Andra Constantinescu, Private Chef în Londra

Andra Constantinescu este exemplul viu al faptului că atunci când crezi în visul tău cu toată forţa, acesta îmbracă haina realităţii. Acum şase ani, Andra a lăsat cariera, familia, prietenii, viaţa de aici şi s-a mutat la Londra. Nu i-a fost uşor, iar la început i-a fost teamă de tot – oraşul necunoscut, oamenii necunoscuţi, puţinele cunoştinţe pe care le avea acolo. A început să scrie pe blogul ei – Mentă şi rozmarin – exact în acea perioadă, iar asta a ţinut-o pe linia de plutire. Fără să realizeze, cu fiecare articol scris, cu fiecare eveniment culinar la care mergea, cu fiecare nouă reţetă testată şi fiecare carte de gastronomie cumpărată, Andra se apropia tot mai mult de un vis. Excursiile sale culinare de până atunci, experienţa în India, care a schimbat-o din toate punctele de vedere, inclusiv culinar, mesele cu prietenii în Italia sau aminitrile despre gustul copilăriei ei, toate au început să capete sens acolo, la Londra, unde Andra locuieşte acum şi unde întreaga sa viaţă are legătură cu mâncarea. În prezent este anul trei la University of West London, unde studiază Managementul Artelor Culinare, este Teacher Assistant la o grupă de Junior Bakers la aceeaşi universitate, food blogger şi mentor, Private Chef, pentru că găteşte pentru evenimente exclusiviste în Londra şi oferă lecţii private de gatit. Ladies and gentlemen, meet Andra Constantinescu!

Pe site-ul tău te definești ca fiind „Chef. Mentor. Food critic. Fine dining cognoscente. Explorer of flavours. Creator of experiences.” Care dintre ipostaze simți însă că îți vine mănușă?

Într-un fel sau altul, fiecare dintre aceste ipostaze reprezintă o parte din mine şi o parte din călătoria mea – dacă pot să-i spun aşa. Mă simit bine în fiecare din aceste ipostaze, însă dacă ar fi să mă opresc la una singură, probabil că cel mai bine m-ar defini cea de mentor. Ipostaza de mentor le cuprinde cumva pe toate celelalte. Pentru a putea să învăţ, să ghidez pe alţii, trebuie în primul rând să învăţ eu continuu, să experimentez, să explorez gusturi, arome, texturi, să creez. Trebuie să cunosc industria, să cunosc bazele practice şi ştiinţifice ale gastronomiei, să fiu capabilă să analizez critic şi obiectiv munca altora. Iar toate aceste cunoştinţe zic eu că sunt doar pe jumătate valoroase, dacă nu le poţi da mai departe. De aceea mă simt în mod particular legată de mentoring.

Cum ai ajuns în Londra și cum ai luat decizia de a pleca din țară?

Londra a fost o pură întâmplare. Aşa cum probabil ştie deja toată lumea, sufletul şi inima mea sunt pe undeva prin Italia. Iar până în vara lui 2010 nu mă gândisem niciodată serios să plec din România. Decizia de a pleca am luat-o într-un interval destul de scurt, într-o perioadă în care simţeam foarte puternic nevoia de a face o schimbare în viaţa mea. Aşa că atunci când mi s-a ivit oportunitatea de a pleca la Londra, n-am stat prea mult pe gânduri şi mi-am spus: “it’s now or never”.  Lumea spune că am avut mare curaj să fac acest pas. Eu aş spune că pe lângă curaj a fost şi o oarecare doză de inconştienţă. În orice caz, mă bucur că fost aşa.

Ce ai lăsat în spate atunci când ai cumpărat un bilet dus? Oameni, carieră, familie…

Am lasat în spate tot ceea ce era important pentru mine: familie, prieteni, o carieră pe care mi-o construisem în mai bine de şapte ani şi un oraş pe care îl iubeam, dar în care simţeam că nu mă mai regăsesc.

De ce ți-a fost cel mai teamă? Și ce anume te-a motivat?

Mi-a fost teamă de tot. De oraşul mare, gri şi ploios. De oamenii pe care nu îi cunoşteam. Sau de oamenii pe care tocmai începusem să-i cunosc. Apoi mi-a fost teamă de mine. De faptul că nu voi putea să mă acomodez cu ritmul oraşului, cu stilul de viaţă de aici. Dar în timp am învăţat să îmi înving teama şi să mă uit înainte cu optimism şi cu încredere. Oraşul poate părea rece şi nu foarte prietenos – sau cel puţin aşa a fost prima mea impresie când am ajuns aici. Însă cu timpul am început să-l iubesc, să-i descopăr farmecul şi să-l înţeleg. Apoi am avut – şi încă mai am – acel feeling că aici totul este posibil. Şi că ţine doar de mine să îmi doresc suficient de tare şi să muncesc suficient de mult pentru a realiza ceea ce îmi doresc. Cred că asta m-a motivat cel mai mult.

Cu siguranță nu e ușor să o iei de la zero într-o țară străină. Ce anume te-a ajutat să mergi mai departe? Cine sau ce a fost refugiul tău în primii ani petrecuți la Londra?

Într-adevar, n-a fost uşor. Şi îmi aduc aminte că au fost câteva momente atunci, la început, când îmi venea să mă urc în primul avion înapoi spre Timişoara. Dar am simţit că îmi sunt datoare mie însămi să îmi ofer şansa de a îmi construi un viitor aici. Apoi, pe măsură ce cunoşteam şi înţelegeam Londra, am început să îmi doresc tot mai mult să rămân aici. Blogul l-am început tot atunci, imediat după ce am ajuns în Londra. Mi-a folosit ca loc de refugiu, era – şi încă mai este – “my happy place”.

Știu că nu ai profesat dintotdeauna in domeniul culinar. Cum s-a produs trecerea spre acest domeniu pentru tine?

Oh, daca m-ar fi întrebat cineva acum şase ani unde mă văd în 2016, cu siguranţă răspunsul n-ar fi fost: „în bucătărie”. Dar de la blog a pornit totul: azi o reţetă, mâine o poveste despre Borough Market, poimâine o cratiţă, o carte de bucate, apoi încă una şi încă una până când m-am trezit la un moment dat că „dacă nu-i cu sau despre mâncare, nu mă interesează”. Şi mă refer aici la tot: filme, evenimente, emisiuni, cărţi, discuţii. Atunci am realizat că asta e mai mult decât un hobby pentru mine. Aşa am început să merg la festivaluri, la evenimente cu teme gastronomice şi la cursuri. Iniţial am mers la cursuri de scurtă durată: food photography, food writing si restaurant reviewing. Apoi m-am înscris la Universitate – şi de aici totul s-a schimbat. M-am lansat ca Private Chef, am primit câteva colaborări la şcoală, ca mentor şi asistent la o grupa de Junior Bakers, şi am început să ofer şi lecţii private de gătit pentru copii şi adulţi.

Anul viitor vei absolvi una dintre cele mai prestigioase școli gastronomice din Marea Britanie. Ce cursuri ai făcut și ce calificări ai? Ce vei găti pentru examenul de absolvire?

Chiar săptămâna trecută am început anul 3 de şcoală. Studiez Managementul Artelor Culinare la University of West London. În primii doi ani am avut cursuri dintre cele mai variate: tehnici de gătit şi patiserie, ştiinţă aplicată pentru bucătăria modernistă, managementul resurselor umane şi al restaurantelor, gastronomie aplicată şi menu development. În acest an studiez printre altele food and beverage management, gastronomie internaţională şi advanced pastry techniques. Examenul de absolvire n-o să fie cu gătit, ci va fi ceva mult mai complex. Cursul de licenţă se numeşte “Hospitality and Restaurant Design Conceptualisation”, este un curs foarte complex, care se întinde pe două semestre şi se finalizează cu o lucrare de licenţă despre care o să mai revin cu detalii pe blog, pe parcursul anului. Examene practice o să mai am la patiserie, gastronomie aplicată şi tehnici avansate de gătit, dar încă nu ştiu de pe-acum ce o să gătesc.

Sunt câtiva români care au ajuns să facă performanță în gastronomie în capitala Marii Britanii. Vă cunoașteți, obișnuiți să vă vedeți, există o comunitate a românilor care lucrează în acest domeniu?

Pe câţiva dintre ei îi cunosc personal, cu unii am stat de vorbă ocazional, la restaurantele la care lucrează sau la diverse evenimente, iar pe alţii îi ştiu din social media. M-a impresionat în mod deosebit Alex Crăciun – un chef care a muncit foarte mult pentru a-şi realiza visul, iar acum conduce un restaurant cu specific japonez în centrul Londrei, Sosharu.

Cât de mult a contat în evoluția ta ca om vizita în India? Ce ai învățat despre tine? Dar despre bucătărie? India e un tărâm magic al infinitelor posibilități culinare.

India a fost o experienţă fabuloasă, atât în plan personal, cât şi în plan culinar. Am învăţat că uneori e bine să te opreşti puţin din goana de zi cu zi şi să te întrebi ce este cu adevărat important pentru tine. Despre mine am învăţat că am o toleranţă la disconfort mult mai mare decât îmi închipuiam. Şi că multe dintre fricile mele sunt nejustificate. Acolo oamenii au o altă definiţie despre fericire, spre deosebire de cei din culturile vestice. Am avut multe de învăţat de la ei. Inclusiv despre bucătărie. Şi cu toate că am făcut un masterclass de gătit cu un Chef dintr-un restaurant în Delhi, încă nu mă simt foarte stăpână pe mine în ceea ce priveşte bucătăria indiană. E foarte greu să găseşti acel balans ideal al condimentelor. Acolo oamenii gătesc natural, foarte mult din instinct şi nu întotdeauna lucrează cu reţete sctricte. Însă au condimentele în sânge – ceea ce noi, europenii nu avem. Ei ştiu exact care este rolul fiecărui condiment, când să îl adauge în mâncare şi cât să pună. Nu orice mâncare în care cineva a pus nişte praf de garam masala e mâncare indiană.

De câțiva ani ești vegetariană. Este asta o provocare în plus pentru un bucătar?

Am fost vegetariană timp de vreo 4 ani. După ce am început şcoala am revenit la stilul de viaţă omnivor, însă pasiunea pentru legume a rămas. De fapt, acum realizez că m-au ajutat foarte mult toţi acei ani de vegetarianism. Pentru că în acea perioada am învăţat foarte multe despre cum poţi pune în valoare legumele într-un meniu.

Cum a început povestea ta cu bucătăria? De când gătești?

Gătesc din copilărie, de pe vremea când eram ajutorul mamei în bucătărie. Iniţial a fost curiozitate, apoi a fost pură necesitate. Pasiunea – în adevăratul sens al cuvântului – a început să se dezvolte de vreo 10 ani încoace. Începusem să călătoresc, apoi m-am mutat la Londra. Aici am realizat de fapt cât de mult înseamnă bucătăria şi gătitul pentru mine.

Ce-ți place cel mai mult să gătești? Dar să mănânci?

Mai nou am dezvoltat o mare pasiune pentru peşte. Îmi place mult să gătesc şi să mănânc peşte.

Ce gust are copilăria ta?

Copilăria mea are gust de orez cu lapte, de supă de pui cu găluşte şi de salată de vinete.

Ce ai învățat despre tine după experiența mutării la Londra?

Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat despre mine la Londra este acela că sunt mai puternică decât îmi imaginam.

Cu ce te ocupi acum în Londra?

Şcoala îmi ocupă o mare parte din timp acum. Când nu sunt studentă, sunt implicată în câteva proiecte în cadrul Universităţii: un proiect de mentoring şi unul în care am rolul de teacher assistant la un curs de Junior Bakers. Apoi am proiectul de Private Chef (unde gătesc pentru evenimente private în Londra şi în împrejurimi) şi cel de private cooking lessons.

Ce te face fericită?

Masa mare, întinsă. În jurul ei, o grămadă de oameni care râd, vorbesc unii peste alţii, îşi pun unul altuia în farfurie, gustă unul din farfuria altuia, ciocnesc pahare de vin şi se luptă pe ultima felie de tort.

Ce-ți trece prin minte atunci când ești în fața plitei sau a cuptorului?

Oooh, câte cuvinte am voie sa scriu? Depinde. Dacă gătesc pentru evenimente private mă concentrez pe fiecare pas pe care îl am de făcut şi mă gândesc cum să mă sincronizez în aşa fel încât să scot toate farfuriile în acelaşi timp. Dacă sunt la şcoală, mă gândesc ce rol are fiecare ingredient pe care îl pun într-un preparat şi cum îi influenţează gustul, textura, prezentarea. Dacă pregătesc vreun preparat pentru blog mă gândesc cum să simplific paşii în aşa fel încât să fie uşor de reprodus de către cititori. Alteori mă gândesc ce ingredient sau condiment aş mai putea să combin. Însă întotdeauna mă gândesc la cei pentru care gătesc: fie ei prieteni, familie sau clienţi.

Artă sau știință? Ce e gastronomia?

Gastronomia în esenţă este o ştiinţă. Când discutăm despre gastronomie, implicit discutam despre transformările fizice şi chimice care au loc în timpul procesării ingredientelor. Dar şi despre aspecte care ţin de nutriţie, de gătitul în sine şi, nu în ultimul rând, de transformarea unor ingrediente într-un produs care să fie atractiv pentru client.

Ce înseamnă acasă?

Acum când îţi scriu aceste rânduri, acasă e Timişoara. Aici sunt părinţii şi fraţii mei, aici sunt prieteni vechi şi locurile în care am copilărit. Peste două zile, acasă va fi Londra – în garsoniera mea aproape posh din nord-vestul oraşului. Acolo sunt cărţile mele, acolo e bucătăria mea unde fac cele mai multe experimente şi acolo sunt visurile mele, fără de care probabil nu aş fi unde sunt acum. Săptămâna viitoare acasă va fi Bucureşti – unde gazdă îmi vor fi prietenii mei foodie pe care i-am cunoscut chiar prin intermediul blogului. Apoi, acasă e şi undeva lângă Bologna, unde merg măcar o dată pe an, să mă încarc cu natură, cu linişte şi cu bucurie. Acasă e şi Venezia sau Roma sau Lisabona. Acasă e acolo unde ai în jurul tău oameni dragi şi ceva bun de mâncare.

Știu că îți place să ciești. Ai un autor favorit? O carte preferată? Care e ultima carte citită?

Îmi place mult să citesc. De obicei citesc câte 3-4 cărţi în paralel. Şi îmi plac cărţile în format clasic, tipărite. Cred că e din cauza acelui miros de hârtie proaspăt scoasă de la tipar. De câţiva ani buni citesc cam tot ce prind în materie de gătit. Însă în ultima vreme mă interesează mai mult gastronomia moleculară şi aspecte legate în principal de food science. Din păcate nu prea mai am timp de beletristică. Am început de curând un roman scris de Jhumpa Lahiri în engleză şi italiană: “In Other Words” se numeşte. M-am regăsit mult în rândurile acestei cărţi, e scrisă parcă special pe sufletul meu.