Cu siguranță ne amintim de Mihai Toader de la MasterChef – concurentul care a surprins chefii și publicul prin pasiunea și creativitatea sa și care a terminat competiția în topul celor mai talentați aspiranți ai artei culinare. Acesta a fost însă doar punctul de pornire pe un traseu profesional spectaculos, care a ramificat în direcții uimitoare pasiunea lui Mihai Toader pentru arta gastronomică. Este și motivul pentru care am așteptat – cu interes și nerăbdare – să stăm de vorbă cu el. Asta pentru că de la Mihai Toader nu vom învăța doar rețete sau secretele unui preparat reușit. Stând de vorbă cu el, descoperim cât de importantă este pasiunea în tot ce facem, curiozitatea și perseverența. Cât este de important să ne urmărim visul, până la ultima picătură de energie și să mergem neabătut pe calea pe care o considerăm a noastră. Descoperim prin intermediul chefului Mihai Toader o altfel de Românie – profundă, palpitând de viață, care trăiește de secole după legi nescrise, o Românie cu sens, interesantă și diversă, pe care nu te saturi să o explorezi, o țară de apreciat și iubit. Ce dor ne era de sentimentul ăsta! Învățăm de la Mihai Toader că hrana noastră „cea de toate zilele” este mai mult decât pare la prima vedere: este legătura culturală care ne leagă prin fire nevăzute de istoria și tradițiile acestui popor și legătură emoțională, atunci când primim sau o împărțim cu cei care ne sunt dragi. Vă invităm și pe voi să descoperiți toate aceste lucruri stând la un „pahar de vorbă” cu Mihai Toader, în interviul de mai jos.
Ți-ai descoperit pasiunea pentru gătit din adolescență și totuși, o vreme, ai urmat alt drum. Participarea la concursul „MasterChef” te-a ajutat să-ți redefinești prioritățile și să investești totul în pasiunea ta.Ești acum unul dintre tinerii chefii ai României foarte apreciați. Care crezi că sunt „ingredientele” secrete ale unui vis împlinit?
E foarte important să urmezi drumul pe care ți l-ai propus și să nu te abați de la el. De asemenea, e bine să ai încredere în deciziile luate, chiar dacă uneori e mai greu sau uneori se întâmplă să mai greșești. Învățatul din propriile erori este esențial. Pentru mine și curiozitatea a fost un ingredient secret pentru că mi-a conturat stilul de bucătar. Consider că în orice domeniu de activitate curiozitatea și cercetarea te pot ajuta în construcția caracterului profesional și în rezolvarea puzzle-urilor întortochiate
Ești implicat alături de Bogdan Mihai Simion în proiectul cultural „Fragmente”. Împreună redescoperiți – gastronomic și muzical – România așa cum este în mod real – o surpriză pentru mulți dintre noi. Ce înseamnă pentru tine participarea la acest proiect? Ce lucruri noi ai învățat?
„Fragmente” este un proiect de suflet, prin care m-am redescoperit. De ceva timp, mi-am propus să contribui la neoromânesc, care acum începe să se dezvolte atât de frumos și prin care eu sunt sigur că o să ne definim locul pe harta gastronomică internațională. Am organizat acum doi ani un episod pilot, în care am gătit un meniu de degustare, acompaniat de muzicile culese de Bogdan, prezentând influențele externe în gastronomia românească. A fost o seară memorabilă, însă pentru mine a fost momentul în care mi-am dat seama că am nevoie de o cercetare mai amănunțită, că trebuie să mă inspir exact de la sursă și că pentru asta trebuie să fac teren. Pe atunci, colegul Bogdan organiza un spectacol („Șamanul mut”), prin care reușea să prezinte publicului tânăr bucureștean muzicieni de tradiție orală (lăutari), aduși din toate colțurile țării. De foarte multe ori, în călătoriile făcute prin țară, omul se lovea de problema transportului. I-am propus să mă lase să îl ajut cu această problemă și el a acceptat. Am mers în câteva cercetări împreună, iar printre discuțiile lui cu lăutarii strecuram și eu două, trei întrebări, dorind să aflu informații despre meniurile care se mâncau la nunțiile unde ei cântau, despre ingredientele din zona lor și despre rețetele locului. M-au inspirat foarte mult aceste „excursii” și m-au făcut să îmi doresc mai mult să descopăr mâncarea locală de la noi. Înainte de prima cercetare „Fragmente”, am hotărât să filmez toată experiența din microregiunea în care urma să călătoresc și să fac un scurt episod despre ce urma să găsesc în zona respectivă. Pentru asta aveam nevoie de muzică de fundal, iar aceasta era destul de greu de procurat din cauza drepturilor de autor. A fost momentul când Bogdan mi-a spus că, pentru atmosferă, ar fi frumos să am în fiecare regiune chiar muzica din zona respectivă și, dacă doresc, el e dispus să mă însoțească și să mă ajute cu acest aspect. Așa s-a născut „Fragmente”, o experiență în urma căreia pot să fiu eu, liber. Este un proiect tânăr, care își dorește să îmbătrânească frumos. Din fiecare microregiune pe care o vizitez învăț tehnici bătrânești, descopăr gusturi noi, rețete foarte vechi transmise din generație în generație, ingrediente foarte rare pe care oamenii nu le prea bagă în seamă, care au însă un gust aparte și un caracter original dacă le tratezi cu blândețe și atenție. În urma fiecărei cercetări făcute organizăm o cină de tip pop-up, în care eu gătesc un meniu de degustare, inspirat din ce am învățat de la oamenii din zonă, iar pentru fiecare preparat, Bogdan cântă un cântec cules din microregiunea respectivă. Deci putem spune că învățăm foarte multe lucruri noi!
Dintre măncărurile descoperite în microregiunile României care ți s-a părut cea mai surprinzătoare?
O grămadă de mâncăruri sunt surprinzătoare și fascinant e că sunt foarte diferite. Din Dobrotești am rămas cu gustul ciorbei de parastas, pe care Țața Rița mi-a gătit-o, atrăgându-mi atenția că acel fel de mâncare se gătește doar la 40 de zile după înmormântare și e musai să se facă afară, în tuci, aroma de fum având o contribuție majoră. Cel mai bun înturnat (un preparat ciobănesc care are la bază pâine veche și uscată) pe care l-am mâncat a fost cel gătit de doamna Cândea, din munții care ocrotesc Valea Frumoasei. În Calafindești am realizat că nu doar în bucătariile profesionale găsești brigadă. Există o tradiție locală: femeile gătesc și cântă în „echipă”. La nici două mii de metri de granița cu Ucraina, am întâlnit-o pe doamna Felicia Cuciureanu, una dintre cele 41 de persoane declarate tezaur uman viu de către UNESCO pe teritoriul României. Am mâncat cea mai bună tochitură moldovenească din mâinile dumneaei. Doamnele din comunitățile turco-tătare din Cobadin și din Fântâna Mare mi-au arătat tehnici de manevrat aluatul, au gătit preparate dulci și sărate de nu ne mai venea să plecăm acasă. În Munții Orăștiei am mâncat cei mai buni „cartofi prăjiți” din viața mea! Fiecare zonă are caracterul ei și mâncaruri absolut surprinzătoare. Aș putea să povestesc doua zile despre gusturile întâlnite.
Filmările pentru „Fragmente” v-au purtat prin toate colțurile țării. Ce zonă te-a impresionat sau emoționat cel mai mult?
Toate zonele au farmecul lor și mă impresionează în mod egal. Însă zonele mai puțin dezvoltate mă emoționează cel mai mult. Mi se pare incredibil cum reușesc acești oameni să își conserve tradițiile și să își păstreze voia bună, iar în același timp să trăiască cu niște greutăți zilnice greu de imaginat în viața noastră cotidiană. De exemplu, pâinea din Dobrotești se coace cu gunoaie, iar în Ciungu Mare (Munții Orăștiei), copiii merg kilometri întregi prin zăpadă ca să ajungă la școală.
Obișnuiești să spui adesea că România e frumoasă – o opinie oarecum contra curentului general. Din păcate, mulți dintre noi nu mai văd lucrurile așa. Când spui că România e frumoasă la ce te referi? Ne-am dori, pentru câteva clipe, să o vedem prin ochii tăi.
România e frumoasă prin oamenii ei, prin faptul că încă mai găsești regiuni apropiate ca distanță, însă atât de diferite cultural și gastronomic. România e frumoasă prin oameni tineri precum Paul Henegar, un baiat din Cugir care putea să facă orice altceva, însă a ales să ducă mai departe tradiția brutăriei bunicului său și trio-ul țărănesc din Căstău. România e frumoasă prin varza a la Cluj și trio-ul din Câmpia Transilvaniei, prin plachia din Lunca Dunării si baladele haiducești ale tarafurilor din Vlașca (Dobrotești, Naipu, Clejani, Gratia, Roata, Mârșa), prin balmoșul din Șugag și taraful din Sebeș, prin ștrule și taraful evreiesc din Botoșani, prin șuberek și muzica turco-tătară, prin ingredientele Deltei și muzica lipovenească, prin tochitura moldovenească si doamna Felicia, care creeaza și cântă doine despre copilărie și despre frații ei rămași in Ucraina, după cel de-al doilea război mondial. România e frumoasă prin diversitate și multiculturalism!
Crezi în valoarea emoțională a mâncării? Ție ce mâncăruri îți trezesc cele mai puternice emoții?
Cred cu tărie în valoarea emoțională a mâncării și asta încercăm și noi să facem prin proiectul nostru, „Fragmente”. Mâncarea care îmi trezește cea mai puternică emoție este o prăjitură pe care mi-o face bunica mea de fiecare dată când merg acasă. E o prăjitură simplă, cu blat de nucă, cu o cremă de ouă, în care zahărul nu e topit în totalitate. Majoritatea ar spune că, din cauza zahărului netopit, prajitura nu e facută cum trebuie, însă mie tocmai acest lucru îmi place și îmi amintește de copilărie.
De multe ori mâncăm absenți, cu ochii în tastatură sau ceva luat la repedeală de pe stradă. Crezi că dacă am da hranei atenția cuvenită viețile noastre ar fi calitativ mai bune?
Cu ochii în tastatură nu sunt de acord, însă cu repezeala pe stradă, da. Sunt de acord pentru că industria de street food a început să se dezvolte frumos și mi-aș dori ca pe viitor să putem consuma o mâncare bună, la colțul străzii. În ceea ce privește atenția cuvenită mâncării, cu siguranță viața e calitativ mai bună, dacă avem grijă de ceea ce mâncăm. La fel de bine putem să mergem și la un restaurant unde chef-ul este atent la echilibrul nutrițional si mai mult decât atat, el îți poate oferi și o experiență plăcută.
Ce faci când nu gătești?
De obicei ascult muzică, citesc, stau cu prietenii și merg la diferite evenimente.
Cu ce preparate speciale răsfeți persoanele iubite?
Din păcate, sunt departe de persoanele din familie, însă le gătesc prietenilor exact ceea ce le-aș găti alor mei.
Dacă ar fi să asociezi viața ta de până acum cu o aromă, care ar fi aceea?
Aroma de trufă neagră.
Cel mai greu moment în bucătărie…
Momentul în care, după trei luni de muncă zilnică și nedormit, am plecat din bucătarie cu niște dureri infernale de picioare, am ajuns în fața ușii tatălui meu, unde locuiam pe vremea aceea, am bătut la ușă și, când mi-a deschis, m-am prăbușit din picioare. Trei zile nu am putut să merg din cauza unei întideri a ligamentelor din talpă.
Și cel mai frumos…
Cel mai frumos moment îl trăiesc acum, prin tot ceea ce fac!
