Cum aleg oamenii să pună punct unei relații în funcție de anul nașterii   Cei care au o relație cu cineva sub 30 de ani trebuie să se aștepte să fie părăsiți prin intermediul social media. Cel puțin asta a scos la iveală un studiu
V-ați întrebat vreodată cât timp dorm cei mai inteligenți oameni din lume sau câte pahare obișnuiesc să bea? Pentru cei care simt că au nevoie de ceva inspirație pentru a-și atinge obiectivele, iată mai jos câteva dintre obiceiurile unora dintre cei mai inteligenți oameni. Potrivit
Înotam, alergăm, facem aerobic – toate acestea ca să avem corpul în formă. Dar dacă ne-am dori să avem şi mintea în formă ce-am putea face? Neurobic, aerobic pentru creier este raspunsul care vine de la Lawrence Katz, neurolog, pionier în cercetările privind regenerarea neuronilor
Din combinația copii și animale nu poate ieși decât un rezultat adorabil. Pe asta s-a bazat probabil și Liga pentru Salvarea Animalelor care a pus pe picioare în Berks, o localitate din Statele Unite, un adăpost pentru animalele fără stăpâni. Întrucât programul Book Buddies le