Clubul Scriitoarelor a luat ființă în 2014 și-și propune să continue munca autoarelor care au inițiat Societatea Scriitoarelor în 1925. Clubul funcționează ca o comunitate „dedicată femeilor care scriu din pasiune și care iau asta în serios, nu neapărat în sensul de “vocație“, ci mai degrabă de dedicare. Cele 13 membre ale clubului participă la ateliere creative, organizează lecturi publice, iau interviuri, scriu recenzii, organizează lecturi publice și evenimente cu și pentru scriitoare, sunt partenere ale campaniei inițiate de Cărturești, Femeia la carte, iar, împreună cu British Council România organiză cluburi de carte unde au ca invitate scriitoare contemporane. Care sunt activitățile clubului încă de la apariția sa și până acum, de ce consideră că femeile au nevoie de o susținere mai mare decât bărbații, dar și care sunt autoarele din cadrul acestui club care urmează să-și lansaze curând noile volume, aflăm de la Ionela –Violeta Anciu în interviul de mai jos.
Clubul Scriitoarelor a luat ființă în anul 2014 și este – potrivit descrierii de pe site – o comunitate modernă, actuală, tânără, ce își propune să continue munca autoarelor care au inițiat Societatea Scriitoarelor în 1925. Ce se întâmplă, mai exact, la Clubul Scriitoarelor? Care sunt activitățile clubului?
Așa este, clubul a fost înființat în vara lui 2014 de colega și prietena mea, Erika Ciuică. Atunci nu s-a gândit că lucrurile ar putea căpăta o asemenea anvergură. Inițial, Clubul Scriitoarelor, după cum o sugerează însuși numele, a fost intenționat ca o comunitate mică dedicată femeilor care scriu din pasiune și care iau asta în serios, nu neapărat în sensul de “vocație“, ci mai degrabă de dedicare. S-a format un grup restrâns, majoritatea membrelor au rămas până în prezent, care se întâlnea de două ori pe lună pentru ceea ce noi numim ateliere creative, obicei care a rămas. Ce se întâmplă, mai exact, la aceste ateliere creative? Toată lumea își citește cu voce tare textele, primește feedback obiectiv și constructiv de la toate celelalte fete, feedback pe care, în mod evident, îl oferă la rândul său. Astfel învățăm cum să oferim un astfel de feedback, cum să ne punem mai bine textele în valoare prin interpretare sau modul în care citim, cum să ne controlăm atunci când citim în fața unui auditoriu, și mai ales, să ne îmbunătățim cât mai mult posibil scriitura. Aceste lucruri nu au rămas la stadiul de obiective, de-a lungul timpului ele s-au transformat în rezultate vizibile asupra membrelor, aspect care nu poate decât să ne bucure și să arate că pe undeva, pe acolo, facem ceva bine. J După cum menționam mai devreme, Clubul s-a transformat în timp, însă fără a-și pierde identitatea sau esența. Pe lângă aceste ateliere creative centrate pe scriitura membrelor, fetele iau interviuri, scriu articole și recenzii, publicate pe site-ul nostru, au existat lecturi publice, am organizat diverse evenimente cu și pentru scriitoare, inclusiv din străinătate, de doi ani suntem partenere ale campaniei inițiate de Cărturești, Femeia la carte, prezente de fiecare dată cu o lectură publică și o invitată specială. În parteneriat cu British Council România organizăm un club de carte sezonier, ale cărui ediții au loc o dată pe lună la sediul British Council. Mai merită menționate lansări de carte, Mix cu scriitoare, un eveniment cu tradiție, dar care este încă la început, și bineînțeles susținerea cât mai multor scriitoare, materializată sub diverse forme. Sunt multe de zis.
V-ați temut vreo clipă că acest club ar putea fi interpretat ca fiind feminist?
Nu ne-am temut, pentru că exista certitudinea acestui fapt. La un moment-dat știam că vom fi “acuzate“ că suntem feministe, că discriminăm sexul masculin sau negăm niște drepturi prin această exclusivitate, ș.a.m.d. Ceea ce s-a și întâmplat. În ceea ce ne privește feminismul nu este un reper sau o țintă, dar nici ceva pe care încercăm să-l evităm cu orice preț. Vrem să se înțeleagă că nu promovăm și susținem femeile în detrimentul bărbaților, ci cu scopul de a echilibra balanța, de a încerca să le aducem la același nivel de vizibilitate. Pentru că la urma urmei, vizibilitatea este o resursă esențială, de unde rezultă mai multe lucruri. Mai vreau să lămuresc un aspect, pentru că de câteva ori m-am găsit în postura de a fi nevoită să explic lucrul acesta: Clubul Scriitoarelor nu definește un grup de gagici sau gospodine, care dispun de prea mult timp liber și s-au gândit să se reunească într-o gașcă, unde să mai bârfească și să se joace de-a scrisul. Nu! Este un ONG, cu nume înregistrat la OSIM, cu activități și obiective cât se poate de serioase.
De ce considerați că femeile au nevoie să fie susținute și încurajate mai mult decât bărbații?
Pentru că scriitoarele nu beneficiază de același statut de care se bucură scriitorii. Iar această situație nu se aplică numai în România — de exemplu, în Marea Britanie multe autoare au publicat și publică sub pseudonim masculin pentru a fi luate în serios și a primi mai multă atenție atât din partea editorilor și a publicațiilor de profil, cât și din partea publicului; este cazul surorilor Brontë, Charlotte, Emily și Anne (aka Currer Bell, Ellis Bell și Acton Bell), J. K. Rowling aka Robert Galbraith, Erika Mitchell aka E. L. James — dar deocamdată ne limităm activitatea la a le promova și susține în acest spațiu. Această situație reflectă realitatea, iar misiunea noastră nu se trage dintr-un spirit feminist sau militant — și dacă aceasta ar fi originea, unde ar fi problema? — ci dintr-o nevoie reală. În prezent, scriitoarele au nevoie de mai multă promovare, susținere, vizibilitate, au nevoie să fie luate în serios, pentru a putea ajunge să se bucure de același statut de care se bucură și scriitorii. Cu atât mai mult având în vedere că au fost mult mai afectate de regimul comunist decât autorii de sex masculin.
Ce faceți, mai exact, pentru susținerea autoarelor române?
Pe de-o parte, pentru membre am menționat mai devreme atelierele creative, am avut și un curs de dicție și vorbire scenică susținut de actrița și draga noastră Tamara Roman. Fetele au la dispoziție și biblioteca Clubului, formată numai din cărți scrise de femei, prima de acest gen — cel puțin în România nu știu să mai existe vreuna și vă rog să mă corectați dacă greșesc — de unde pot împrumuta orice, pentru că de preferat este să citim mai mult decât scriem. Pe viitor vom organiza cursuri și workshop-uri, nu doar pentru membre, ci pentru oricine este interesat de tematica discutată în cadrul lor. Tot pentru membre, Clubul a început deja să funcționeze ca agent literar, ceea ce reprezintă un aspect important pe care doream să-l punem în aplicare. Și mai există idei în lucru, dar deocamdată mă limitez la a menționa ceea ce se întâmplă deja sau urmează într-un viitor apropiat. Pe de altă parte, scriitoarelor, în general, încercăm să le oferim cât mai multă vizibilitate, prin articole, recenzii, interviuri, promovarea evenimentelor la care participă, recomandări, ș.a.m.d. De asemenea, organizăm evenimente unde le putem invita pentru a le aduce în atenția publicului.
„Revista Scriitoarei” și-a schimbat la un moment dat numele în „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, reconciliind astfel ambele categorii de tabere. V-ați gândit la un moment dat să primiți în rândul clubului scriitoarelor și bărbați și să schimbați denumirea clubului?
Într-adevăr, Revista Scriitoarei a avut o viață scurtă, din noiembrie 1926 și până la sfârșitul anului 1928, pentru că în ianuarie 1929 apărea primul număr al Revistei Scriitoarelor și Scriitorilor Români, care a continuat să apară lunar până în 1943. Avem în plan înființarea unei publicații proprii, dar nu vom repeta istoria, ca să zic așa. Identitatea Clubului va rămâne neschimbată, și asta pentru că ne dedicăm cauzei în care credem. Singura situație în care vom lua în considerare și aplica ideea pe care ai menționat-o, va fi atunci când balanța va fi echilibrată, când scriitoarele și scriitorii vor beneficia de același nivel de vizibilitate, vor fi tratați în mod egal în situații similare sau identice — atenție, nu discutămaici despre calitatea mai bună sau mai puțin bună a operelor. Atunci nu văd de ce nu am putea avea și membri, nu doar membre, ținând cont că misiunea noastră ar fi îndeplinită. În viziunea mea, arta ar trebui promovată, indiferent dacă cel care o realizează este bărbat sau femeie, acesta e un detaliu irelevant. Personal, acesta este principiul după care mă ghidez. Prin intermediul Clubului promovăm doar scriitoare, pentru că, repet, dorim să echilibrăm balanța, nu să discriminăm.
Cine sunt scriitoarele care fac parte din acest club?
Mi-aș dori să am la dispoziție mai mult spațiu pentru a răspunde la această întrebare… În total suntem 13. Le voi enumera pe fete în ordine alfabetică, incluzându-mă: Violeta Anciu, Ioana Buzoianu, Erika Ciuică, Ana Maria Codescu, Ana Groszler, Julia Kalman, Cezarina Nicolae, Monica Patriciu, Luna Popescu, Cristina Stavri, Andreea Tudor, Ania Vilal și Anca Vrînceanu. O parte dintre ele au debutat deja (mă refer aici la cărți publicate), cum este cazul Anei Groszler, Juliei Kalman, Monicăi Patriciu, Aniei Vilal și al meu. În general, fetele au publicat pe site-uri de profil, în diverse reviste literare sau chiar îngrijesc una, cum este cazul Cezarinei Nicolae, redactor-șef la Revista de Suspans, care face o treabă minunată. În privința genurilor literare, doamnele enumerate mai sus vă oferă poezie, teatru, proză scurtă, romane de la teen fiction la fantasy, thriller sau psihologic, literatură pentru copii. Aveți de unde alege, așadar vă invit să le descoperiți!
Ce se întâmplă la întâlnirile de la Clubul Scriitoarelor?
Întâlnirile noastre, sau atelierele creative, nu sunt nici pe departe unele formale sau scorțoase, ca să zic așa. Fiind vorba despre un cerc restrâns, s-au conturat niște legături, membrele nu sunt doar colege, ci și prietene. În afara activității atelierului propriu-zis, pe care am detaliat-o anterior, facem exerciții de free flow sub diverse forme — nu o dată s-a întâmplat ca acest tip de exercițiu să ne ajute să ieșim dintr-un blocaj creativ —, constant au loc dezbateri pe diverse teme, legate de sfera literară, evident, dau nu numai, discutăm pe marginea materialelor fetelor, stabilim întâlniri pentru evenimentele la care dorim și putem să ajungem (întotdeauna cele din prima categorie depășesc numărul celor din a doua, din păcate). În ultima vreme am început și activitatea de agent literar, pentru că acesta ne-am dorit să fie unul dintre aspectele prin care să ne susținem membrele. Cred că orice scriitor / scriitoare ar avea nevoie de un agent literar, care să se ocupe de chestiunile administrative, organizatorice, etc. pentru ca artistul să se poată concentra pe ceea ce contează cu adevărat în ecuația aceasta: creația. Prima membră pentru care am putut să facem lucrul acesta este Julia Kalman. Julia nu este debutantă, însă cred că Antimemoriile unei muze, romanul pe care urmează să-l lanseze la Editura Trei, îi va schimba traiectoria într-un sens cât se poate de bun.
Știu că o mare parte dintre membrele Clubului Scriitoarelor își vor lansa în curând propriile cărți. Ne puteți spune despre ce este vorba?
Majoritatea lucrează la un material care se va transforma, la un moment-dat, într-o carte. Începând cu Julia, care publică anul acesta romanul Antimemoriile unei muze. Vor urma, nu neapărat în această ordine, Monica Patriciu cu un volum de proză scurtă absolut savuros, după părerea mea, Cezarina Nicolae și Ania Vilal cu câte un roman, ambele foarte așteptate, Andreea Tudor tot cu un roman care cred că va fi o premieră la nivel de stil, și subsemnata cu Femeie desculță, un volum de poezie. Acestea sunt materialele cele mai apropiate de stadiul final. Toată lumea muncește asiduu, însă, chinuindu-și muzele și viceversa.
Care sunt realizările din cadrul clubului de care sunteți cel mai mândre?
În primul rând, membrele pe care le avem alături de noi. Pe lângă talentul și consecvența de care dau dovadă, sunt niște femei minunate, pe care mă bucur că le-am întâlnit. Până în a doua jumătate a anului trecut, întreaga activitate a Clubului s-a concentrat exclusiv asupra membrelor. Treptat, am început să ne îndreptăm și spre exterior. Am inițiat clubul de carte împreună cu British Council România, unde am avut invitate precum Ioana Bâldea Constantinescu, Cristina Nemerovschi, Ana Barton, Adina Rosetti, Virginia Costeschi și bineînțeles, pe tine, dragă Cami. Mother and son a fost un eveniment caracterizat de sincretism, care ne-a bucurat foarte mult, organizat la Galeria Simeza împreună cu pictorița Florentina Voichi (evenimentul a fost denumit după expoziția sa) și Miruna Vlada. Au mai fost invitate Ioana Nicolae, Svetlana Cârstean și Adina Rosetti. Mai amintesc aici parteneriatul cu Cărturești din cadrul campaniei Femeia la carte, seria Mix cu scriitoare, evenimentele realizate împreună cu Mircea Dan Duță și Galeria Întâlnirilor, unde am avut invitați precum poeta cehă Marie Šťastná, traducătoarea Lidia Nasincova, Denisa Duran, Prof. Dr. Anca Irina Ionescu și mulți alții. Pe calea aceasta vreau să le mulțumesc încă o dată tuturor că au dat curs invitațiilor noastre și partenerilor noștri că au fost alături de noi. În prezent pregătim niște proiecte, unul dintre ele în premieră în România, care vor ieși la lumină curând.
În ultimul timp, în București (dar și în orașele din țară) au loc tot felul de evenimente culurale la care publicul este prezent în număr tot mai mare, au luat naștere cluburi de carte/de lectură, prind viață tot felul de inițiative menite să aducă oamenii împreună, să-i provoace la discuții. De ce credeți că oamenii sunt tot mai deschiși să participe la astfel de activități, evenimente?
Răspunsul scurt ar fi pentru că au nevoie. E o nevoie palpabilă, după părerea mea, ceva ce nu poți să nu sesizezi dacă îți acorzi un răgaz, dacă te rupi din vârtejul cotidian și observi. Pe principiul celebru conform căruia dacă există o nevoie, trebuie să existe și modalități de a o satisface, și cu cât mai multe și mai diverse, cu atât mai bine. Cred că în fond este vorba de substanță, de acel combustibil de care ai nevoie pentru a TRĂI, nu doar pentru a supraviețui. În ultimul timp am observat în jurul meu tot mai mulți oameni care se întorc la “variantele“ clasice, old school, indiferent că este vorba de citit, de scris, de fotografie, de mediul în care îți beau cafeaua sau modul în care aleg să se relaxeze. Într-o eră în care totul se mișcă repede, mai repede, cel mai repede, într-o eră dominată de digital, de tehnologie, cea mai mare nevoie a oamenilor se îndreaptă spre Emoție, spre trăirea autentică, necoruptă.
Comparativ cu alte țări, la noi se citește foarte puțin. Ce considerați că ar trebui făcut pentru a încuraja cititul, încă de la vârste foarte fragede?
Aici cred că intrăm într-o zonă mai conflictuală decât cele în care sunt purtate războaie, din păcate. Nu sunt avizată sau în măsură să ofer un răspuns-soluție în privința acestei chestiuni. Ceea ce știu, însă, ceea ce știm cu toții, este că avem un sistem de învățământ învechit. Evident, educația se află la baza ecuației. Inclusiv cea primită în mediul privat, în cadrul familiei, dar în special cea din sfera publică. Nu generațiile următoare — nu mă refer aici doar la cele ce vin după mine, ci inclusiv la generația mea, la cele de după ’90 — sunt problema, ci modul în care sunt ele modelate de acest sistem de învățământ depășit. Aici se mai adaugă și punctele de interes ale mass-mediei, a cărei forță a crescut în mod impresionant. Nu spun nimic, însă ambele sunt în continuare “elefantul din cameră“ atunci când sunt incluse într-o astfel de discuție. Am văzut că se fac eforturi în sensul acesta în mediul de învățământ privat, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pe de-o parte, și pe de altă parte să mă întristeze fiindcă nu este accesibil tuturor, evident. Nu este imposibilă această schimbare, dar cred că va mai trece o bucată bună de vreme până persoanele responsabile de acest sistem se vor deștepta, vorba imnului.