Think Food, platforma de evenimente şi informaţii despre hrană şi valenţele acesteia, a ajuns la a doua ediție. Think Food  este primul proiect de acest gen din România, care își propune să sprijine construcția unui consens între valorile noului consumator, industria agroalimentară (producători, procesatori, retaileri),
Ajunsă la cea de-a X-a ediție, Gala Premiilor Observator cultural este deja un reper pentru literatura română contemporană. La fiecare început de an, redactorii şi colaboratorii constanţi ai revistei votează, timp de trei săptămîni, nominalizările pentru Premiile Observator cultural, acordate pentru apariţiile editoriale ale anului
Institutul Cultural Român vă invită joi, 10 martie, ora 14.00, la o conferința de presă dedicată Turneului Internațional al Orchestrei Române de Tineret. La întâlnire vor participa dirijorul Cristian Mandeal, violoncelistul Andrei Ioniţă, Marin Cazacu – managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, tinerii muzicieni  Roxana Oprea
Primul container din București pentru reciclarea hainelor va fi instalat în faţa Ambasadei Republicii Cehe. Hainele și încălțămintea reciclate vor fi folosite în scopuri umanitare. Din 10 martie 2016 bucureștenii pot dona haine oamenilor nevoiaşi prin containerul colector instalat în faţa clădirii Ambasadei Republicii Cehe
După nouă ani de film, cunoscutul regizor, scenarist și producător Radu Jude regizează primul său spectacol de teatru. Acesta a ales să colaboreze cu Teatrul Național din Timișoara pentru punerea în scenă a unui text ce aparține lui Ingmar Bergman, „Scene dintr-o căsnicie”. Piesa celebrului
Scriitoarea Camelia Cavadia, care a debutat cu romanul „Vina” la editura Trei, va participa în perioada 26-29 mai 2016 la cea de-a 29-a ediție a „Festival du Premier Roman”, care are loc la Chambery, în Franța. Camelia Cavadia va lua parte la mese rotunde, întâlniri
Astăzi, 24 februarie 2016, începând cu ora 18.00, Marian Godină își lansează volumul „Flash-uri din sens opus”, apărut la Curtea Veche Publishing. Lansarea de carte va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din București (Calea Victoriei, nr. 88, intrarea dinspre statuia lui
Ziua Internațională a Limbii Materne se serbează în fiecare an, pe 21 februarie, în întreaga lume începând din anul 2000. Pe 17 noiembrie 1999, în Conferința Generală UNESCO, această zi a fost proclamată astfel pentru a se promova recunoașterea și utilizarea limbilor materne din lume,
Umberto Eco, lingvistul şi filosoful italian care a marcat cultura contemporană, s-a stins din viaţă la 84 de ani, vineri seara la ora 22.30. Presa italiană informează că scriitorul a murit în locuinţa sa. Umberto Eco suferea de cancer de mai mult timp.  Cunoscut pentru