Ana și Ionuț, primii români care au făcut turul Africii pe motocicletă

Doi arhitecți care simțeau că viața socială și cariera nu îi mai împlineau au decis în 2010 să demareze unul dintre cele mai importante proiecte ale vieții lor: turul Africii pe motocicletă. Au avut, firește, strângeri de inimă atunci când au decis să lase în urmă greii ani de școală și experiență de lucru, dar, așa cum spun chiar ei, odată plecați la drum n-au mai privit decât înainte. Aventurile trăite acolo, oamenii întâlniți, experiențele intense de care au avut parte s-au așternut într-un jurnal consistent, iar apoi acesta a devenit o carte, Oyibo, apărută la editura Humanitas. Vă facem cunoștință cu Ana și Ionuț, doi arhitecți călători pe care curajul i-a purtat într-o aventură de poveste.

1. Cine sunteți, de cât timp sunteți împreună și cum de ați decissă vă luați lumea în cap, la propriu? De pe blogul vostru pare că ați trăit cel puțin 10 vieți până acum…

Suntem doi arhitecți, Ana din Galați, Ionuț din București, împreună de aproximativ 10 ani. Interesul pentru arte, arhitectură, natură și umblat prin lume ne-a adus împreună, cu asta ne cheltuiam timpul liber și banii încă dinainte să ne fi cunoscut. În 2010 am hotărât să schimbăm macazul, simțindu-ne neîmpliniți de felul în care evoluau cariera și viața socială. Africa era un vis mai vechi, pe care câteva șuturi în posterior date de soartă l-au făcut să pară nu doar realizabil, ci și logic.

2. Câte țări ați vizitat până să plecați în Africa?

Cam toate din Europa plus Turcia, Sri Lanka, Cambogia, Thailanda, Filipine, Hong Kong. De mai multe ori, niciodată mai mult de 3 luni la destinație însa (în calitate de călători).

3. Nu e niciun secret: mai toți corporatiștii care stau comod în fața unui laptop, aflat într-un sediu central de birouri, visează să lase tot în urmă și să plece în călătoria vieții. Cum a fost pentru voi să renunțați la carieră și să porniți în această aventură?

Viața de arhitect nu este deloc comodă, implică zile lungi de lucru în birou și obligatoriu pe șantier, weekenduri inexistente, presiune din partea clienților, executanților și autorităților, impune să fii flexibil și creativ și să respecți limite impuse extern. Nici noi nu am crezut că ne va fi atât de natural să facem tranziția la un trai nomadic cu propria casă (cort) în spate și cu doar câteva obiecte personale, alese cu stoicism. Am avut o strângere de inimă când ne-am întrebat dacă nu cumva greșim să lăsăm în urmă ani mulți de școală și experiență de lucru, dar de îndată ce am plecat spre Africa am privit numai înainte.

4. Este totul atât de idilic precum pare din fotografii?

Daca te referi la frumusețea fizică a Africii și a africanilor, realitatea este mult mai intensă decât pozele. Zonele puțin populate de oameni și bine conservate (animale, vegetație) sunt într-adevăr „idilice”, pentru că par neschimbate de la început de istorie. Viața țăranilor, a nomazilor și chiar a orășenilor nu e chiar idilică. Africa are resurse extraordinare, dar nu le-a valorificat în beneficiul propriu prea bine, din diverse motive. Însă chiar și acolo unde traiul zilnic este marcat de dificultăți, sau unde clima este brutală (ca în Sahara de pildă), oamenii par să aibă o capacitate nativă de a transcende dificultățile și de a se bucura de viață.

5. Ce a presupus aventura aceasta, pe lângă curaj, sacrificiile materiale pe care le-ați făcut – v-ați vândut o casă, o mașină și o motocicletă, și, bănuim noi, lupta cu toți cei din jur care v-au spus că e nebunie curată?

Când am hotărât să plecăm în Africa și pe drum nu am perceput niciun moment călătoria noastră ca pe un act de curaj, ci ca pe ceva firesc. A fost într-adevăr destul de ciudat să parăm atitudinea ostilă a celor care ne întrebau de ce am vrea să vedem Africa, fără să fi fost personal pe continent, sau să alinăm grijile părinților și prietenilor. Nu a fost ușor nici să vindem ce aveam, nici să gestionam grijile materiale, dar am fost recompensați cu experiențe care nu se pot cumpăra cu bani.

6. Aveați de gând să scrieți o carte sau ea a apărut ulterior, firesc, în urma tuturor experiențelor trăite acolo?

Nu am fost foarte convinși nici măcar că vom ține un blog, blogul www.intotheworld.eu a fost inițial destinat strict familiei și prietenilor foarte apropiași și a devenit organic ceea ce este azi. Pe drum însă am trecut prin mai multe experiențe care intuiam că urmau să lucreze asupra noastră pentru mult timp. Treptat ne-am găsit „vocea” și am început să ținem un jurnal consistent, în care înregistram detalii care altfel ar fi fost uitate. La o vreme după întoarcerea în țară, când nu ne găseam defel locul și plănuiam o altă plecare (spre Asia), am hotărât să încercăm să transformăm jurnalul într-o carte.

7. Ce știați despre Africa înainte de a pleca și totuși ce v-a surprins cel mai mult acolo?

Africa ne-a atras dintotdeauna, deci știam câte ceva despre muzica, istoria și animalele de pe continent. Nu suntem însă genul care se documentează excesiv, nu am plecat cu lecțiile făcute, ci am lăsat ca ele să ne fie date „în teren”, iar călătoria să ni se „întâmple”. Am plecat însă cu speranța că dacă vom da de greu, se va găsi cineva care să ne arate bunăvoință, și așa a și fost. Ne-a surprins cât de intensă a fost senzația că ne aflăm „acasă”, între „ai noștri” și cât de mult am suferit când am urcat pe vapor în Egipt, părăsind (cel puțin pentru moment) continentul „negru”.

8. Ați avut momente în care ați crezut că vă este pusă viața în pericol?

Nu. Ne-am simțit în pericol de a fi escrocați în cele câteva zile pe care le-am petrecut într-o comunitate de braconieri camerunezi. Dar trebuie precizat că percepția noastră era falsă, indusă de oboseală, lipsa banilor și a mijloacelor de comunicare, într-un moment în care ne confruntam cu prima defecțiune serioasă a motocicletei. În realitate, cea mai mare parte a oamenilor pe care i-am întâlnit ne-au primit cu inima deschisă.

9. Am tot citit despre aventurile voastre acolo: zeci de mii de kilometri străbătuți în temperaturi infernale, întâlnirea cu un hipopotam, „tangoul” cu un scorpion, malaria. Cum ați dat de hipopotam și cum ați reușit să scăpați neînțepați de scorpion?

Întâmplarea face că am campat pe malul raului Okavango și peste noapte un hipopotam a venit să pască chiar în dreptul cortului în care dormeam. Ionuț a auzit zgomote și a ieșit să vadă despre ce e vorba, hipopotamul s-a speriat și a sărit la bătaie. Restul pățaniei e în carte. Scorpionul a reacționat tot din instinct de conservare. El doar își găsise culcuș în pantalonii lui Ionuț.

10. Care a fost lucrul care v-a speriat cel mai mult din zilele/nopțile petrecute acolo?

Primele nopți la cort în ce am putea numi „sălbăticie” nu au fost foarte odihnitoare. Pe măsură ce ne-am obișnuit cu sunetele naturii, s-a ascuțit și abilitatea noastră de a dibui locuri confortabile (ba chiar panoramice) pentru campat, așa că în fiecare noapte dormeam buștean și ne trezeam cu zorile. Am avut chiar norocul să fim treziți de ronțăitul unui elefant. De altfel, nu știm nimic mai grozav decât sa dormi pe pământ sau pe nisip, în zumzet de cicade.

11. Cât de mult v-a ajutat călătoritul relația? Ce ați descoperit unul despre celălalt în tot acest răstimp?

Sa împarți o șa de motocicletă și un cort de câțiva metri patrati are efecte interesante chiar și asupra unui cuplu cu vechime. Am primit multe lecții, relația a fost dată pe repede-înainte, cu bune și cu rele. De pildă, ne-a ajutat mult faptul că aveam în permanență pe cineva alături pe care știam că ne putem baza. Celălalt era constanta într-o lume de variabile. Dar au fost și momente cu scântei, în Sahara de exemplu, unde s-a întâmplat să ne disputăm rezervele de apă. Foamea, setea, frigul nu le simțisem cu adevărat până în Africa și odată cu asta au căzut niște bariere.

12. Dintre toate locurile în care ați fost, care v-a plăcut cel mai mult și de ce v-ați întoarce oricând acolo?

Dacă ne referim doar la continentul african, toate țările sub-sahariene ne sunt foarte dragi. Am reface oricând aventura povestită în carte și am sta mai mult în țările pentru care avem o afinitate specială: Namibia, Congo Kinshasa, Nigeria, Mozambique, Togo, Sudan. Dar nu ne place să facem liste, ne e dor de toate țările în care am fost și suntem foarte curioși să le descoperim pe cele în care nu am fost încă.

13. În cât timp ați scris cartea?

Am scris o parte din Oyibo în timp ce călătoream cu bicicleta în Asia, în iarna lui 2013. Manuscrisul a fost reluat în toamna din 2014, completat cu fragmente din jurnalul african și predat către editor chiar înainte de Crăciun.

14. Cine i-a ales titlul și ce v-a făcut să simțiți că el e cel potrivit?

Titlul Oyibo a fost hotărăt înainte să finalizam cartea. A fost o alegere emoțională – suntem foarte atașați de Nigeria, unde am și fost voluntari într-o rezervație naturală. „Oyibo” înseamnă „om alb” într-un dialect nigerian (există termene echivalente în multe alte limbi) și e o aluzie la felul în care Africa ne-a dezvăluit o parte din noi pe care nu o știam, dar care a fost dintotdeauna acolo.

15. Până la urmă, după atâta timp, ce sunteți mai mult: arhitecți, scriitori sau călători?

Suntem oyibo.

16. Cât de mult v-a ajutat educația în tot ceea ce ați reușit să faceți până acum?

Arhitectura e o meserie aflată la granița dintre pragmatic și visat și are o puternică componentă socială, așa că e posibil ca de acolo să vină interesul nostru pentru călătorii, oameni, comunități tribale și fotografie, printre altele. În orice caz se poate spune despre educația în arhitectură că încurajează disciplina și curiozitatea pentru toate aspectele vieții și noi suntem destul de curioși și hotărâți atunci cand ne propunem ceva.

17. Ce faceți în prezent?

Lucrăm la un proiect de design industrial inspirat de experiențele de aventură din ultimii cinci ani, la traducerea și adaptarea cărții Oyibo în limba engleză și la o grămadă de alte proiecte.

18. Care este următoarea aventură pe care o planificați?

Mai avem cel puțin două continente de explorat și sunt multe locuri în care dorim să ne reîntoarcem. Nu avem încă un plan concret, ne vom baza ca și până acum pe intuiția de moment.

19. Ce înseamnă viața pentru voi?

Uh, nu știm să răspundem. Întrebați-ne după încă două, trei cărți scrise și poate vom ști.