Un text de Nicoleta „Noni” Alexa
Fotografii de Dana Ștefănescu
Cu Dumnezeu poți sta de vorbă oricând. E totdeauna disponibil, indiferent de oră. Nu lucrează după program fix. La El e deschis non-stop. Și asta e foarte bine, este admirabil, altfel ce ne-am face dacă am da de vreun necaz în miez de noapte și nu L-am putea deranja? De fapt, pe Dumnezeu nu-L deranjăm niciodată. Chiar se mâhnește dacă nu-L deranjăm deloc. Nicolae Steinhardt spunea despre Iisus că este „un gentleman” – nu dă buzna niciodată, bate la ușă, la ușa inimii, bineînțeles, și stă acolo până Îl primim înăuntru. Iar aici, de multe ori, chiar suntem noi în culpă. Indiferent cât de bine educați ne pretindem, se întâmplă să Îl ținem la ușă. Era să zic „să ținem Omul la ușă” și nu era nici așa greșit. Pentru că spunem despre Iisus că El, Dumnezeu, „s-a făcut om, s-a răstignit în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și a înviat a treia zi, după Scripturi”.
Acum, de Paște, chiar asta sărbătorim. Sf. Atanasie cel Mare spune că „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu”. „E clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e happening – e cel mai formidabil happening”, spune Steinhardt despre creștinism. Și iarăși, tot monahul de la Rohia spune: „Creştinismul e o transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu”.
Cu Dumnezeu poți sta de vorbă despre orice și este foarte bine. Oricând ne poate da un sfat de mult folos sufletesc. Cu condiția să-L ascultăm, pentru că uneori s-ar putea să nu ne convină ce ne spune, să-L ignorăm, iar apoi să țipăm tot spre cer reproșându-I că nu ne aude.
Mai deunăzi I-am povestit un fapt care m-a frapat. Am citit că, pentru anul care tocmai s-a încheiat, Oxford Dictionaries a ales drept cuvânt reprezentativ „post-adevăr”. „Trăim acum în epoca post-adevăr, Doamne, când minciuna trece drept adevăr și adevărul drept minciună. Nu mai avem repere și nici modele. Trăim aceeași realitate toți, însă ni se spune că ceea ce vedem cu ochii noștri nu este adevărat. Percepem lumea prin oglinzile deformate ale minciunii. Cum să trăim așa?”. Dar în timp ce mă lamentam, i-am auzit vorbele: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; și veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”
Alteori, I-am cerut lucruri bune, de genul „înțelepciune”, „răbdare” sau mai multă putere pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie. Nu din vreo pioșenie ieșită din comun, recunosc (oricum știe tot!), ci pentru că acolo m-a dus drumul și de asta aveam nevoie pentru a merge mai departe. „De ce nu-mi dai, Doamne, că nu-Ți cer nimic rău!”, i-am strigat. Și mi-a răspuns cu blândețe: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află şi celui ce bate i se va deschide”. Mai devreme sau mai târziu, dar se întâmplă. Să mai stăm și noi la ușă, să vedem cum e. Altă dată, când grijile materiale depășiseră cu mult cota de alertă, L-am auzit spunând: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”. M-am liniștit, dar nu pentru mult timp, pentru că au venit alte griji la rând. „Dacă suntem prea păcătoși și nu ne primește?” mi-a trecut prin cap. Însă El a promis că „pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară…”. Altă dată, în mari nevoi, nu am crezut că mă va ajuta. De fapt, nu vedeam rațional, cu propria minte, nicio soluție pentru acele probleme. Și atunci m-a certat: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Mi-a explicat și unde e „buba”: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”. Am ajuns la El chiar și cu probleme organizatorice, ivite din lipsa inevitabilă de timp. „Doamne, aș face mai multe din datoria pe care o am către Tine. Aș medita mai mult la Cuvântul Tău, dar uite, vezi bine că nu am timp. Oare cum ai vrea să fac?”. „Pe acestea trebuie să le faceți și pe acelea să nu le lăsați nefăcute”. Cu tot respectul, Doamne, la început mi s-a părut că râzi de mine și abia apoi am înțeles că mi-ai stabilit ordinea priorităților.
Mai e un pic și vine Paștele, marea noastră sărbătoare, a creștinătății. Iisus a murit și a înviat pentru ca nimic să nu ne mai despartă de Dumnezeu. De marea sa iubire. Așa că astăzi, Doamne, nu vreau să-Ți cer nimic. Vreau doar să-Ți mulțumesc. Pentru că mă accepți, pentru că mă suporți, pentru că mă iubești. Dar și pentru că Tu crezi în mine – mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Așa că astăzi, Doamne, vreau să spun și eu tuturor oamenilor, alături de sfântul Serafim de Sarov, doar atât: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.
<3 <3 <3