Să realizezi o emisiune culturală despre cărți timp de 16 ani și s-o faci cunoscută în toate mediile sociale este o performanță greu de previzionat chiar și pentru cei mai optimiști dintre optimiști. Și totuși, grație farmecului personal și erudiției nemărginite, scriitorul și criticul literar Dan C. Mihăilescu a făcut din emisiunea „Omul care aduce cartea” un reper cultural urmărit și îndrăgit de milioane și milioane de telespectatori, de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Cum succesul emisiunii a fost o surpriză pentru dumnealui, tot surpriză a fost și valul de simpatie și susținere stârnit de încetarea producerii și difuzării emisiunii, la aproape 16 ani distanță. Tocmai datorită lor, scriitorul și criticul literar Dan C. Mihăilescu a decis să nu părăsească de tot „arena” și să accepte și provocarea online-ului. Cu sprijinul eMag, Dan C. Mihăilescu le dă întâlnire tuturor celor care vor să fie la curent cu cele mai noi apariții editoriale la „Cartea de la ora 5”, un proiect interactiv în care cititorii sunt încurajați să se implice.
Vă așteptați ca reapariția dumneavoastră cu emisiunea „Cartea de la ora 5”– de data aceasta în online – să fie întâmpinată cu atât de mult entuziasm?
Întâi, că nu mă aşteptam deloc la aşa un val de compasiune după plecarea din ProTV. Experienţa precedentă – toamna lui 1996, când am pus prima oară punct suplimentului Litere, arte & idei de la Cotidianul – mi-a arătat cât se poate de dureros cum se poate ieşi din arenă fără niciun ecou, fie fluierătură, fie encomion. Atunci am avut parte de un pustiu general, minus coloana semnată de Lena Boiangiu în Dilema. (Atenţie, numărul ziarelor şi revistelor fiind înzecit faţă de ziua de acum). Nu, fireşte că nu m-am aşteptat la atâta empatie. Tocmai mulţimea, intensitatea şi varietatea reacţiilor m-au determinat să nu mă retrag de-a binelea din arenă, ci să fac şi încercarea online. Dar, odată ajuns aici, aş fi infinit mai circumspect. Mi s-a explicat că, dacă fitilul entuziasmelor se aprinde extrem de iute în blogosferă, la fel de repede se şi stinge totul, într-o secundă. Lumea online se plictiseşte rapid, are o combustie mult mai intensă decât cititorul tradiţional de presă tipărită şi o dependenţă mult mai redusă faţă de un post anume, decât telespectatorul obişnuit. Una peste alta, îmi recomand singur prudenţă, bucurie temperată, răbdare şi o cât mai subtilă voinţă de adaptare.
În cinci zile ați adunat peste 10.000 de fani. Ce vă spune dumneavoastră acest număr, având în vedere că nu sunteți familiarizat cu Facebook-ul?
Mie cifra nu mi-a spus nimic. Mă rog, după ce ţi se spune ani şi ani că la TV aveai o medie de 400.000 de privitori pe zi, de bună seamă că nu eşti antrenat să priveşti microscopic. De-asta şi fac intens exerciţii de bună resemnare: ca să-mi corectez tentaţiile macroscopice. E nevoie de şlefuirea răbdătoare a vanităţii.
Nu toți cei care vă urmăreau emisiunea la TV și probabil că nici toți cei care vă urmăresc acum online nu sunt cititori elevați. Știu sigur că înainte vă urmăreau persoane care spuneau că nu înțeleg mare lucru din ce spuneți, dar că le place pur și simplu să se uite la dumneavoastră. Cum vă explicați acest lipici pe care îl aveți la public?
După 16 ani de apariţie zilnică şi sute de abordări personale pe stradă, în metrou şi aiurea, am compus numitorul comun. În gesticulaţia, bâlbâiala şi velocitatea retoricii mele, în eforturile, grimasele, opintelile şi ţicnelile mele oamenii detectează buna credinţă culturală, dorinţa sinceră de-a face bine, autenticitatea formulărilor. Frenezia captează, acumularea patetică suplineşte adesea informaţia propriu-zisă, iar spectacolul logopatiei sfârşeşte prin a înduioşa, deşi irită enorm în primă instanţă. „Lipiciul” vine, pe de o parte, din aparenţa de neajutorare, iar de cealaltă – din conştiinţa privitorului că, dacă un om se chinuie atâta să convingă, apoi hai să-l credităm, că poate ştie el ce ştie.
Poate ați pierdut o parte din publicul conservator mai puțin obișnuit cu internetul, dar aveți acum o deschidere mult mai mare către publicul aflat în formare. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile? Care sunt pierderile și care sunt câștigurile acestei emisiuni?
Da, am pierdut enorm. Am pierdut lumea de 60-80 de ani care nu are computer şi e dependentă de TV. „Noi la cine ne mai uităm acum ?” sunt întrebat frecvent. Şi mă bucur să le dezvălui celor care nu ştiu că nu mai sunt deloc singur la prezentat cărţi pe sticlă, cum eram în 2000. Altminteri, vârsta receptorilor s-a ajustat considerabil, locul septuagenarilor fiind luat de puştimea internetică. Or, asta va dicta şi unele ajustări opţionale, o anume selecţie editorială, o anumită energie inter-activă… Numai de m-ar ţine puterile. (Şi nervii).
Știu că sunteți și ați rămas conservator în ceea ce privește folosirea tehnologiei. V-ați urmărit edițiile pe care le-ați filmat după ce au fost urcate online?
Poate greşesc mărturisind asta, însă detest fariseismul. Acum, când vorbim, au trecut trei săptămâni de la inaugurare, iar eu încă refuz să mă privesc. Deocamdată, încă aştept să se adune reacţii, iau notă de ce-mi spun rudele şi prietenii, am rugat echipa de la eMag să contorizeze criticile, să cuantifice aşteptările şi să-i tragem după aia o şedinţă zdravănă de brainstorming. Avem un contract care se poate spulbera oricând, ceea ce acordă din start ambelor părţi o libertate totală de reacţie. Dacă avem bună credinţă şi disponibilitate, se poate merge convingător mai departe.