
Puţini sunt cei care ştiu că Albert Einstein, cu mult timp înainte de a formula teoria relativităţii, a înfiinţat un club de carte. Avea 23 de ani şi muncea ca simplu funcţionar, prost plătit, iar pentru a-şi rotunji veniturile modeste şi-a propus să ofere meditaţii la fizică, nebănuind că astfel va pune bazele unui club de carte.
Anunţului său legat de orele private i-a răspuns Maurice Solovine, un student la fizică. Meditaţiile celor doi nu au urmat un scenariu clasic, ci s-au transformat repede în discuţii ample despre filosofie. La scurt timp, Conrad Habicht, matematician şi prieten al lui Einstein, li s-a alăturat în apartamentul boem al lui Albert, acolo unde discuţiile, învăluite în fum de ţigară, deveneau de la o zi la alta tot mai interesante. N-a trecut mult şi cei trei şi-au autointitulat micul club de discuţie şi lectură, cu mult umor şi autoironie, Olympia Academy.
Timp de câţiva ani, întâlnirile de la Olympia Academy au dat naştere unor dezbateri despre fizică şi filosofie ce aveau să influenţeze munca ulterioară a lui Einstein şi formularea teoriilor sale care au revoluţionat lumea. Iată o parte dintre cărţile pe care cei trei prieteni le-au disecat în serile petrecute la clubul Olympia Academy din apartamentul lui Einstein: Don Quixote, de Miguel de Cervantes, Etica lui Spinoza, Tratat asupra naturii umane, de David Hume, Sistem de logică inductivă și deductivă, de John Stuart Mill, Gramatica științei, de Karl Pearson, teoriile lui Ernst Mach (considerat precursorul lui Einstein în critica principiilor mecanicii clasice), Ştiinţă şi ipoteză, de Henri Poincaré.
Sunt fascinata de chipul lui Einstein! tot ce a facut sau scris sau descoperit e uimitor!! dar eu cand ii vad chipul-tresar! nu stiu cum sa-mi explic reactia, dar apare de fiecare data.
Ma bucur ca va descoper si mi-am propus sa urmaresc „Clubul de carte”. Si mie imi place sa citesc si toata viata am suferit ca nu am avut cu cine descita, dezbate. Poate ne vom si vedea!
Pana atunci, un motto f. drag mie: I don’t care how much you know, until I know how much you care”. Cum vi se pare?