Pe Cristi Niculae l-am cunoscut chiar când a preluat conducerea revistei 7Seri și la prima discuție pe care am avut-o la telefon nu bănuiam că avea să devină unul dintre prietenii noștri adevărați. Așa cum se întâmplă uneori – nu des, ce-i drept – oamenii cu care lucrezi ajung să-ți fie și prieteni, suflete la care te gândești cu drag când sunt departe și cu care ești cel mai bucuros să împarți o cafea. Cristi este întâi de toate un om cu mult bun simț și o minte deschisă, e un fotograf cu viziune, un artist cald și un coleg pe care te poți baza. De numele lui se leagă un proiect din presă original și atipic la vremea lui, revista Cockaigne Magazine (știe de câte ori i-am spus să o reia). Nu în ultimul rând, e cel care ne-a răsfățat în nenumărate dimineți la birou cu cele mai savuroase croissante, cel cu care am împărțit povești cu umor și cel care m-a ajutat să descopăr cea mai bună cafea din București. Dacă până acum el era cel care făcea interviurile, pentru că așa s-au potrivit meseriile noastre, de data asta a acceptat bucuros să răspundă el la întrebări, să povestească despre el așa cum nu e obișnuit, dar și să se implice în realizarea acestui articol. Pentru că numai ochiul unui artist și fotograf talentat putea să decidă poza de deschidere, de final sau cu ce se „asortează” vizual, cel mai bine, fiecare întrebare.

 

 

Quaratine Portraits – În căutarea emoției perfecte 

În perioada stării de urgență nu am consumat mai mult social media decât de obicei, însă m-am bucurat când am descoperit proiecte interesante care au luat naștere în zona aceasta, proiecte care transmit emoție. Și unul dintre ele este semnat de Cristi: Quarantine Portraits, o serie de fotografii-portret care surprind emoții, stări, sentimente și pe care Cristi le-a realizat prin FaceTime.

 

  1. Ai crede că perioada de autoizolare nu e „ofertantă” pentru un fotograf de meserie. Dar tu ai găsit o soluție originală în starea de urgență și ai lansat o serie de fotografii realizate prin FaceTime. Un proiect foarte personal și creativ, Quarantine Portraits. Cum ți-a venit ideea asta?

Cu siguranță nu sunt primul și nici singurul care a realizat o ședință foto prin FaceTime. Sunt convins că mulți fotografi au căutat soluții pentru a face fotografii la distanță, iar pentru mine personal FaceTime a fost ceea ce căutam. Dacă există și un trepied, e ideal. Este un proiect personal atât pentru mine, dar în special pentru cei care sunt fotografiați pentru că interacțiunea, trebuie să recunosc, e puțin ciudată, clar diferită față de cea în care toată lumea e pe set, iar asta înseamnă că subiectul trebuie să aibă foarte mare încredere în mine și în indicațiile pe care le dau, mai ales că de multe ori nici măcar nu mă vede, doar mă aude. Interacțiunea este mult mai intimă. Poate și de asta am început această serie cu Lari Giorgescu, care îmi e prieten foarte bun, ne cunoaștem bine și am fost amândoi îndeajuns de curioși încât să încercăm.

 

 

  1. Descrie-mi cum faci fotografiile prin FaceTime. Ce aparat ai folosit?

Sună ciudat și amuzant în același timp, dar mai întâi facem un FaceTime în care îi rog pe cei pe care urmează să-i fotografiez să-mi filmeze prin casa, să văd de ce unghiuri, obiecte sau corpuri de mobilier mă pot folosi, apoi le trimit un moodboard ca să-și facă o idee despre ce aș vrea să realizez, iar următorul telefon este ședința foto în sine. După cum cred că știi deja, FaceTime-ul merge doar la iPhone. Deci ambele telefoane trebuie să fie iPhone, dar contează mai mult telefonul celui care este fotografiat, pentru că telefonul lui captează imaginea –  cu cât mai bun/nou cu atât mai bine. Eu am iPhone 11, iar de partea cealaltă a „firului” au fost X si 11.

 

 

 

  1. Cum ți-ai ales personajele din proiect, au ceva în comun, urmăresc vreo poveste / concept? Și ce au spus ei, au fost deschiși la propunerea ta?

Au în comun faptul că ne cunoaștem personal. La o ședință foto prin FaceTime trebuie să existe încredere reciprocă și o chimie deja construită care să suplinească prezența fizică. E greu să urmărești un concept anume, pentru că fiecare are casa diferită, ceea ce mi se pare minunat pentru că nu e doar subiectul în imagini, regăsești și un pic din spațiul lui personal, acea bucată pe care până acum o vedeai doar la prietenii foarte apropiați. Fiecare propunere a început cu 5 secunde de pauză, pentru că nu înțelegeau exact cum urmează să facem asta, dar după ce le-am explicat, au fost foarte deschiși și entuziasmați. Și mai cred că și curiozitatea a jucat un rol (zâmbește).

 

 

 

  1. Ce ai urmărit să surprinzi prin aceste portrete?

Trăirile și gândurile pe care le-au avut în toată această perioadă. Cred că fiecare dintre noi am trecut prin nenumărate stări, de la liniște, urcat pe pereți și echilibru. Și cine știe ce va mai urma!? Am vorbit despre cum și-au ocupat timpul și despre ce anume le dă speranță că această perioadă va trece cu bine, iar adaptarea la noul normal va fi cât mai lină. Acum mă gândesc că poate ar fi bine să și scriu povestea fiecărei ședințe foto.

 

 

 

  1. Cum a fost pentru tine toată perioada asta, care sunt trăirile prin care ai trecut și ce ai învățat (despre tine, despre ceilalți, despre lume)?

Pentru mine a fost și mai ciudată, pentru că a venit imediat după 6 luni de trăit în New York, unde a fost nevoie să mă adaptez la un alt stil de viață, iar întoarcerea în țară speram să îmi readucă o parte din liniștea de care aveam nevoie, dar nu am avut timp să mă redresez pentru că a venit imediat pandemia. În schimb, în toată această perioadă am descoperit că am nevoie de puține lucruri ca să-mi găsesc liniștea – o carte bună, o cafea proaspăt măcinată, puțin aer din spatele casei – și că sunt foarte rezistent la stres (râde). Dacă privesc în afara bulei, din păcate mi s-a confirmat faptul că oamenii sunt în general extrem de egoiști și nu prea le pasă de cei din jurul lor, pe ideea că scapă cine poate.

 

 

 

În căutarea mașinii perfecte

 

  1. Știu că în general e dificil să vorbești despre propria muncă, dar cum ți-ai defini tu stilul de fotografie?

În foame de mai bine, în căutarea permanentă a evoluției. Personal, nici nu cred că e bine să spui „gata, ăsta e stilul meu, iar de azi doar asta voi face”. Peste 3 ani cu siguranță vei simți altfel lucrurile, te vor stârni și intriga alte lucruri. Pe de altă parte, cred că subconștient am un anumit stil vizual, dar cred că se observă mai bine din afară. Mi-ar plăcea să răspunzi tu la întrebarea asta. (râde)

 

 

 

  1. Pe lângă portrete, ai mai avut o serie de fotografii pe care le-am văzut la tine pe Instagram, cu mașini retro – In Pursuit of the Perfect Car. Ai găsit mașina perfectă? În cadrul perfect? Care e acea fotografie? Care e mașina ta preferată?

Da, îmi plac foarte mult mașinile clasice cu tot cu poveștile lor. Când am realizat că de 8 ani am început să le „vânez” pe stradă și să le fotografiez, m-am hotărât să le dedic o pagină separată de Instagram. Așadar, dacă ești pasionat sau pasionată de mașini clasice poți da follow la @inpursuitoftheperfectcar. Acolo găsești multe informații despre istoria fiecărei mașini fotografiate, date tehnice, fun facts, dar și celebrități care au sau au avut modelul respectiv. Și să știi că este muncă asiduă pentru fiecare postare, care necesită ore bune de documentare, citit și sortare a informațiilor.

Legat de mașina perfectă, sincer sper să n-o găsesc niciodată, iar acest pursuit să dureze la nesfârșit. Îmi plac multe modele, mai ales din perioada anilor `50-`70, care mie personal mi se par cei mai inspirați în ceea ce privește industria auto, parcă fiecare mașină construită strigă pasiune, nebunie și creativitate pură, fără limite. Perfecta mea de anul ăsta este Mercedes-Benz 300SL Gullwing din 1955. La anul, mai vedem care va fi. Mașina din imagine este un Mercury Cougar din 67 fotografiat în Lancaster, Pennsylvania.

 

 

 

În căutarea fotografiei perfecte

  1. Când te-ai apucat de fotografie? Mai ții minte primele poze, erau oameni, peisaje?

În 2008 m-am apucat de fotografie și chiar de la început oamenii au fost subiectul meu preferat. Iar în New York am descoperit că îmi place foarte mult să fac street photography, dar recunosc că e și orașul perfect pentru asta. Nu simt dorința de a fotografia peisaje sau poate că sunt egoist, vreau să le țin doar pentru mine.

 

 

 

  1. Știu că ai urmat New York Institute of Photography. Când se întâmpla asta și cum a fost acea perioadă, ce ți-a plăcut cel mai mult?

Asta se întâmpla cu mult timp după ce mă apucasem eu de fotografie. Aveam deja multe campanii și editoriale publicate, însă consider că nu ar trebui niciodată să te oprești din învățat, nu știi ce, cine sau cum te poate inspira într-un fel care te va aduce la un nivel pe care nu l-ai atins până atunci. Recunosc că am fost și curios să aflu modul de abordare al americanilor și dinamica profesor-student one on one. De multe ori mă simțeam ca și cum discutam cu un prieten despre fotografie, dar care în același timp e și brutal de sincer. Întotdeauna am apreciat asta în detrimentul menajării din prietenie sau de rușine.

 

 

 

  1. Pe lângă shootingurile de beauty, fashion și publicitate, ai lucrat și în presă. Nu te întreb dacă te-ai mai întoarce, dar mi-ar plăcea să știu cum ar arăta, în viziunea ta, revista / publicația perfectă. Să mergem In Pursuit of the Perfect Magazine.

De ce nu mă întrebi? (râde) Cred că în vremurile pe care le trăim azi, publicația perfectă trebuie să fie în continuă schimbare în funcție de interesele, gusturile și mood-urile oamenilor, din, dar și din afara targetului tău – oricare crezi tu că ar fi ăla – pentru că și asta a devenit irelevant în ziua de azi. Coloana vertebrală trebuie să rămână constantă, ramurile trebuie să fie într-o continuă evoluție.

 

 

 

  1. Cu ce persoană publică ți-a plăcut mult să lucrezi? Cu cine ai avut chimie?

Fiecare persoană e diferită, iar asta îmi place cel mai mult. Poate să meargă totul lin sau pot apărea mici obstacole până la rezultatul ideal, dar e de datoria fiecărui fotograf să caute chimia cu fiecare în parte. Trebuie să îți câștigi dreptul să primești de la cel sau cea din fața ta ceea ce tu cauți să surprinzi.

 

 

 

  1. Ce înseamnă fotografia pentru tine?

Un moment de armonie perfectă între subiect și fotograf.

 

 

 

  1. Dacă am merge In Pursuit of Yourself, ce fotografie făcută de tine te descrie cel mai bine?

Nu cred că am realizat-o încă. Dar până în momentul ăsta, poate asta.

 

 

Cover final:

 

COOLtura Mall