COOLtura Mall
În seara asta aşteptăm un oaspete important şi foarte drag! Este prietenul nostru, al tuturor – fie că suntem copii, adolescenţi sau seniori, fie că trăim în Europa, America sau Australia. În seara de Ajun, bonomul şi generosul Moş Crăciun ne vizitează pe toţi, cu
Cu toate că sărbătorile ar trebui să fie un prielej de petrecere și bucurie, pentru mulți oameni ele sunt exact opusul. Depresia poate să se instaleze în orice zi din an, dar stresul și anxietatea din preajma sărbătorilor – în special în lunile noiembrie și
V-aţi pus vreodată dorinţe la sfârşit de an pentru perioada care tocmai începe? Foarte mulţi oameni fac în această perioadă un bilanţ al celor aproape 365 de zile care au trecut şi planuri menite să le aducă un an mai bun, plin de satisfacţii de
Există încă pe planeta noastră locuri de o frumuseţe rară, aproape misterioasă, care încă nu au fost atinse de om. Multe dintre ele sunt de-a dreptul inaccesibile sau necesită multe resurse pentru a fi explorate, astfel că au scăpat de „invazia” oamenilor şi au rămas
Un adult din cinci suferă azi de tulburări de anxietate. Ne temem de situaţii din trecut, de ce s-ar putea întâmpla în viitor şi, privind în permanenţă peste umăr, uităm de momentul prezent – singurul pe care-l avem cu adevărat. Totuşi sunt şi oameni care
Într-o lume în care se caută fericirea imediată, aflată la un click distanţă, într-o existenţă dezrădăcinată parcă din solul ei autentic, o tânără de 34 de ani din Mocod nu se fereşte să trăiască aşa cum au învăţat-o străbunii ei. Silvia-Floarea Tóth este o susţinătoare
5 dec. 2015
În seara asta avem treabă! Împachetăm, punem fundiţe pe cadouri, lustruim ghete: vine Moş Nicolae! Dar cine este acest Moş bun, care are obiceiul ciudat să lase daruri în ghete, pentru copii în special, dar şi pentru cei mai mari? Şi dacă este atât de
Director de creaţie şi hair-designer la Atelierul de frumuseţe Salon Fason, Cristina Grama este înainte de toate o artista desăvârşită, care propune publicului ei lucrări inedite în spaţiul artistic românesc – „tablouri vii” şi „sculpturi” realizate într-unul dintre materialele cele mai fragile şi totodată pline
Mai mult de jumătate de milion de români îşi serbează astăzi ziua numelui. Pentru toţi cei care poartă acest nume, cu atât de bogate semnificaţii, închinăm azi un pahar cu vin! La mulţi ani, Andrei! La mulţi ani, Andreea! Numele de Andrei este de origine
Născut în Olanda, pe 30 martie 1853, Vincent Van Gogh a reușit să lase în scurta sa viață, de doar 37 de ani, o moștenire artistică ce l-a transformat, după moarte ce-i drept, într-unul dintre cei mai faimoși pictori din lume.   Iată mai jos
Pentru că începem luna decembrie cu o zi liberă, în care sărbătorim ziua noastră, a tuturor românilor, COOLtura Mall vă invită la lectură. Mai precis, avem Liber la citit… românește! Dacă încă mai visezi la „Noaptea de Sânziene” a lui Eliade, dacă „Pânza de păianjen”