Eroul meu personal este MI

Un text de Bogdan Munteanu (scriitor)

13507246_10209059289340603_4166009797938315779_n

Eroul meu personal?

Prima persoană care-mi vine-n minte?

Ok.

Mi.

Și-acum, ce-o să fac? Ce dumnezeu o să spun eu despre Mi? Ar fi fost mai simplu dacă m-aș fi gândit la familieprieteniprofi. Sau, eu știu, la Michael Jordan/Jackson/Douglas, la Huckleberry Finn, la Pinocchio…

Nu! Mi a fost cel la care m-am gândit, despre Mi o să povestesc!

Așa.

Aveam vreo 7-8 ani când l-am cunoscut. El, vreo patruzeci. A apărut într-o zi, din senin, la noi în casă. El e Mircea, a zis mama. Nenea Mircea, a adăugat. Ce faci, nu saluți?

Am ezitat. Nenicul părea dubios. Era urât ca dracu’ – cap mare și chel, nas ascuțit, burtă – un fel de butoiaș. Ce căuta acolo, ce voia? ’Mâna, am mormăit și i-am aruncat o privire fioroasă. El a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul.

A doua zi, a apărut iar. A treia zi, la fel. Venea, vorbea una-alta cu mama, îmi făcea cu ochiul, pleca.

Și tot așa, până când m-am obișnuit cu nasul, cu burta, cu chelia, și nu m-am mai uitat urât.

Într-o zi, când mama era în altă cameră, nenea mi-a spus: îți place să-mi zici nenea? Am dat din cap, nu, nu-mi plăcea. Atunci, cum facem? Cum vrei să-mi spui? Am dat să zic Mircea, dar mi-a ieșit un Mi gâtuit. I s-a luminat fața, na, fain, a spus, atunci eu o să-ți zic Bo. Bo și Mi, echipă tare, a adăugat. Și că rămâne secretul nostru. Am încuviințat bucuros, chestia cu secretul era mișto-mișto! El mi-a luat mâna într-a lui. Avea o mână moale și umedă. Nu m-a deranjat, era ok. Cam asta a zis și el când a intrat mama. Că e ok. Și a rămas peste noapte.

A doua zi, a venit cu o geantă tip sport după el.

Și uite-așa s-a mutat Mi cu noi.

Nu făceam cine știe ce chestii împreună. Jucam cărți, cântam cântece de vitejie, îmi citea povești. Popa prostu’, Avram Iancu, Prâslea, Greuceanu, din astea. Când se lua maică-mea de mine, că de ce am luat 9 și nu 10, că de ce mint, că de ce plâng, că de ce râd, că de ce nu știu ce, Mi îmi lua apărarea. Nu mai țin minte ce zicea – eram lăsat în pace și asta conta. Bo și Mi, echipă tare!

A, și mergeam la filarmonică. Mi se îmbrăca elegant și cânta la tubă. În ținuta aia, era mai frumos. Sau, na, erau alții mai urâți ca el.

După vreo juma’ de an de toatebuneșifrumoase, Mi a început să vină târziu acasă. Îl vedeam din ce în ce mai rar, părea obosit și fără chef. Voiam să-l înveselesc, i-am propus de vreo două ori să facem ce făceam de obicei, dar nu m-a băgat în seamă. Se uita în gol. Am întrebat-o pe mama ce are Mircea, e supărat, e bolnav? – mi-a spus că nu-i treaba mea, să stau liniștit că se ocupă ea. Într-o noapte, am auzit o bufnitură în somn. M-am trezit și am ieșit din cameră. Când l-am văzut pe Mi pe hol, în patru labe, plin de noroi, m-am tăiat. Mama mi-a făcut semn să plec, iar lui i-a spus doar atât: mâine să nu te mai prind pe-aici, ai auzit?

Și uite-așa a plecat Mi.

Am tras-o de limbă vreo câteva zile pe mama, ba chiar am riscat și-am rugat-o să-l ierte, că poate n-o să mai facă, dar ea a zis las’ că știu eu, tu ești mic, nu-nțelegi, potolește-te odată, și m-am potolit și, mna, au trecut anii, vaivaivai cum au trecut, eram în liceu când l-am revăzut pe Mi, dormea pe o bancă, într-un parc, nimic nu-l deosebea de un om al străzii, mi s-a strâns inima, am dat să mă apropii de el și să-l trezesc, dar m-am gândit că unu, în afară de Bo și Mi echipă tare, n-aș fi știut ce să-i spun, doi, în halul în care era, probabil nu m-ar fi recunoscut, trei, dacă, totuși, și-ar fi adus aminte ce și cum, sigur s-ar fi simțit aiurea să-l văd așa distrus, prin urmare, am zis sorry, Mi, și am tăiat-o acasă.

Îndată ce-am ajuns, i-am spus maică-mii că l-am văzut pe Mi.

Cum ai zis, Mi? Da’ cine-i Mi?

Mircea, Mircea!

Mama a râs. O, Doamne, ce figură ești, a zis, Mircea a murit acu’ doi ani. Hai, ia și mănâncă.

Mi-a cam picat fața. N-am mai zis mare lucru atunci, am băgat niște șnițele, apoi mi-am văzut de ale mele și uite-așa au mai trecut niște ani, mama e bine, sănătoasă, eu, la fel, mi-a revenit glasul, Mi e erou sau, mă rog, ceva de genu’, toatebuneșifrumoase, ca să zic așa. Cheers!

COOLtura Mall

Post a comment