Alex Zamfir este un tată cu normă întreagă. Se implică activ în creșterea fiului său, e de părere că părinții trebuie să-și trateze copiii ca pe egali, cu prietenie, vorbește cu un real interes de sistemul de educație și despre ce ar trebui făcut pentru pruncii noștri și crede că a fi părinte e o meserie reală – deopotrivă frumoasă și grea. „Și, tocmai pentru că este o meserie, sunt dintre cei care pledează pentru instruirea în acest domeniu. Așa cum ne pregătim să devenim doctori mai buni, ingineri sau mai știu eu ce, așa ar trebui să ne dorim și să ne instruim (orice ar însemna asta pentru fiecare) și în a fi părinți mai buni pentru copiii noștri.” De câțiva ani își așterne pe blogul său – celmaibuntata.ro – experiențele de tată, iar de curând a lansat și prima sa carte, la Editura Trei, carte care poartă exact acest nume: „Cel mai bun tată”. E plin de viață, deschis și relaxat și crede că un părinte „poate fi definit doar prin comportamentul față de copiii săi. Și, mai mult, doar copiii ar trebui să aibă dreptul să spună dacă părinții lor sunt niște părinți buni sau nu.” Despre tați, copii, timp liber și pasiuni, am vorbit cu Alex Zamfir în interviul de mai jos.    

Ce înseamnă pentru tine cel mai bun tată?

Cel mai bun tată înseamnă un tată care își iubește copilul necondiționat, pentru ceea ce este el (copilul) și nu pentru ceea ce și-ar dori el (tatăl) să fie. Este tatăl care face tot ce trebuie făcut pentru ca al său copil să știe că orice și-ar dori să devină poate să facă acest lucru și că, indiferent de situație… INDIFERENT, va avea în colțul său cel puțin doi oameni: pe mami și pe tati. Și, nu în ultimul rând, cel mai bun tată știe că nu poate să fie cel mai bun tată așa, în general. Tocmai de aceea el își propune să fie cel mai bun tată pentru copilul/copiii săi și face asta în fiecare zi, știind că vor fi și zile în care acest lucru îi va ieși și altele, multe altele, în care va eșua lamentabil.

Ai lansat la Gaudeamus cartea „Cel mai bun tată”. Despre ce este ea și de ce ai simțit nevoia să o scrii?

Cartea este despre cel mai bun tată a lui Mark. (zâmbește) Despre ce am trăit, ce am simțit, ce am experimentat, ce am învățat, unde am greșit în acești ultimi 5 ani și jumătate. Dar, cred că dacă ai întreba orice alt părinte, ți-ar spune că această carte este, în mare măsură, și despre el sau ea, căci experiențele de părinte, sentimentele, bucuriile și frustrările sunt mult mai asemănătoare decât ne dăm seama. Am vrut s-o scriu pentru că mi s-a părut un pas înainte firesc al blogului. Și, recunosc, am vrut s-o scriu și din curiozitate: să văd dacă cineva ar fi interesat s-o publice (și uite că am avut noroc, prima editură căreia i-am adresat întrebarea – Editura Trei – a acceptat-o) și apoi, dacă cineva ar fi interesat s-o citească. Aici încă mai am de așteptat.

14980686_1232399740153209_5249123650756511762_n

Cum și când a luat naștere blogul tău? Ai spus că nu este un blog de parenting, nici unul despre copilul tău sau un loc cu sfaturi utile. Despre ce este el? Și ce-și spun tații atunci când intră în dialog?

Când m-am apucat să scriu pe blog, în martie 2014, îmi doream de ceva vreme să fac acest lucru, doar că nu știam cum și din ce „perspectivă”. Și, sincer, nici nu îmi adunasem suficient curaj. Apoi Iulia, soția mea, mi-a trimis o prezentare TED a lui Ric Elias, unul dintre supraviețuitorii din avionul care a aterizat pe râul Hudson. Ric povestea acolo că în timp e avionul se îndrepta spre râu și el era convins că va muri, și-a dat seama că ceea ce contează pentru el era să încerce să fie cel mai bun tată pentru fetele sale. Ric mi-a dat și ideea numelui și imboldul de care aveam nevoie pentru a mă apuca de scris.

Se spune că cea mai grea, dar și cea mai frumoasă meserie din lume e aceea de părinte. Ești de acord? E asta o meserie? Cum privești tu lucrurile?

O, da! A fi părinte este o meserie, cea mai frumoasă și cea mai grea: petrecem, fizic, cel mai mult timp făcând asta, odată ce devenim părinți, aveam cea mai mare responsabilitate și, foarte important, nu ne pensionăm niciodată din această meserie. Și, tocmai pentru că este o meserie, sunt dintre cei care pledează pentru instruirea în acest domeniu. Așa cum ne pregătim să devenim doctori mai buni, ingineri sau mai știu eu ce, așa ar trebui să ne dorim și să ne instruim (orice ar însemna asta pentru fiecare) și în a fi părinți mai buni pentru copiii noștri.

Ce ai simțit prima oară când ai devenit tată? Câți ani are băiețelul tău?

Mark are 5 ani și jumătate. Am fost extrem de emoționat în ziua nașterii lui și primul sentiment pe care l-am trăit când l-am văzut a fost unul de… frică. Nu glumesc, când l-am văzut cât de îmbufnat și roșu la față este, m-am rugat în gând ca neonatoloaga să nu-mi spună că suferă de vreun sindrom, ceva. Nu, cred că era doar supărat că-l scoseseră de la maică-sa din burtă unde se simțise foarte bine. (râde)

Cum vă petreceți timpul împreună?

Jucându-ne. Plimbându-ne. Luptându-ne. Rugându-ne de el să se îmbrace. Iubindu-ne. Certându-ne. Uitându-ne la desene. Rugându-ne de el să facă duș și să se spele pe dinți. Făcând lego. Vorbind. Rugându-ne de el să mănânce. Cam așa.

15151608_1239960259397157_1808600529_n

Ce ai vrea să învețe de la tine? Tu înveți ceva de la el?

Mi-ar plăcea să învețe de la mine că e important să perseverezi în viață, atunci când îți dorești cu adevărat ceva. Și mi-ar mai plăcea să învețe de la maică-sa cât de important este să fii curios în viață și să încerci lucruri noi. Datorită lui am învățat ce înseamnă iubirea necondiționată. În comparație cu asta, orice altceva devine secundar.

Ce ai învățat de la părinții tăi? Ce îți amintești despre copilăria ta, despre adolescență, în raport cu ei, și cum vă înțelegeți acum?

Cel mai bine mi se pare că mă înțeleg cu ai mei acum. Ceea ce mi se pare foarte mișto, pentru că acum avem, și ei, și eu, maturitatea de a discuta mult mai relaxați despre multe subiecte despre care în anii trecuți ne-ar fi fost greu să povestim fără să ne certăm. Ai mei tocmai au sărbătorit 46 de ani de căsnicie, deci sunt împreună de-o viață, la propriu. Și din asta am învățat că, cel puțin în cazul lor și în cazul meu de asemenea, chiar și când îți este rău în doi, îți este mult mai bine decât singur. Și că în orice relație trebuie să depui efort pentru a-ți fi bine și implicit, a vă fi bine. Din copilărie îmi amintesc că am călătorit mult cu ai mei și că am jucat mult baschet. Sau altfel spus, îmi amintesc că am avut o copilărie frumoasă.

Care e cel mai cool tată pe care îl știi?

Mi-e greu să răspund la această întrebare. Primul impuls pe care îl am este să răspund că eu, dar îmi dau seama cum ar suna asta. (râde) Și, în plus, nu știu cum poți defini un tată, un părinte dacă e să fim corecți, în funcție de ce cred alți adulți despre el sau ea. Un părinte cred că poate fi definit doar prin comportamentul față de copiii săi. Și, mai mult, doar copiii ar trebui să aibă dreptul să spună dacă părinții lor sunt niște părinți buni sau nu. Restul părerilor…apă de ploaie, doar știm cu toții cât de mult le place unora să afișeze o imagine falsă a lor înșile doar ca să „dea” bine.

Care sunt temerile unui tată? Tu ai așa ceva? Cum crezi că va fi când copilul tău va pleca de acasă, te gândești la momentul ăsta?

Oooo, am scris un articol întreg despre toate fricile mele. Mi-e frică de boală, de moarte, de traversat strada singur, de căzături, de zburat el singur cu avionul, de momentele în care alți copii vor râde de el, de reacția mea în momentele în care alți copii vor râde de el, de prima oară când cineva îi va frânge inima… să mai continui? Și, cel mai tare, de deaprte, îmi este frică să nu-l dezamăgesc pe el.

15058638_1239960402730476_1635482999_n

Părerile care roiesc în jurul subiectului „creșterea copiilor” sunt în ultimii ani tot mai diferite, de-a dreptul contradictorii, de la ce să-i dai copilului să mănânce, la ce grădiniță să alegi și ce sistem de educare. De ce crezi că ne-am complicat atât de mult?

Nu știu dacă ne-am complicat, mai degrabă ne-am diversificat, în toate domeniile. Gândește-te cât de complicat e în ziua de azi să-ți cumperi un televizor: chiar dacă pleci de acasă știind ce vrei să-ți iei, când ajungi la magazin îți poți schimba decizia în funcție de atât de multe variabile. Deci dacă asta e valabil la un televizor, îți dai seama cum e când vine vorba de copilul nostru? Plus că libertatea noastră a venit și cu libertatea de exprimare. Și, din nou, când vine vorba de copii, avem de multe ori tendința să ni se pară că doar noi știm ce-i mai bine și, mai mult, simțim nevoia să le spunem și celorlalți că noi știm ce-i mai bine. Și n-aș zice neapărat că ne-am complicat. Eu cred că e mult mai bine să avem multe opțiuni (chiar dacă uneori sunt prea multe) în comparație cu a avea doar una sau, uneori, niciuna.

Cât de important crezi că este să ne tratăm copiii ca pe niște egali, cu prietenie?

Iulia este trainer de pareting democratic, deci egalitatea tuturor membrilor unei familii este filozofia noastră de viață. Așa că nu pot să-ți răspund decât că mi se pare extrem de importantă și că, plecând de aici, cred că poți să-ți construiești, pe termen lung, o relație mult mai frumoasă și mai trainică cu el, copilul tău. Hai să-ți spun  altfel: dacă asta ne dorim în relația cu alți adulți, fie că sunt prieteni, șefi sau vecini, n-ar trebui să încercăm să construim acest gen de relație și cu copilul? Sigur, aici vor fi multe comentarii cu părinți care îmi vor da exemple extreme, doar ca să-și susțină punctul lor de vedere, cum că e mai bine ca ei să ne „știe de frică” pentru că ăsta e rolul părintelui. Nu sunt de acord. Da, sunt situații când trebuie să fii în primul rând părinte, dar sunt mult mai multe situații când e mai bine să fii prietenul copilului tău.

De multe ori apariția unui copil nu numai că dă peste cap viața părinților, dar îi face cumva să uite de visurile și pasiunile lor. Tu cum faci, cum împaci experiența de părinte și activitățile care îți plac, proiectele tale?

Făcând în continuare lucrurile care îmi plac. Poate nu la fel de des, poate nu chiar atunci când îmi doresc, dar nelăsându-mă (eu pe mine, asta e cel mai important) pe tânjală. Eu nu cred în teoria „sunt atât de ocupat că nu mai am timp de nimic!” (și asta o spune un om care pierde timpul la greu făcând lucruri neimportante). Cred că prea mulți părinți își folosesc copiii ca pe o scuză, în diverse situații. Ce e mai trist e că uneori ajung să le reproșeze chiar copiilor acest lucru. Eu am o teorie, habar n-am dacă este adevărată, dar funcționează în cazul meu (poate și pentru că mi se pare că am inventat-o eu): ca să pot fi un părinte bun pentru Mark, trebuie să îmi fie mie bine. Să fiu eu bine cu  mine. Și să ne fie bine, Iuliei și mie, în relația noastră de iubiți.

Când ți-a fost cel mai greu, ca tată?

Când era să devin tată și nu s-a mai întâmplat. Acum, ori de câte ori este Mark bolnav.

Ce părere ai despre sistemul de învățământ din Finlanda, considerat cel mai eficient din lume, care va scoate din curriculum materiile și se va axa pe studierea la 360 de grade a unor evenimente / subiecte?

Îl iubesc și mi l-aș dori implementat și în România. La fel și cel din Suedia unde, în unele școli, nu mai există clase pe grupe de vârstă, ci pe subiecte de interes. Astfel, un copil de 8 ani poate învăța istorie cu unul de 11 și altul de 16, iar ceea ce spun suedezii este că toți cei trei, și cei mai mici, și cei mai mari, au de câștigat din această „amestecare” a lor. Bine, tu știi că întrebarea asta e la wishful thinking. Din partea mea și, îmi închipui, și din partea ta. La noi încă se mai practică pusul la colț sau lovirea copilului de către dascăli, așa că despre ce vorbim aici?!

Tu cum faci cu băiețelul tău, îi încurajezi aptitudinile, cum procedezi atunci când vrei să-l înveți să facă lucrurile cu plăcere, cum să nu se lase acaparat de tehnologia care ne-a invadat viețile?

Ieșind cât pot de mult cu el afară. Pe bune, chiar și acum, când ajung după-amiaza acasă, îl iau, chiar și ușor forțat uneori, și ieșim afară. Fie că mergem în parc, fie că mergem la ai mei să plimbăm câinele, găsesc un motiv să ieșim cu el. Iar dacă vremea e chiar urâtă, mă joc cu el cât pot. Dar, trebuie să recunosc, Iulia e mult mai pricepută și mai răbdătoare la jocurile in-house. Eu… mă plictisesc repede. Plus că… câtă bătaie să rabd și eu să-mi iau în partidele noastre de wrestling?

Mulți tineri aleg să-și crească copiii peste hotare, din multe rațiuni, care țin fie de sistemul de educație, fie de cel al sănătății sau al comunității. Te-ai gândit vreodată să pleci, împreună cu familia ta?

Mie mi-ar fi greu să plec la vârsta asta. M-am gândit pe la 20 de ani s-o fac, dar n-am avut curajul necesar și nici vreo oportunitate reală. Acum, la aproape 40 de ani, mi-e suficient de bine aici, cu prietenii mei, cu familia, cu locurile familiare. Dar mi-aș dori ca Mark să studieze afară la un moment dat, măcar pentru a vedea cum funcționează și un alt sistem de învățământ și o altă societate, poate ceva mai așezată ca a noastră. Iar apoi, să facă ce vrea el, unde vrea el. (Bine, acum mă dau cocoș, dar cine știe cât voi suferi atunci și voi plânge pe umărul Iuliei că mi-a plecat lumina vieții departe… totuși, cred că nu – zâmbește).

Citești literatură de specialitate? Ce fel de cărți îți plac, ai un autor favorit?

Din punctul ăsta de vedere, sunt un mare norocos: am cea mai bună sursă de parenting democratic din România (și nu cred că sunt foarte subiectiv aici) la mine acasă. Iulia este un om care știe foooarte multe pe subiect… de fapt, cred că Mark este cel mai norocos. Dar da, am mai citit și eu câteva. L-am citit pe Larry Cohen cu ale sale “Playful Parenting” și “The Opposite of Worry”. Iulia l-a invitat la câteva conferințe aici în România și pot spune că am devenit prieteni, mai ales că a fost suficient de drăguț să citească manuscrisul cărții și să-mi spună părerea lui despre ea, părere care se găsește pe coperta 4 a cărții. L-am citit de asemenea pe Steve Bidulph cu “Raising Boys”, o carte din care am învățat multe.

15094341_10206452442304580_2435302847916487305_n

Știu că la lansarea de la Gaudeamus cei care au trecut pe la stand au lăsat multe post-it-uri cu răspunsuri la întrebarea „ce înseamnă pentru tine cel mai bun tată?”. Ai apucat să le citești? Ți-a atras vreunul atenția? Care ți-a plăcut cel mai mult?

Măi, mie mi-au plăcut trei dintre ele. În primul rând mi-a plăcut ce a scris Mark, normal: „Un tată drăguț”. Sper doar că se referea la mine. (râde) Apoi, mi s-a rupt sufletul când am citit pe un post-it scris de un copil de vreo 8 ani, cred: „Să stea cu mine.” Mi s-a pus nodul în gât la acest „strigăt”. Și mi-a mai plăcut unul scris de un adolescent sau o adolescentă, cum că cel mai bun tată este „Cufărul meu cu secrete.” Să fii cufărul cu secrete al unui adolescent/adolescente, în condițiile în care îi ești și tată, asta înseamnă, după mine, să faci niște lucruri foarte, foarte bine.

Cine este Alex Zamfir?

Este un tată cu normă întreagă care în „timpul liber” scrie pe blog sau printr-o carte și se mai ocupă, atunci când autoritățile locale nu îi pun piedici, de organizarea unor evenimente. Este un om care are norocul să fie tatăl unui copil grozav, soțul unei femei minunate și prietenul unor oameni mișto cu care se distrează de câte ori are ocazia. Și, nu în ultimul rând, este un om care încearcă, cu ajutorul multor altor oameni, să construiască ceva pentru copiii bolnavi de cancer ai acestei țări. A, da, și e un om care râde foarte mult. De el, de ceilalți, de viață. Lucru pe care vi-l doresc și vi-l recomand și vouă.

COOLtura Mall

1 Comments

  1. blog tatic

    Interesant articol. E bine sa avem o comunitate mare de tatici blogeri

Post a comment