Lansată luna aceasta de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, Timpul posibilităților o aduce în atenția cititorilor mici și mari pe Ana Dragomir, scriitoarea care, la numai 17 ani, a ajuns la cea de-a patra carte publicată. Cu ilustrații foarte sugestive realizate de artistul vizual Sidonia Călin, romanul pentru copii cu vârste între 9 și 12 ani, dar care poate fi citit cu plăcere de adolescenți și chiar de părinți, dezvoltă teme de o mare profunzime. Scris sub forma unei povești plină de aventuri și magie, Timpul posibilităților ne conduce într-un regat unde monarhul a condamnat la uitare toate cărțile. Miranda, fata cu părul de culoarea focului, conduce o frăție care luptă să salveze cărțile, dar și umanitatea, care ar deveni mult mai săracă fără povești.
Într-un interviu în exclusivitate pentru COOLtura Mall, am stat de vorbă cu Ana Dragomir despre puterea vindecătoare, dar și de formare a cărților. Potrivit autoarei, acestea ne spun cine suntem și mai ales, cine putem deveni. Ne aduc aminte că fiecare om contribuie la marea diversitate a lumii cu povestea sa și că Timpul posibilităților, al urmării visurilor este întotdeauna acum.
1. La șaptesprezece ani, te pregătești să lansezi cea de-a patra carte. Felicitări! A fost dificil să o scrii ținând cont de structura ei complexă?
Mulțumesc! Da, recunosc că a fost cel mai dificil proiect al meu de pană acum, dar nu datorită structurii complexe, ci mai degrabă pentru faptul că nu mai reușeam sa finalizez niciun proiect. Lipsă de idei nu duceam, dar nu mai aveam acea determinare de care nu duceam lipsă când eram mai mică, la primele mele cărți. Inspirația nu-mi mai venea așa de ușor, am descoperit că trebuie să muncesc pentru ideile mele, pentru fluiditatea frazelor și alegerea cuvintelor potrivite. Cu vârsta, cărțile și poveștile tale cresc cu tine, dar în același timp se și pierde ceva din ce ai avut la început. Cu acest roman mi-am creat o disciplină de muncă pe care nu o aveam la început, a fost un proces epuizant, dar și plin de satisfacții, necesar ca să pot aduce la viață o poveste importantă pentru mine, povestea poveștilor.
2. Cum ți-a venit idea romanului și cât timp a durat redactarea?
Mi-am dat seama ca aproape toate cărțile mele pornesc de la un peisaj, de la o sursă de inspirație clară care mă lua prin surprindere când mă așteptam cel mai puțin. Cartea aceasta a fost diferită, nu am avut un element cheie inspirațional, mai degrabă lucrurile s-au unit în subconștientul meu si au creat povestea. Mi-am dat seama abia după prima citire că ideea romanului a venit din mai multe părți: din prieteniile mele, din episoadele istorice de cenzurare a cărților, din puterea povestitorilor, cât și din proiecte de școală, persoane speciale din viața mea, un cântec de leagăn pe care mi-l cânta mama când eram bebeluș. Toate aceste experiențe de viață s-au adunat sub o boltă, bolta povestirii, sub mesajul că poveștile aduc oamenii împreună, că salvează și dau viață.
3. Cum te simți când cărțile tale ajung în mâinile cititorilor?
Este cel mai frumos moment. Scriu ca să împartășesc, scriu ca să stârnesc emoție, scriu ca să aduc oameni împreună. Spun povești și le dau mai departe pentru că poveștile trebuie răspândite ca să inspire, ca să aducă bucurie. Atunci când cărțile mele ajung în librării, în mâinile copiilor, în școli și aud că aduc fericire, inspirație, simt ca mi-am făcut datoria de scriitor, fiindcă despre asta este vorba. Dacă pot să dau curaj oamenilor să-și spună poveștile, mă simt împlinită.
4. În roman imaginezi o lume în care poveștile sunt interzise, condamnate la uitare. Crezi că în realitatea pe care o trăim ne paște pericolul de a uita frumusețea poveștilor?
Cred că ne paște pericolul de a uita frumusețea poveștilor scrise. Astăzi există foarte multe forme de a povesti, iar majoritatea dintre ele sunt forme digitale. Acesta nu este neapărat un lucru rău, poveștile devin mai accesibile, oamenii se pot conecta online, pot împărtăsi păreri, pot face recomandări, se creează o comunitate globală a cititorilor. Dar este vital să ne aducem aminte de arta de a crea o carte obiect, de timpul necesar pentru a aduce pe lume o poveste care să rămână. Pentru mine a fost important să creez aceasta lume simbolică fără internet, fără tehnologie, în care poveștile sunt interzise, ca să pot arăta iubirea și curajul necesare pentru a salva cărțile tipărite. Există povești care vor dăinui si povești care se vor pierde, dar online, această uitare este mai comună, pentru că tot timpul apar lucruri noi care ne distrag atenția de la frumos. Din acest motiv este important să cultivăm ideea de bibliotecă, să vizitam librării, casele poveștilor, pentru a intra în lumea lor și a le simți puterea adevărată și totodată iubirea și pasiunea oamenilor din spatele lor.
5. Leo, regele ținutului unde se desfășoară acțiunea, crede că „poveștile ne dau speranțe false”, că din cauza lor oamenii pot intra nepregătiți în jocul vieții. Și în viața reală sunt persoane care gândesc astfel. Ce le-ai spune? De ce are nevoie de povești lumea de azi?
Îmi place să spun că poveștile sunt creatoare de viață. Probabil că le-aș răspunde cu un citat din carte, mesajul transmis de Linna Mirandei și apoi lui Leo însuși: Fiecare dintre noi e o poveste, tot ce vezi în jurul tău e o poveste, așa că poveștile nu vor putea fi niciodată, dar niciodată interzise, pot fi doar pierdute, cu timpul uitate. Și povești noi vor tot apărea… Ne uităm în jurul nostru și vedem lumea în care trăim, o lume pe care nu o putem înțelege dacă nu știm nimic din ceea ce a fost. Dacă nu învățăm, culegem informații, suntem pierduți, fiindcă nu putem evolua, nu putem deveni mai buni fără să ne știm trecutul. Învățăm din greșeli, iar greșelile devin povești. Suntem inspirați de oameni care au fost la rândul lor inspirați de cineva de care au auzit prin povești. Totul este o mare poveste, iar micile basme lucrează împreună ca să creeze o cultură, o societate, o identitate care ne spune cine am fost, cine suntem și cine putem deveni….putem fi decepționați oricând și de orice. Într-o lume cu fantezie sau fără. Nu putem controla soarta sau viitorul. Uneori viața adevărată este prea cruntă, prea nemiloasă…de asta avem poveștile. Ca să evadăm în ele…Ne dau o șansă la visare. Ne inspiră. Creează o lume mai bună. Fără ele, cred eu, am fi pierduți.
6. Romanul tău ne invită să descoperim „puterea vindecătoare a cărților”. Ai simțit vreodată pe propria piele acest lucru sau l-ai observat la cei din jur?
Cărțile îți pot fi cel mai bun prieten, cine ar refuza să pășească în lumi imaginare, să întâlnească personaje fantastice, să participe la drumuri inițiatice, să intre în sufletul unui om care își așterne sufletul pe pagină? Da, am observat puterea vindecătoare a cărților la prieteni apropiați, am simțit-o și eu. Ce sentiment de pură bucurie, de pace îți oferă o seară cu o carte bună și o cană de ciocolată caldă alături! Poate fi o formă de terapie. De ce? Pentru că iți dai seama că nu ești singur, că problemele tale nu sunt doar ale tale, că povara se distribuie, că există o comunitate pentru toată lumea. Cărțile îți deschid ochii să vezi astfel de lucruri, căi de salvare.
7. În roman se repetă de câteva ori sintagma care dă și titlul cărții. Când este, de fapt, timpul posibilităților, vremea când totul este posibil?
Acum. Timpul posibilităților este acum. Este momentul când alegem să pășim în el, în splendoarea lumii, să deschidem ochii, să profităm de oportunitățile prezente, să visăm. Timpul posibilităților este unic pentru fiecare persoană, trebuie doar să ne dăm seama că este aici, că nu trebuie să așteptăm, trebuie să acționăm, să nu ne pierdem speranța.
8. În roman inserezi și câteva povești. Ce îți place mai mult să scrii, povești sau romane?
Am scris și povești ilustrate pentru copii, am scris și chapter book, am scris și un roman pentru copii. Îmi place romanul datorită structurii complexe, îmi place că mă face să gândesc, că mă chinuie puțin, că trebuie să depun efort și nu vine totul de la sine. Nici poveștile nu sunt ușoare, trebuie să cuprinzi întreaga acțiune în câteva pagini, fără să dezvălui prea mult deodată, fără sa fii prea descriptiv sau grăbit. Cred totuși că am descoperit forma mea preferată de până acum, să le pot combina pe amândouă. Îmi plac cărțile care sunt compuse din mai multe planuri, un exemplu ar fi Cetatea Cucului din Nori de Anthony Doerr. În aceste cărți poți să adaugi și cântec și poezie și basm și teatru, poți să te joci, să fii creativ.
9. Ce mesaj vrei să transmiți cititorilor tăi?
Aș vrea să le transmit că trăim într-un timp al posibilităților, că lumea este plină de oportunități și de iubire, că viața este complexă, dar trebuie trăită și cu bune și cu rele, pentru că asta înseamnă să fii om. Aș vrea să îi îndemn să aibă curajul să își spună povestea, avem nevoie de cât mai multe povești în lume ca să înțelegem cine suntem, de unde venim, unde vom ajunge. Le-aș spune și să aibă încredere în ei, în visul lor și muncească pentru el. Aș mai vrea să le transmit că viața înseamnă emoție, că fără emoții nu am fi nimic. Să nu le fie frică de ceea ce simt…
10. Ce i-ai spune unui copil care nu iubește cărțile cu povești?
I-aș spune ca nu a găsit cartea sau povestea potrivită. Există ceva în literatură pentru fiecare, de aceea este o bucurie, pentru că avem diversitate, avem acces la povești de peste tot. Trebuie doar să aibă răbdare să caute povestea care o să-i atingă sufletul. Poate fi un drum anevoios, cu multe suișuri și coborâșuri, multe capitole începute și neterminate, dar până la urmă comoara va fi descoperită și nestematele din ea vor fi de neînlocuit. Trebuie să le dăm o șansă poveștilor să ne arate de ce sunt în stare.
11. Spui că „fiecare om este o poveste”. Dacă ar trebui să scrii povestea ta, care sunt cuvintele cu care ai începe?
Ce întrebare interesantă și dificilă! Toate cărțile pe care le-am scris sunt cumva povestea mea, conțin părți din sufletul meu, din viața mea, puse laolaltă dezvăluie cine sunt eu în profunzime. O autobiografie nu mi-ar plăcea să scriu, este prea devreme, mai trebuie să se întâmple multe lucruri ca să am ce povesti, sunt încă prea tânără. Totuși, dacă chiar ar trebui să aleg, poate aș începe așa: Încă din leagăn, stătea și asculta, inima îi vibra, în timp ce cuvintele, poveștile, personajele îi dansau prin fața ochilor. Trăia într-o lume imaginară, unde totul era posibil.
12. Te gândești sau lucrezi deja la o carte nouă? Despre ce este vorba? Mulțumim pentru interviu!
Am câteva idei în minte, dar atunci când le împărtășesc ele tind să se evapore, să fugă de mine. Îmi place să las un timp de pauză și gândire între proiecte, un repaus. Ultima carte, Timpul Posibilităților, abia a ieșit în lume, am nevoie să o țin de mână puțin, până se acomodează cu cititorii, cu librăriile, cu recenziile, apoi o să îi dau drumul și o să mă pot apuca de următorul meu proiect. Un lucru e clar, noua carte va fi tot pentru copii, cu multă magie, prietenie, aventură, călătorii inițiatice.