Se apropie cu pași repezi una dintre cele mai frumoase perioade a anului, Crăciunul. Și pentru că sărbătorile vin atât cu cadouri, cât și cu timp în plus pentru a ne ralaxa, vă propunem ca anul acesta, sub brad, să așezați și cărți. Pune o carte în ghete este îndemnul nostru pentru aceste sărbători! Și pentru a vă inspira, avem și câteva recomandări interesante, câteva cărți numai bune de așezat și de citit lângă bradul de Crăciun. În grupajul de mai jos veți descoperi titluri bune de oferit în dar celor dragi, inclusiv celor mai mici membri ai familiei, iubitori de povești.

 

Tăcerea femeilor

Roman nominalizat la COSTA NOVEL AWARD 2018, Finalist la WOMEN’S PRIZE FOR FICTION, Tăcerea femeilor este „o repovestire în cheie feministă, necruțătoare a Iliadei”, după notează The Oprah Magazine. Când regina Elena este răpită de troieni, grecii pornesc pe mare în căutarea ei, asediind cetatea Troiei. Închisă în tabăra soldaților greci, se află o altă regină captivă, Briseis. Condamnată să i se supună în așternut și să fie sclava lui Ahile, bărbatul care i-a ucis familia, Briseis devine un pion în jocul amenințător între luptătorii epuizați și plini de frustrare. În secolele care vor urma celui mai faimos dintre războaie, Războiul Troian, istoria aproape că o va ignora pe această femeie, reducând-o la un detaliu neînsemnat dintr-o poveste sângeroasă ai cărei actori principali sunt niște bărbați însetați de răzbunare – dar Briseis are de spus o cu totul altă poveste… Cu o scriitura impecabilă, presărată deopotrivă cu momente de frumusețe și teroare, Tăcerea femeilor urmărește destinul unei femei extraordinare și reînvie una dintre cele mai glorioase povești ale lumii antice.

 

 

Profesorul Astro Cat și odisea corpului uman

Urechile noastre ar trebui să aibă așa o formă ciudata? De ce strănutăm? Care este rostul pielii? Corpul uman este unul dintre cele mai complicate lucruri din Univers. Alăturați-vă Profesorului Astro Cat și echipei sale în călătoria minunată prin corpul uman, cu ajutorul autorului Dominic Walliman! Din cap până în picioare, nimic nu a rămas necercetat în această fascinantă odisee a corpului uman!

 

 

Mă faci fericit

Cineva special te poate face fericit în nenumărate feluri. Fie soare, fie nori, Vulpiță și Porcușorul spinos descoperă că TOTUL e mai frumos când sunt împreună. Cartea Mă faci fericit este o minunată  sărbătoare a dragostei și prieteniei – cărticica perfectă de care să se bucure cei mici.

 

 

 

Regele cicatricilor

Cartea Regele cicatricilor reprezintă prima parte din seria Nikolai Lantsov, o nouă aventură palpitantă în Universul Grisha. Nikolai Lantsov, tânărul şi chipeşul rege al Ravkăi, a trecut în timpul războiului civil printr-o încercare teribilă, care l-a schimbat pe viaţă — însă are de gând să ţină totul secret. Acum, când duşmanii se adună la graniţe, Nikolai — Regele Cicatricilor — trebuie să încheie noi alianţe, să umple vistieria regatului şi să îndepărteze pericolul ce ameninţă faimoasa Armată Grisha. Dar, pe zi ce trece, secretul îi este tot mai ameninţat, căci puterea întunecată din adâncul său devine tot mai greu de stăpânit, riscând să distrugă regatul. Cu ajutorul unui tânăr călugăr şi al unei Furtunoase legendare, Nikolai porneşte prin ţinuturile ravkane, în care se ascund cele mai tainice puteri magice, sperând să afle cum să învingă întunericul ce pune stăpânire pe el. Regele Cicatricilor e gata să rişte totul pentru a-şi salva ţara şi pe el însuşi. Dar poate că anumite răni nu se vindecă niciodată…

 

 

 

Drumurile mătăsii

Bestseller internațional, Drumurile mătăsii. O nouă istorie a lumii este „o adevărată epopee istorică, uluitoare prin profunzimea, anvergura și meritele ei.“ (Observer) Fundamentată pe o impresionantă documentare și consultare de surse variate (grecești, latine, franceze, italiene, germane, olandeze, spaniole, portugheze, suedeze, ruse, arabe, turce, persane, ebraice, aramaice și chineze), Drumurile mătăsii este o reevaluare majoră a istoriei lumii, din Antichitate până în vremurile moderne. Vreme de secole, faima și avuțiile erau de găsit înspre vest – în Lumea Nouă a Americilor. Astăzi, Estul este cel care îi ademenește pe cei aflați în căutare de bogății și aventură. Din întinderile Asiei Centrale și până în depărtările Chinei și Indiei, o regiune care odinioară a ocupat avanscena lumii se ridică din nou pentru a domina comerțul, politica și cultura mondială. Reevaluând fundamental istoria lumii, Drumurile mătăsii lansează o magistrală explorare a forțelor care au dus la ascensiunea și decăderea imperiilor, au determinat fluxul de idei și bunuri, iar acum vestesc noii zori ai lumii afacerilor internaționale.

 

 

Fata care trebuia să moară

Lisbeth Salander — fata cu un dragon tatuat pe spate — a dispărut. Şi-a vândut apartamentul din Stockholm şi a plecat. Dar n-a spus nimănui unde. Şi nimeni nu ştie că, în sfârşit, a dat de urma celei mai mari duşmance a ei, sora geamănă — Camilla. Mikael Blomkvist încearcă să ia legătura cu Lisbeth. Are nevoie de ajutorul ei ca să afle identitatea unui cerşetor din Stockholm — un bărbat care nu figurează în registrele oficiale şi care, înainte să moară, sugerase că ştie secretele murdare ale unor politicieni şi industriași puternici. În buzunarul lui a fost descoperită o hârtie mototolită cu numărul de telefon al lui Blomkvist. Încă o dată, Salander şi Blomkvist colaborează, în speranța că vor găsi adevărurile pe care le caută fiecare în parte. Ştie Salander ceva despre cerșetorul misterios mort la Stockholm? Şi va putea oare Blomkvist să-şi ajute partenera de investigaţii să dea cea mai importantă bătălie din viaţa ei? Cartea este „o captivantă poveste despre răzbunare şi ispăşire, care te poartă din Rusia până pe Everest”, după cum nota Time.

 

Nimic nu este atât de grav

Nimic nu este atât de grav. Filosofia celor cu adevărat puternici și fericiți este un manual complet de autoterapie bazată pe tehnicile psihologiei cognitive. Într-un stil lejer și antrenant, Rafael Santandreu explică metodele terapiilor de scurtă durată pentru cele mai întâlnite probleme ale omului modern – anxietatea, stresul, inadecvarea socială, tensiunile în cuplu, depresia – și oferă sfaturi și exerciții ușor de făcut, care pot conduce la vindecare. În plus, veți găsi secțiuni speciale cu ajutorul cărora veți putea elimina repede și definitiv atacurile de anxietate și veți opri sporovăiala mentală inutilă prin mindfulness modern, de generația a treia.

 

 

Arta subtilă a disperării

Dură pe alocuri, dar riguros documentată și argumentată, noua carte scrisă de Mark Manson și apărută la editura Lifestyle Publishing, Arta subtilă a disperarii, explică pe înțelesul tuturor marele paradox al vieții moderne: acela că, deși viața noastră este una atât de ușoară, încât strămoșii noștri nici nu ar fi visat la ea, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță. Autorul explică de ce speranța este esențială pentru supraviețuirea psihicului nostru și de ce e inevitabil ca, după ce ne îndeplinim visuri și dorințe, să concepem unele noi. Trăim vremuri interesante. Deși suntem mai liberi, mai sănătoși și mai înstăriți ca oricând, cumva, totul pare să se fi defectat într-un mod oribil și ireparabil: planeta se încălzește, guvernele eșuează, economiile se prăbușesc și toată lumea se declară ofensată pe Twitter. În acest punct al istoriei, când avem acces la tehnologie, educație și comunicare cu o ușurință la care strămoșii noștri nici n-ar fi visat, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță. Cu erudiție și umor, Manson ne ia de guler și ne provoacă să fim mai sinceri cu noi înșine și mai conectați cu lumea în moduri la care probabil că nu ne-am mai gândit până acum. Mark Manson este autorul bestsellerului internațional Arta subtilă a nepăsării.

 

COOLtura Mall