În curând, pe 18 martie, Clubul de lectură Nemira împlinește trei ani de la prima întâlnire cu cititorii. Este cel mai vechi club de carte din București și a funcționat fără întrerupere încă de când a fost lansat și până acum. Motivația înființării lui este una pe cât de simplă, pe atât de grăitoare: „plăcerea lecturii”, iar aceasta spune aproape totul despre club și despre cei care vin aici. Cititorii cărților publicate la Nemira sunt încurajați să-și exprime părerile și nu de puține ori pleacă acasă cu interpretări noi ale textelor citite, dar și cu alte teme de gândire. Chiar dacă structura grupului s-a mai modificat pe parcurs, întotdeauna a existat un nucleu constant. Nu e de mirare că între membrii clubului s-au legat prietenii, iar ei împărtășesc nu numai lecturi comune, dar și glume. Aniversările s-au lăsat cu prăjituri și torturi, iar atmosfera degajată îi face pe participanți să vină și să revină cu plăcere la club.

d8e188ca-8d69-4ded-9d47-0060d23bf0ca

Pentru a afla cât mai multe detalii despre cel mai vechi club de lectură din București am stat de vorbă cu Luca Dinulescu și Alexandra Florescu, cei care fac din aceste întâlniri seri de neuitat pentru comunitatea pe care au reușit s-o strângă în jurul cărților editate la Nemira.

c0908c0d-8553-4a09-bd5a-d6542e6aa495

„Clubul de lectură Nemira a apărut într-un moment când nu exista în București alt club de lectură constant și era nevoie de o alternativă la evenimentele literare clasice – lecturi de carte, mese rotunde etc.”, explică Alexandra Florescu. „E important pentru o comunitate de cititori să aibă cadre în care să se întâlnească și să discute liber despre cărți, fie că sunt inițiative private și intime, fie inițiative ale editurilor, cum a fost cazul nostru. Oferta de carte Nemira este suficient de bogată încât să permită diversitate și să ne așteptăm mereu la participanți noi, deși suntem la ediția numărul 36. Pentru noi e important să angajăm comunitățile de cititori Nemira într-un dialog despre cărțile noastre. Până la urmă motto-ul Nemira este plăcerea lecturii și asta încercăm să încurajăm și să fructificăm prin clubul de lectură.” – explică Alexandra.

12347665_865390203575109_403968133114860977_n

Tot ea ne vorbește și despre momentele frumoase trăite împreună cu membrii clubului: „Una dintre edițiile cele mai spectaculoase a fost momentul aniversării a doi ani de la înființarea Clubului de lectură Nemira, în aprilie 2015. Un prilej de mare bucurie pentru că am reușit să avem continuitate împreună cu un nucleu de pasionați de lectură, dar și cu prezențe noi la fiecare ediție, și totodată un moment special pentru că l-am avut invitat pe scriitorul Sebastian A. Corn, autorul romanului „Ne vom întoarce în Muribecca”. În afară de atmosfera sărbătorească, ediția #25 a fost una reușită datorită discuției libere dintre cei prezenți și invitat, care a vorbit din perspectiva scriitorului, dar mai ales din cea a cititorului de literatură. Așa că s-au pus întrebări despre cărțile care contează pentru formarea lui Sebastian A. Corn, dar și despre starea science-fiction-ului în prezent. Nu mai spun nimic de faptul că ne așteptau două torturi delicioase la finalul evenimentului, câte unul pentru fiecare an petrecut împreună.”

11058065_1102462413103982_5975524712690979622_n

Chiar dacă în viața de zi cu zi Alexandra Florescu este Coordonator Marketing & PR la editura Nemira, rolul de moderatoare a clubului îi aduce bucurie și nu este nicidecum o corvoadă.

„Vin la Clubul de lectură Nemira de aproape un an și jumătate din partea editurii Nemira, dar nu am considerat asta vreodată o sarcină de lucru, tocmai pentru că acolo suntem toți doar niște cititori pasionați care se întâlnesc pentru a schimba impresii de lectură, pentru a-și confirma sau infirma teorii și interpretări. La dinamica întâlnirilor noastre contribuie în primul rând faptul că la fiecare început de lună se votează pe pagina de facebook volumul următor, nu îl impunem noi. Apoi, în general, pornim de la două întrebări foarte simple: ce ne-a plăcut/ce nu ne-a plăcut la carte? Ce a funcționat și ce nu la lectură? Nu avem un desfășurător propriu-zis, temele apar una din cealaltă: comparații, interpretări, dileme, concluzii după lectură. Nu obligăm pe nimeni să vorbească dacă nu vrea, bineînțeles, dar încurajăm dialogul și exprimarea opiniei. Fiind un cadru destul de restrâns, de 15-20 de persoane, toată lumea, inclusiv cei care vin pentru prima dată, ajunge să vorbească despre cartea pe care au citit-o.”, ne-a povestit Alexandra.

12592668_887176028063193_1961580573981875650_n

Detaliile legate de schimbările prin care a trecut clubul până acum, scriitorii care au participat la aceste întâlniri, locul de desfășurare, dar și cum se pot înscrie doritorii în acest club, am aflat de la Luca Dinulescu, comunity manager la Nemira:

11988214_875123919221808_5123904269119988752_n

De când funcționează clubul de lectură Nemira? Din ce știu eu este cel mai vechi club de carte din București. Care a fost motivația pentru care v-ați gândit să adunați laolaltă iubitorii de cărți?

Prima ediţie a clubului de lectură Nemira a avut loc pe 18 martie 2013, ceea ce înseamnă că în curând va împlini trei ani. Motivaţia, aşa cum o sugerează şi sloganul editurii Nemira – „plăcerea lecturii”, cred că vorbeşte de la sine…

10401580_865390100241786_6121120365808759304_n

Care au fost schimbările prin care a trecut acest club de carte de la înființare și până acum?

Clubul de lectură Nemira a avut parte de mai mulţi moderatori, dar nucleul cititorilor a rămas constant, lucru cu care puţine cluburi de lectură se pot mândri.

ee5c0d33-2e3b-4fa4-b50f-ee97964e601b

De cât timp mansarda librăriei Cărturești Verona găzduiește întâlnirile clubului de carte?

Chiar de la a doua ediţie, ce a avut loc pe 22 aprilie 2013.

12046775_834384086675721_7349725931381471589_n

Cine poate veni la cluburile de carte organizate de Nemira și cum se pot înscrie doritorii?

Absolut oricine iubeşte cărţile, nu există constrângeri sau limitări de niciun fel. Iar de înscrieri nu este nevoie, este suficient să urmăreşti pagina de facebook a clubului pentru a şti când şi unde trebuie să vii.

1236002_442568539190613_360084638_n

Câți autori de carte au participat până acum la Clubul de carte Nemira?

Patru: Andrei Călăraş, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu și Sebastian A.Corn.

12401016_875911965856266_8199647449688444560_n (1)

Care au fost cărțile discutate la club care s-au bucurat de cel mai mare succes?

Este greu de spus, pentru că nu au fost situaţii în care o carte să aibă mai puţin succes. E adevărat că unii dintre cititori preferă anumiţi autori, cum ar fi Arthur C. Clarke, sau Philip K. Dick, dar altfel toate titlurile au fost bine primite.

Cum alegeți cărțile care sunt discutate la club? Cine le alege mai exact și în funcție de ce criterii?

Cărţile se supun la vot pe pagina de facebook a clubului, unde participanţii, în special cei care au o prezenţă constant la club, sunt invitaţi să le voteze. Cartea lunii, aşadar, este cea care adună cele mai multe voturi.

COOLtura Mall

1 Comments

  1. Alina Ghioca

    Cum pot afla cand este urmatoarea intalnire si ce carte se va discuta?
    Multumesc!

Post a comment