
Te bate gândul să te apuci de învățat o limbă străină? Franceza are un je ne sais quoi ce o plasează printre limbile cel mai greu de însușit, însă efortul depus pentru a te exprima fluent în limba lui Voltaire este mult mai mic față de cel necesar învățării limbii chineze, de exemplu. Dacă vei citi explicațiile de mai jos vei înțelege de unde își trag seva exprimări precum „de parcă vorbesc cu turcii” sau „mi se pare că vorbește în chineză”.
Potrivit unui articol apărut pe bussinessinsider.com, limbile cel mai ușor de învățat sunt cele pentru care e nevoie de aproximativ 23-24 de săptămâni de studiu sau de 575-600 de ore pentru a fi vorbite fluent, în timp ce pentru cele dificile e nevoie, în medie, de 1.69 de ani (88 de săptămâni) sau de 2200 de ore.
Studiul este raportat la vorbitorii nativi de limbă engleză și, în timp ce spaniola, franceza, portugheza sau italiana sunt considerate limbi care pot fi deprinse relativ repede, araba, chineza, coreeana și japoneza sunt foarte dificile. Lipsa vocalelor în limba arabă transformă cititul într-o corvoadă pentru un nativ englez, în timp ce japoneza și chineza impun memorarea a peste 1000 de caractere unice.
Fiecare învățăcel este diferit, iar deprinderea unei limbi străine ține de mai mulți factori, printre care asemănările dintre noua limbă și cele deja vorbite, complexitatea ei, dar și timpul alocat însușirii ei, resursele disponibile și motivația fiecăruia.
Printre limbile pe care un englez le poate învăța în doar 24 de săptămâni și pentru care trebuie să aloce între 575 și 600 de ore de studiu se numără spaniola, portugheza, franceza, italiana, dar și româna. Tot aici sunt încadrate și olandeza, suedeza, afrikaans și norvegiana.
Următorul nivel de dificultate presupune 44 de săptămâni de studiu sau 1110 ore. Aici se încadrează hindi, rusa, vietnameza, turca, poloneza, thailandeza, sârba, greaca, ebraica și finlandeza.
Considerate a fi de departe cele mai dificile limbi, araba, japoneza, chineza și coreeana presupun studiu intens, pe durata a 1.69 ani sau 2200 de ore pentru atingerea nivelului de fluență. Araba conține foarte puține cuvinte asemănătoare cu cele din limba engleză. Lipsa vocalelor în scris face ca cititul în această limbă să se desfășoare anevoios pentru un vorbitor de engleză.
În chineză, sensul cuvintelor se schimbă în funcție de tonalitate. Chineza este dificil de învățat și pentru că are mii de caractere și un sistem de scriere complex. De exemplu, un chinez cult recunoaște aproximativ 6000 – 7000 de caractere, în timp ce unul care poate citi un ziar știe cam 3000. Și japoneza este grea din aceleași motive: trebuie memorate mii de de caractere.
Iată câteva aspecte interesante despre limbile lumii:
- În lumea întreagă se vorbesc astăzi circa 6.900 de limbi. Până la sfârşitul acestui secol, aproape 90 % din aceste limbi vor fi dispărut definitiv şi vor fi fost înlocuite de limbi utilizate pe scară mai largă.
- Numai 4 % din toate limbile (aproximativ 275) sunt vorbite de 96 % din populaţia Globului.
- Cele mai multe limbi sunt vorbite în Africa şi în Asia.
- Papua Noua Guinee se remarcă prin faptul că în această insulă se vorbesc 820 de limbi.
- În Vanuatu, cu cele 120 de limbi vorbite de o populaţie totală de 100.000 de persoane, se înregistrează cea mai mare densitate lingvistică din lume.
- Cele mai importante 11 limbi, zise şi „limbi de circulaţie mondială”, sunt vorbite, fiecare, de peste 100 de milioane de persoane. Acestea sunt astfel şi primele 11 limbi ca număr de vorbitori: araba, bengali, chineza (mandarina), engleza, franceza, germana, hindi, japoneza, portugheza, rusa şi spaniola.
- În cele 7 ţări care compun Asia de Sud – Bangladesh, Buthan, India, Maldive, Nepal, Pakistan şi Sri Lanka – se vorbesc, luat la un loc, între 500 şi 1000 de limbi.
- În Europa se vorbesc aproximativ 239 de limbi, ceea ce înseamnă doar 3,5 % din toate limbile vorbite în lume. În jur de 100 dintre acestea, poate şi mai multe, sunt considerate a fi în pericol.
- Unii specialişti consideră că limba catalană, având 7,5 milioane de vorbitori, este singura limbă europeană care nu se bucură de statut de limbă oficială la nivelul statului, dar care nu trebuie considerată în pericol.
- Limbile dispărute au în comun faptul că nu mai există persoane în viaţă care să le vorbească, deşi unele dintre ele încă se mai folosesc într-o oarecare măsură mai ales în practicile religioase: latina, etrusca, galica (Europa), egipteana (Africa de Vest şi de Nord), etiopica (Africa Centrală, de Est şi Sud), sanscrita (Asia de Sud), hitita, sumeriana, akkadiana, sogdiana şi ubîca (Asia Centrală, de Vest şi de Nord), tanguta şi siraya (Asia de Est şi de Sud-Est), sydney (zona Pacificului şi Australasia), chibcha (America de Sud), massachusett (America de Nord).