Ceea ce trăim la nivel planetar în perioada aceasta ne obligă să găsim soluții de resetare a gândirii și a modului de a trăi. Cum să facem ca distanța dintre noi să fie mai puțin frustrantă, ca întâlnirea cu sinele, mai puțin bulversantă și cum să transformăm perioada de „asediu” a pandemiei într-una din care să ieșim mai puternici, mai buni? Cărțile reprezintă una dintre soluții. Iar aici nu ne referim la o formă de escapism, ci la cărți care „îmblânzesc realitatea”, dacă o privim prin filtrul lor. Un astfel de roman este „Un singur fir” de Tracy Chevalier, atât de apreciată pentru „Fata cu cercel de perlă”, „Doamna și licornul” sau „Albastru pur”.

Tracy Chevalier se pricepe foarte bine (nu doar) la un singur lucru: redarea atmosferei epocii evocate cu atâta precizie a detaliilor încât la finalul romanului cititorul are sentimentul că a fost acolo. „Un singur fir” excelează însă și prin alte aspecte: o intuiție rafinată a psihologiei feminine, a ceea ce însemna să fii femeie singură în anii următori primului război mondial.

Tracy Chevalier își îndreaptă atenția în acest roman spre o femeie obișnuită, o viață între multe altele, fără întâmplări spectaculoase în acele vremuri când majoritatea familiilor încearcă să-și revină după tragedia războiului. Scriitoarea britanică – prin adopție, dar care scrie în cel mai pur stil englezesc – păstrează un echilibru perfect între evocarea dramelor războiului și aspectele senin-amuzante ale anului 1932. „Un singur fir” este o carte feminină prin excelență și delicată, bună de dăruit unei doamne de sărbătorile de Paște (desigur, prin comandă online).

Tradus din limba engleză de Vali Florescu, romanul lui Tracy Chevalier urmărește destinul lui Violet Speedwell, o femeie de 38 de ani, cu o istorie de viață obișnuită în anul 1932. Nu a apucat să se căsătorească pentru că logodnicul a murit pe front, iar primul război i-a răpit și fratele. Violet trăiește în casă cu mama sa, o persoană dominatoare și constant nemulțumită, în timp ce visează la o viață independentă. Ce poate însemna aceasta în anii ’30 ai secolului trecut? O excursie prin țară de una singură, nu cu grupurile organizate, de femei fără bărbați, un serviciu în Winchester, departe de casa părintească și, una peste alta, o viață pe cont propriu, plătită modest din munca de dactilografă (femeile n-ar trebui să lucreze, pentru că oricum se mărită și pleacă – are convingerea șeful ei).

Până la un punct, viața lui Violet se împarte între „bărbații de sherry” (interludii amoroase cu frecvența de cel mult o dată pe an), slujbă și întâlniri cu fetele. Însă mutarea la Winchester aduce în existența ei un suflu nou. Maiestuoasa catedrală a orașului o atrage pe tânără, iar pașii făcuți în incinta solemnă o vor conduce către un nou drum, deși nu din punct de vedere religios.

Atenția lui Violet este atrasă de pernele de rugăciune brodate de mână, care împodobesc toată catedrala. Sunt opera Louisei Pesel și a brodezelor sale. Experta în broderie Louisa Pesel este un personaj real, iar Tracy Chevalier a realizat o intensă muncă de documentare pentru roman. A stat de vorbă cu brodezele de astăzi de la catedrala Winchester, care încă repară  și curăță pernele realizate de ilustra lor înaintașă.

Catedrala Winchester este un centru de greutate al romanului, cu influențe asupra destinelor personajelor. Aici, Violet le descoperă și se alătură brodezelor domnișoarei Pesel, dorind ca prin gestul ei de a broda o pernă să sfideze efemeritatea condiției umane. Și tot la catedrala Winchester îl cunoaște pe Arthur Knight, clopotar din pasiune, un bărbat cu o istorie de familie complicată. Înțelegem prea bine din descrierile lui Tracy Chevalier că treaba clopotarilor nu este una simplă, ci o desăvârșită formă de artă, realizată după reguli de o precizie matematică. Și, la fel cum munca unei brodeze poate părea lipsită de anvergură, la fel am putea să o considerăm și pe cea de clopotar. Însă Tracy Chevalier merge dincolo de aparența lucrurilor, urmărind năzuințele etern umane ale sufletului. Una dintre acestea este dorința de a da un sens mai înalt existenței, de a rezista peste timp. Iar arta și frumosul, în general, au capacitatea de a vindeca răni sufletești profunde, ca cele pe care le-a lăsat în urmă primul război mondial.

Romanul lui Tracy Chevalier este interesant și prin faptul că supune atenției noastre existențe obișnuite, tocmai parcă pentru a ne demonstra că nu există așa ceva. Oricât de modestă în aparență, fiecare viață cuprinde în ea posibilitatea de a se înălța spre cer ca silueta maiestuoasă a unei catedrale și de a-și striga durerea sau împlinirea prin ecoul prelung al clopotelor.

„Un singur fir” este un roman care se citește cu plăcere mai ales pentru atmosferă și paginile de descrieri ale activităților brodezelor sau clopotarilor. Ne va duce, pe alocuri, cu gândul la Jane Austen, deși fără motive prea întemeiate. Este o carte care ne face bine în această perioadă tocmai datorită documentării profunde. Știm, desigur, că umanitatea a avut de înfruntat conflagrații mondiale, dar Tracy Chevalier dezvăluie drama percepută la nivel de individ. Iar ceea ce ne dă speranță este tocmai faptul că viața a găsit resurse de a merge mai departe.

 

COOLtura Mall