managerial al școlii, dar și dotările. Suntem privilegiați pentru că Alexandra merge la o școală privată, pe care am ales-o prin prisma acestor criterii. Și a rezultatelor obținute de elevii acelei școli la examenele naționale. Știm prea bine că în școlile de stat nu e la fel. Doar am făcut sute de știri despre asta. Și știm că e rolul statului să aibă grijă ca învățământul de stat să performeze. Să se modernizeze, să se adapteze la prezent. E evident că toți miniștrii care s-au înșirat unul după celălalt în ultimii ani au eșuat. Nu pot să le dau sfaturi, nu sunt de specialitate, dar e evident că ceva trebuie să se schimbe. Și repede. De la nivel de grădinițe până la nivel de universități. Învățământul e baza piramidei. De acolo decurg toate, bune ori rele.

Tu și Cristina aveți o poveste foarte frumoasă: împărțiți aceeași meserie (v-ați cunoscut în redacția Știrilor PRO TV), iar acum împărțiți și o nouă pasiune, aceea de a scrie cărți pentru copii. Cum v-ați descoperit? Cum vă completați?

Păi ne-am descoperit la Știrile PRO TV. Eu, Alex, coordonam pe atunci (anul 2000!!!) rețeaua de corespondenți, iar Cristina era producătorul de știri al stației Târgu Mureș. Ne-am cunoscut la telefon, ne-am plăcut, un an mai târziu Cristina a fost transferată la București și am devenit un cuplu. Suntem diferiți, evident, dar asta ajută. Și la scrisul poveștilor suntem diferiți. Ea e fină, diafana, are finaluri neașteptate, eu sunt mai dramatic, mai pe emoție, pe acțiune. Partea bună e că cititorii au de unde să aleagă, putem satisface mai multe gusturi literare.

 

Obișnuiți să mergeți la târgurile de carte, Bookfest și Gaudeamus? De ce? 

Da, obisnuiam când se țineau. Am fost la toate de când am început să scoatem cărți. Mergem acolo pentru că iubim cărțile, pentru că avem posibilitatea să ne întâlnim cu cititorii, mai și dăm autografe, vorbim cu copiii, facem poze. Ține de suflet – adică ne simțim bine acolo –  dar ține și de promovare. Sperăm că se vor ține din nou aceste târguri, sunt extrem de importante pentru piața de carte. Cele mai importante.

Ce v-a lipsit cel mai mult în perioada de izolare?

Libertatea de a alege. Dar am încercat să facem cele mai bune alegeri în condițiile date. Ne-a lipsit mult faptul că Alexandra nu a putut merge la școală. La școala reală, nu virtuală. Credem că școala și interacțiunile de acolo sunt esențiale pentru pregătirea ei.

Amândoi aveți o experință mare în televiziune (Alex 22 de ani, Cristina 24).Cât timp vă mai vedeți lucrând la știri? Simțiți vreodată că e prea mult, că ați obosit?

E mult, dar pentru noi nu e mult. La știri nu te plictisești, se întâmplă tot timpul ceva. Ne simțim acolo ca acasă. Să fim serioși, am petrecut la Știrile Pro TV mult mai mult timp decât acasă. Ținem extrem de mult la colegii noștri, ne înțelegem bine cu toți. Suntem o mare familie și nu o spun doar așa. Suntem împreună de când aveam 20 de ani, am râs și am plâns împreună, ne-am văzut îmbolnăvindu-ne și vindecându-ne, îndrăgostindu-ne și căsătorindu-ne, devenid părinți și…. Suntem tot mai șocați de la un an la altul de cât de mari ne devin copiii. Dar… Nu mă văd la 60 de ani pe acolo. Deși cred că m-aș simți bine și aș fi în stare să-mi fac treaba. Știrile merită însă o energie explozivă, concentrare de laser și mult, mult timp. Cred că la un moment dat fiecare are nevoie de mai mult timp pentru el și pentru ai lui.

Care e în viziunea fiecăruia dintre voi viitorul cel mai frumos la care visați pentru voi?

În primul rând, vrem să fim sănătoși suficient de mult s-o vedem pe Alexandra bine, iubită și la casa ei. Ar fi grozav să le citim povești copiilor noștri. Pe când eram mai „tineri”, Cristina spunea că și-ar dori o librărie. Ori un aprozar. Eu aș susține mai mult varianta librăriei. Iubim să călătorim iar eu, Alex, visez că la un moment dat voi scrie povești dintr-o căsuță care are un geam uriaș care dă spre o mare. Da, vom mai scrie povești, o să ne mai apară cărți. Cea mai nouă se cheamă „Ale și Sufletul Cărților” și e inspirată din această perioadă.

COOLtura Mall