
Hristos a înviat! Aţi ciocnit ouă roşii? Cei mai mulţi dintre români îşi încep ziua de Paşte ciocnind ouă vopsite şi vestind „Hristos a înviat!”, la care primesc răspunsul „Adevărat a înviat!”. Dar ce simbolizează acest gest pe care îl facem an de an la sărbătoarea Paştelui şi de ce, măcar o singură dată pe an, ţinem să avem neapărat miel pe masă?
Obiceiul de a sacrifica şi a mânca miel de această sărbătoare este întâlnit la vechii evrei. În ziua de 14 Nisan, la primul Paşte iudaic, fiecare familie a sacrificat un miel şi a uns cu sângele acestuia tocul uşii, în forma literei tau din alfabetul grecesc (seamănă cu o cruce). Evreii mâncau mielul cu pâine nedospită şi ierburi amare, ca un simbol al călătoriei de 40 de ani pe care au făcut-o după ieşirea din robia babiloniană şi până au ajuns în Ţara Făgăduinţei. De altfel, „Pesah”, Paştele, chiar asta înseamnă – trecere. Iar dacă la vechii evrei Paştele semnifică trecerea de la robie la libertate, la creştini, această sărbătoare simbolizează trecerea de la moarte la viaţă, împăcarea cu Dumnezeu prin jertfa pe cruce a Fiului Său. „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” a spus Ioan Botezătorul ucenicilor săi în momentul când l-a văzut pe Iisus. Fericitul Augustin scrie şi el că mielul pascal este o prefigurare a jertfei pe care a făcut-o Iisus pentru a elibera omenirea de păcatul strămoşesc.
Cât priveşte simbolistica ouălor vopsite, aceasta este străveche şi apare cu mult înainte de naşterea lui Hristos. Simbol al vieţii şi naturii reînnoite, al universului şi creaţiei, oul apare la egipteni şi la persani, care obişnuiesc să le vopsească de Nowruz, anul nou persan. Obiceiul vopsirii ouălor este întâlnit şi la chinezi, cu două mii de ani înainte de naşterea lui Hristos, la japonezi, druizi şi alte popoare din Europa de Nord.
La creştini, ouăle roşii sunt un simbol al vieţii noi pe care au primit-o creştinii prin jertfa lui Hristos. Astăzi, ciocnim ouăle roşii şi spunem „Hristos a înviat” pentru a ne aminti de înnoirea fiinţei omului şi universului, de eliberarea de sub blestemul adus de păcatul strămoşesc.
În folclor, există mai multe legende creştine, dintre care cea mai cunoscută spune că Maica Domnului, venită să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat un coş cu ouă la picioarele crucii, iar acestea s-au înroşit din cauza sângelui care a picurat pe ele.
Cu toată această bogăţie de semnificaţii în minte, va urăm şi vouă Paşte fericit şi vă spunem „Hristos a înviat”!