„Croaţia este de acum o librărie digitală, devenind astfel  prima ţară din lume care reprezintă o adevărată zonă de lectură deschisă”, anunţa  Buro247 la sfârșitul anului 2016. Începând din 6 decembrie, toţi oamenii din interiorul graniţelor Croaţiei pot citi gratis prin aplicaţia Croatia Reads, astfel că intrarea în biblioteca virtuală este liberă pentru oricine.

Peste 100.000 de cărţi digitale de top, din toată lumea sunt disponibile, fără card de membru sau coduri speciale de înscriere. Toţi cetăţenii croaţi, dar şi cei care călătoresc în Croaţia pot citi o mulţime de cărţi, în diverse limbi, inclusiv croată.

Tot ce au de făcut iubitorii de lectură pentru a avea acces la marea librărie digitală este să downloadeze aplicaţia gratuită Croatia Reads pentru smartphone sau tabletă, (disponibilă pentru sistemele de operare Android sau IOS) și să se înregistreze. Astfel, se permite accesul la cărți digitale oriunde şi oricând în Croaţia.

aplicatie

Proiectul Zona Liberă de Lectură a fost introdus încă din toamna lui 2016 în Velvet Cafe din Zagreb, ca proiect pilot.  Este pentru prima dată când bestseller–uri internaţionale sau cărţi academice devin accesibile tuturor locuitorilor unui stat.

books-1281581_960_720

foto Pinterest

Mirela Rončević, managerul de proiect al acestei aplicații, consideră că s-a făcut un pas uriaș pentru deplina democratizare a cuvântului scris, acest proiect fiind totodată ceva unic în lume. Mirela Rončević remarcă faptul că nu există decât beneficii ale acestui proiect, accesibil pentru toată lumea, indiferent de localizare sau de puterea de cumpărare. Mai mult decât atât, el este legat în egală măsură de cultură, educaţie şi turism şi ajută la răspândirea cunoştinţelor, la o înțelegere mai bună a diferențelor culturale, la depășirea acestor granițe. Având în vedere că numărul scriitorilor care reușesc să fie traduși în cât mai multe limbi este încă foarte mic, aplicația creează noi oportunităţi de cunoaștere a acestora și a operelor lor. Proiectul este  susţinut de sponsori, prin plata către edituri şi autorii lor.

COOLtura Mall

1 Comments

  1. Daniela

    Felicirari, tot respectul. Acesti oameni care au decis acest lucru sunt cu adevarat patrioti vor ca poporul lor sa fie educat realizand ca doar cu un popor educat si instruit exista progres. As vrea ca si ai nostri conductori sa aiba o asemenea decizie. In acest mod ne-am putea si noi salva ca natie.

Post a comment