Ieşită din tipare

David Grossman la București

18 nov. , 2015  

Când îți pui tot sufletul pe tavă, când ești dispus să lași la vedere toate acele lucruri care te-au emoționat, te-au făcut să suferi sau să te bucuri, când ai ales să expui tocmai acea parte din tine care-ți arată vulnerabilitățile și-ți scoate la iveală umanitatea în toată nuditatea ei, atunci cărțile tale nu pot fi decât literatură de cea mai bună calitate. Literatură pură, adevărată. Și asta face David Grossman în toate cărțile lui.

banner_Grossman_Bookmag_640x290-2-640x290

 

Ieri, scriitorul David Grossman s-a aflat la București în dialog cu Cătălin Ștefănescu și a vorbit despre cel mai nou volum al său apărut la editura Polirom, „Un cal intră într-un bar”, dar și despre romanul care l-a făcut celebru în întreaga lume, „Până la capătul pământului”, precum și „Gramatica interioară” sau „Căderea din timp”. Alături de Cătălin Ștefănescu s-au mai aflat Ioana Petridean, traducătoarea romanului „Până la capătul pământului”, și Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom. Clubul Țăranului a fost plin până la refuz de cei care au dorit să afle cât mai multe dintre poveștile care l-au făcut pe David Grossman unul dintre cei mai iubiți și citiți autori din întreaga lume. 

cea mai buna

„Scrisul a fost într-un fel o cale de a alege viața și de a mă întoarce la viață.”

Scriitorul a vorbit, printre altele, și despre pierderea fiului său Uri, care a murit în urmă cu nouă ani, chiar în ultimele ore ale războiului împotriva Libanului.

„Nu pot vorbi despre el în public”, a zis Grossman, vizibil emoționat, “dar pot vorbi despre experiența întoarcerii la scris. (…) La început, în primele zile, mi-a fost imposibil să construiesc să scriu, dar apoi, încet, treptat, povestea a început să iasă din nou la suprafață. (…) Scrisul reprezenta un act împotriva tristeții mele. Și pentru mine, într-o lume care devenise total greșită, asta era singurul lucru bun, singurul lucru potrivit pe care puteam să-l fac. Aceasta a fost într-un fel o cale de a alege viața și de a mă întoarce la viață. Și imediat ce am terminat cartea (Până la capătul pământului), am început sa scriu o altă carte (Căderea din timp), care nu mai era despre frica de a-ți pierde copilul, ci despre cum să continui să trăiești după pierderea lui.”

grossman_carti_large

Scriitorul David Grossman a povestit la întâlnirea cu publicul român faptul că întâmplarea a făcut să se afle alături de soția sa la Paris chiar în perioada teribilelor atentate teroriste. Veniseră din Israel și au nimerit în Orașul Luminilor în plin război. Aseară, scriitorul israelian a vorbit și despre această experiență, dar și despre felul în care întotdeauna a încercat să aștearnă pe hârtie poveștile trăite.

“Eu nu mă apăr prin scris, scrisul este pentru mine o cale de a mă dezarma și de a mă expune. De obicei scriu despre personaje, despre indivizi prinși în situatii arbitrare, în situații ce nu depind de ei și de condiții externe lor. Despre oameni care sunt în pericolul de a fi striviți de violențe sau de o cruzime externă, oameni care încearcă cu disperare să-și reclame individualitatea în fața acestei situații. Am scris despre cei care au trecut prin experiența Holocaustului, despre oamenii care au fost nevoiți să se obișnuiască cu noile lor corpuri mutilate și cu felul de a trăi astfel, despre legătura care se creează între corp și suflet. Am scris despre oameni care au trăit în timpul ocupației militare, cu teama de a-i pierde pe cei dragi, am scris despre oameni care i-au pierdut deja pe cei dragi. Și am învățat ceva din experiența asta. Am învățat că (…) atunci când scrii despre viața asta în condițiile tale, prin cuvintele tale foarte intime, se schimbă ceva în lume. Și nu mai ești o victimă pasivă a arbitrarului.”

Pentru David Grossman, literatura este acel liant între realitate și suflet, un pod de semnificații exprimate într-un limbaj plin de nuanțe și încărcături emoționale.

“Literatura se leagă de precizie”, spunea aseară la București scriitorul David Grossman. “De precizia cuvintelor. Ea descrie lucrurile în foarte multe nuanțe, într-un fel foarte precis și nu în termenii ăia generali, groși, în care vorbesc guvernele, armatele sau fricile noastre.”

foto: Adevarul

foto: Adevarul

Datorită faptului că poate scrie exact așa cum simte, David Grossman se simte un privilegiat. „Când scriu nu vreau să jignesc pe nimeni, nu mă gândesc la un public anume, nu știu cine este publicul meu. Dar scrisul este un act egocentrist, un act orientat spre interior. Am scris câteva cărți în stiluri și cu voci diferite și poate din cauza aceasta îmi și place atât de mult procesul lung al scrisului. Pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă la început mă gândesc poate la cine va citi cartea, că poate voi jigni pe cineva, pe părinții mei, pe soția mea, pe copiii mei, pe primul ministrul, după un timp, în procesul de scriere singurele lucruri care mă interesează sunt personajele, povestea și câmpul magnetic al cărții, iar ele devin mult mai puternice decât orice ar putea exista în afara cărții, în realitatea din jurul meu”, a spus scriitorul David Grossman.

evz ro

Eu nu scriu cărți de fast-food

“(…) Eu nu scriu cărți de fast-food, eu cred că sunt un privilegiat, pentru că sunt oameni care mă citesc, care citesc cărțile mele așa cum sunt ele scrise“, a mai spus Grossman.

Cunoscut pentru faptul că scrie în jur de 20-25 de versiuni ale unei singure cărți, publicul român a avut curiozitatea de a afla când știe că a terminat o carte și că aceea este varianta finală. „Scriu foarte multe versiuni pentru o carte, 20-25. Și niciodată nu știu sfârșitul cărții. Dacă-l știu de la început, atunci cartea mă interesează mult mai puțin. Pentru că ceea ce vreau eu este să fiu surprins, să fiu oarecum trădat de povestea pe care o scriu, vreau ca ea să mă ducă în alte locuri față de cel în care mă aflu, adică într-un loc cald și protejat. “

 autograf bun

Ieri am aflat și care sunt cele două lucruri care contează pentru David Grossman atunci când finalizează o carte, iar acestea sunt muzicalitatea și momentul în care realizează că el însuși știe prea multe despre ea. “Primul lucru este muzicalitatea poveștii mele. Este acel moment în care știu că ea este completă, o poveste încheiată, pentru că atunci când vorbim de literatură, vorbim și de muzică. Există o melodie a fiecărei povești. Este o melodie care ține și de dialogul dintre personaje, iar pentru mine este foarte important dialogul, dar și fluxul conștiinței personajelor. Cel de-al doilea lucru care mă face să știu că o poveste este terminată”, continuă scriitorul “este momentul în care știu prea mult. Mi se pare greșit să știu prea mult. Eu vreau să știu cât cititorul meu. Așa că, dacă se întâmplă să știu mai mult decât cititorul meu, înseamnă că el nu mai are loc în povestea mea. Eu vreau ca cititorul să se joace cu personajele, cu emoțiile lor, să muncească odată cu mine, să vină și să scrie odată cu mine.”

 autograf

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , ,