Este unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Opera sa include nouă simfonii, cinci concerte pentru pian, un concert pentru vioară, 32 de sonate pentru pian, 16 cvartete pentru coarde și opera „Fidelio”. Este răsunătoare povestea vieții sale: auzul a
Cea de-a doua zi a săptămânii, marți, este guvernată de planeta Marte. Pentru cei mai mulți dintre noi numele zilelor săptămânii sunt atât de firești, încât de multe ori uităm că folosind aceste denumiri universal acceptate perpetuăm de fapt credința antică în conformitate cu care
Pentru mulți oameni cititul e o activitate solitară menită să te scoată din rândul lumii reale și să te transpună în povești. E cea mai la-ndemână călătorie pe care o poți face, iar prețul este infim pe lângă beneficiile aduse. Unele cărți sunt atât de
În cele mai multe culturi, săptămâna este un ciclu de şapte zile, care debutează fie cu ziua de duminică – în tradiţiile evreieşti şi musulmane, de exemplu, fie cu ziua de luni – în majoritatea culturilor. Denumirea zilelor săptămânii îşi are originea în Egiptul Antic
Un studiu despre memorie, făcut pe 1838 de americani, a scos la iveală principalele mituri legate de ea. Răspunsurile lor au fost comparate cu ale unor psihologi, 16 dintre ei având peste 10 ani de experiență în domeniul cercetării memoriei. Iată ce credem despre memorie
Fiecare culoare are un anumit efect asupra oamenilor şi generează răspunsuri variate de la minţile şi trupurile noastre. Roşu ne ajută să ne concentrăm şi are un efect pozitiv asupra memoriei, în timp ce albastrul ne stimulează creativitatea. După ce podul Blackfriars din Londra, construit
Doar 0,2 secunde, atât durează ca starea de euforie care pune stăpânire pe noi atunci când întâlnim un om special să aibă deja efecte la nivelul creierului nostru. Studiile arată că în proces sunt implicate 12 regiuni diferite ale creierului. Atunci când ne uităm sau
Profund și cât se poate de actual, Feodor Mihailovici Dostoievski este unul dintre titanii literaturii universale, unul dintre acei rari scriitori care reușesc să adune în cărțile lor o lume întreagă. Literatura este pentru Dostoievski locul unde pot fi dezbătute toate problematicile importante ale omenirii:
Muzica și memoria au o legătură foarte strânsă, iar psihologii sunt fascinați de ea. Legătura dintre muzică și memorie este atât de puternică, încât te poate ajuta atunci când înveți o limbă străină. Un studiu a scos la iveală faptul că oamenii care încearcau să