Ana Dragomir a învățat să scrie și să citească la vârsta de patru ani, iar prima încercare de a scrie o carte a avut-o în clasa I. Și chiar dacă nu a reușit s-o ducă la capăt, nu a renunțat și a perseverat. „Scrii fiindcă nu poți să nu scrii’’, și-a explicat Ana dorința ei de a-și vedea visul de a deveni scriitoare împlinit. Înconjurată de mică de cărți, de oameni care le iubesc și de discuții livrești fermecătoare, Ana este iremediabil îndrăgostită de cărți. Visează să devină editor și să trăiască o viață în compania lor. După părerea ei, „poveștile sunt unele din cele mai minunate lucruri create de om. Pentru mine înseamnă mai multe vieți, mai multe șanse, mai multe speranțe, mai multe vise… Fără ele, oamenii ar fi pierduți, iar lumea ar fi un loc foarte negru și trist. Poveștile ne dau puterea să luptăm pentru visurile noastre și să nu ne dăm bătuți. Poveștile sunt salvatoare, iar noi ar trebui să citim mai mult și să vorbim mai mult despre ele.” Așadar, vă invităm s-o descoperiți în interviul de mai jos pe Ana Dragomir, fetița care la vârsta de 13 ani se poate mândri deja cu două cărți publicate: „În căutarea inspirației” și „Praf de zâne” cu ale sale visuri de poveste, pe care-i urăm să și le-ndeplinească pe toate, pe rând.
Dragă Ana, primele tale încercări de a scrie au avut loc la 6 ani. Totuși, primele scrieri nu ți s-au părut reușite sau nu au fost finalizate. Cu toate astea, ai perseverat. De ce? Ce te-a îndemnat să nu renunți și să-ți asculți instinctele și sufletul?
Întodeauna mi-am dorit să am o carte publicată. Am fost crescută printre cărți și autorii m-au fascinat dintodeauna. Așa că atunci când eram în clasa I-a am început să scriu o carte pentru copii, ilustrată chiar de mine. Visam că o să ajungă să fie citită de mulți oameni, dar când am ajuns să fiu mai mare și să înțeleg lumea editorială mai bine mi-am dat seama cât de greu este să publici o carte și cât de greu este să termini de scris una. Începeam proiecte și nu le terminăm. După un timp mi-am spus că trebuie să termin măcar un proiect. Nu neapărat bun de publicat (deși asta visam), ci ceva pentru mine. Propria mea realizare, ceva cu care să mă mândresc. Terminasem de scris două povești atunci când mi-am „pierdut’’ inspirația, dar mi-am spus: „ Ana trebuie să încerci să mai scrii. Poți să o faci. Pentru asta scrii. Pentru fericirea ta. Scrii fiindcă nu poți să nu scrii!’’ Așa că am scris și am ajuns să fiu publicată. Am perseverat pentru că simțeam că trebuie să o fac.
Povestește-ne cum s-a născut această dorință? Cum a fost trecerea de la cărți începute și abandonate la prima carte finalizată și, mai apoi, publicată. Ce crezi că ți-a lipsit la început și ce ai dobândit pe parcurs? Cât de mult a contat faptul că ai crescut și te-ai putut mobiliza altfel?
Totul a început în clasa I-a cu un proiect pe care ni-l dăduse doamna învățătoare. Să scriem în propriile cuvinte niște poveșți clasice. Toate poveștile au fost adunate laolaltă și am avut o carte. O carte a mea de care eram foarte mândră. Așa că am început să mai scriu texte scurte, povestiri, compuneri terminate și neterminate. Apoi am simțit dorința de a finaliza ceva. Am scris și am scris până am reușit să îmi termin prima poveste. Când eram mică, credeam că tot ce scriam era perfect (și încă mă zbat cu idee de a schimba unele lucruri în manuscrisele mele), dar când am crescut mi-am dat seama că nu e atât de ușor. Nu poți scrie o carte într-o zi. Trebuie să ai răbdare, să faci schimbări și, la sfârșit, când o ai în mâna pentru prima dată te simți mai mândru ca niciodată. Faptul că am crescut și că sunt mai matură acum a contat foarte mult.
Prima ta carte „În căutarea inspirației” este cumva și povestea ta, a fetiței care își dorea să scrie, dar care și-a pierdut inspirația sau, mai bine spus, era în căutarea ei. Până la urmă cum ai făcut să vină inspirația spre ține, cum ai găsit-o sau cum te-a găsit ea pe tine?
Pentru mine pur și simplu a venit. Sunt mai multe tipuri de scriitori. Sunt cei care scriu în fiecare zi și au un plan anume și sunt cei care scriu pe moment. Eu sunt mai mult o scriitoare a momentului. Pur și simplu apare dintr-o dată inspirația, ideea, și atunci simt nevoia să scriu. Este important, însă, să știi cum să foloseșți inspirația, cum să o modelezi. Înainte de „În căutarea inspirației” aveam un blocaj inspirațional. Așa mi-a venit ideea de a scrie despre o persoană care avea acceași problema.
Dragă Ana, ai 13 ani și deja două cărți publicate. La vârsta ta ai deja un vis împlinit. Spune-mi, te rog frumos, cum te simți tu când priveșți spre aceste realizări ale tale?
Mă simt extrem de norocoasă și recunoscătoare. Nu puteam să cer mai mult. Când îmi țin cărțile în mâna și când le răsfoiesc nu pot decât să zâmbesc. Simt numai apreciere pentru oamenii care m-au ajutat să ajung acolo.
Ai învățat să scrii la 4 ani datorită bunicii tale învățătoare. Cât de mult te-a ajutat faptul că tu știai deja să scrii și să citești atunci când te-ai dus la școală?
M-a ajutat destul de mult să știu să scriu și să citesc (cât de cât J) atunci când m-am dus la școală. M-am simțit mai încrezătoare și am reușit să îmi fac prieteni mai repede. Nu știam aceste lucruri perfect, dar aveam o idee despre ce aveam să învăț. Faptul că acasă aveam două bunici, una profesoară de română și altă învățătoare, m-a ajutat mult să devin mai bună la română și la scris.
Ce datorezi familiei tale? Cu ce gânduri îi priveșți pe fiecare dintre ei?
Le datorez totul. Sunt cei mai importanți oameni din viață mea. Fără ei nu aș fi ajuns unde sunt acum, și îi iubesc enorm de mult. Până la luna și înapoi. Îi privesc cu admirație, recunoștință și iubire pe fiecare dintre ei. Ei sunt lumea mea
Ai fost de mică înconjurată de cărți, mereu în proximitatea discuțiilor livrești. Crezi că dacă ai fi crescut altfel ai mai fi iubit la fel cărțile?
Nu am cum să fiu sigură fiindcă nu știu cum este să trăieșți diferit. Sunt extrem de norocoasă că am crescut într-o familie de iubitori de cărți care m-a îndemnat să îmi îndeplinesc visurile. Nu pot decât să sper că aș fi iubit cărțile la fel de mult și că aș fi găsit scrisul, dar sunt extrem de recunoscătoare că am viață și familia pe care o am acum.
Citești foarte mult. Care sunt autorii tăi preferați, cărțile care ți-au deschis gustul pentru lectură?
Am o grămadă de autori preferați și foarte multe cărți pe care le iubesc, dar dacă ar trebui să aleg doar câțiva dintre ei aș spune Chris Colfer, care a scris „Tărâmul Poveștilor”(una dintre seriile mele preferate de cărți middle grade, recomand din tot sufletul) și Jennifer Niven, autoarea cărților „Toate Acele Locuri Minunate” (una dintre cele mai bune cărți YA din punctul meu de vedere) și „Universul pe Umerii Tăi”.
Știu că ai și câteva prietene la fel de talentate că ține, fiecare cu alte pasiuni. Care sunt cele mai bune prietene ale tale și ce ai de învățat de la fiecare dintre ele? Te întreb lucrul acesta pentru că în cărțile tale „prietenia” e o legătură specială, despre care îți place să scrii.
Prietena mea cea mai bună este Lizzie. Ne cunoaștem de 5 ani. Ne-am întâlnit prima oară în clasa a III-a, era nouă și din Anglia. Eu care aveam o obsesie cu Marea Britanie de când eram extrem de mică am vrut să mă împrietenesc cu ea. Suntem extrem de apropiate și acum. Ea cântă la pian, eu scriu. Pe ea o pasionau stelele, pe mine medicina. De la ea am învățat să fiu mai înțelegătoare, să nu pun la suflet totul, să cred în visele mele și să încep noi proiecte. Tot timpul are un zâmbet pe față și este acolo pentru mine. O iubesc extrem de mult.
S-a spus despre ține că ești copilul carte scrie pentru copii. Dar ce vrei să devii când vei fi mare? Pun această întrebare, deși intuiesc răspunsul.
Când voi fi mare îmi doresc să scriu în continuare și să devin editor. Visez să studiez literatura în Scoția sau în Anglia. Visul meu este să scriu și să citesc. Să cunosc oameni cu aceleași pasiuni prin toată lumea și să călătoresc.
Totuși, mai ai timp să te și joci? Cum îți place să-ți petreci timpul liber?
Am destul de mult timp liber pe care mi-l ocup cu diferite activități. Citesc destul de mult și îmi place să iau cărți de la bibliotecă. Sunt foarte apropiată de bibliotecara școlii, știe exact ce cărți îmi plac și recomandările ei sunt minunate. Mă uit la multe filme și seriale. Aproape am terminat „O Familie Modernă”, unul dintre cele mai bune seriale de comedie din întreagă lume. Îmi urmăresc autorii preferați pe internet, ca să aflu informații noi despre cărțile lor și vorbesc la telefon sau pe Facetime cu prietenii mei.
Știu că-ți place Scoția. De ce?
Scoția este un loc atât de magic! Toate legendele cu fantome, Macbeth, vrăjitoare și zâne sunt atât de minunate! Cultura și clanurile sunt atât de interesante, iar peisajele sunt extraordinare. Nu poți găsi peisaje mai frumoase ca în Scoția. Cred că îmi place atât de mult pentru că este un loc inspirațional pentru mine. Acolo mă simt liberă. J
Ce-nseamnă poveștile pentru ține?
Poveștile sunt unele din cele mai minunate lucruri create de om. Pentru mine înseamnă mai multe vieți, mai multe șanse, mai multe speranțe, mai multe vise… Fără ele, oamenii ar fi pierduți, iar lumea ar fi un loc foarte negru și trist. Poveștile ne dau puterea să luptăm pentru visurile noastre și să nu ne dăm bătuți. Poveștile sunt salvatoare, iar noi ar trebui să citim mai mult și să vorbim mai mult despre ele.
Spune-ne ceva despre cea mai recentă carte a ta, „Praf de zâne”, ceva ce n-ai mai spus până acum, te rog!
Întreagă acțiune din „Praf de Zâne” a fost gândită diferit la început, dar apoi mi-a venit altă idee și altă idee și altă idee și s-a schimbat complet. Am scris cartea acum un an la Madrid și am schimbat-o destul de mult pe parcurs. Titlul inițial a fost „Pericol în Lumea Poveștilor’’, dar apoi a apărut ideea de Praf de Zâne și așa a rămas. A fost un drum destul de anevoios, dar la final sunt extrem de mândră de cum a ieșit.
Care este cel mai frumos scenariu pe care ți-l construiești cu ajutorul imaginației? Cum te vezi când vei fi mare? Cum ți-ar plăcea să fii, ce ți-ar plăcea să faci?
Mi-ar plăcea să scriu în continuare și să fiu publicată în mai multe țări. Mă văd locuind în Scoția, lângă Inverness, într-o casă mare tip conac, printre landuri. Aș vrea să am copii și să fiu căsătorită, să am multe animale (cai, pisici, câini, păsări) și să călătoresc prin toată lumea. Să mă întâlnesc cu scriitorii mei preferați și să am parte de o mulțime de aventuri. La sfârșitul zilei să stau în fotoliul meu preferat, în față șemineului, cu o pătură călduroasă și să citesc sau să scriu.