În perioada sărbătorilor de iarnă am putea să-i dăm un răspuns prompt lui Jonathan Safran Foer la întrebarea „De ce mâncăm animale” – pentru că sarmalele din carne de porc sunt tradiționale, pentru că nu ne putem imagina nici cârnați, nici caltaboși preparați din legume, că pentru șoric – oricât am căuta un substitut în lumea vegetală – nu avem cum să găsim. Însă, în cel mai recent volum al său apărut pe piața românească, Jonathan Safran Foer nu ne adresează o întrebare, ci își construiește o argumentație (impresionant de) solidă referitor la alegerea sa de a evita produsele din carne. Cât despre motivele ce țin de sfera emoțională sau de plăcerea resimțită de papilele gustative atunci când savurăm „bunătăți”, Foer le înțelege foarte bine. Mărturisește că a trecut și el pe-acolo: puiul cu morcov al bunicii lui a fost întotdeauna o mâncare cu o poveste specială și un preparat care nu putea fi refuzat în ciuda convingerilor sale. Și tot în pofida acestora, scriitorul american recunoaște că mirosul grătarului din vecini îi excită papilele gustative și au existat și cazuri când în aeroport s-a trezit cu o pungă cu McNuggets în brațe.
Faptul că Safran Foer realizează în „De ce mâncăm animale” o investigație apropiată de cea jurnalistică însă îmbrăcată în haina unei confesiuni atât de oneste îi face și pe cei mai îndârjiți omnivori să nu refuze lectura acestui volum. La urma urmei, Foer este onest: cu această carte prezintă – celor care vor să afle – câteva lucruri mai puțin știute despre industria cărnii din Statele Unite, fermele sau pescuitul industrial. Ridică însă în mod convingător și o problemă de moralitate: situația din fermele industriale seamănă mai mult cu un genocid, este vorba despre cruzime gratuită, manipulare genetică, distrugerea planetei, pescuitul industrial folosește un arsenal apropiat celui utilizat de militari. Merită încurajată o astfel de situație? Ce alegem să oferim copiilor noștri nu numai în ce privește alimentația, ci și a respectului pentru lumea în care trăim? Acestea sunt premisele de la care pornește Safran Foer în volumul „De ce mâncăm animale”. Fermieri, nutriționiști sau activiști pentru un tratament lipsit de cruzime în ce privește animalele au un cuvânt de spus în cartea semnată de Jonathan Safran Foer.
Autorul bestsellerului „Totul este iluminat” își construiește pledoaria rotund, amintind un personaj memorabil: bunica sa, supraviețuitoare a celui de-al doilea război mondial, a foametei și mizeriei prin care a trebuit să treacă. „Bunica a supraviețuit celui de-al doilea război mondial desculță și hrănindu-se cu resturi: cartofi putreziți, rămășițe de carne, de piele, de cartilagii. (…) Cincizeci de ani mai târziu, în America, noi mâncăm doar ce ne place. Rafturile din cămară sunt pline de alimente cumpărate dintr-un capriciu și la prețuri piperate sau de alimente de care nu avem nevoie. Iar când le expiră termenul de valabilitate, le aruncăm fără măcar să le mai mirosim. Hrana nu este una dintre grijile noastre” spune Foer. Însă tot de la bunica, scriitorul a aflat și următoarea poveste. Spre sfârșitul războiului, văzând starea deplorabilă în care se afla bunica lui Foer, un fermier rus i-a dăruit acesteia o bucată de carne de porc, pe care ea nu a mâncat-o. „Cum adică nu ai mâncat-o?” a întrebat scriitorul. „Era carne de porc. Nu mănânc niciodată carne de porc. (…) – Din cauză că nu era cușer? –Bineînțeles. – Nici măcar pentru a-ți salva viața? – Dacă nu contează nimic pentru tine, atunci nu mai e nimic de salvat” i-a răspuns bunica.
Acesta este și motivul pentru care Foer, care a cochetat ani de zile cu vegetarianismul, a hotărât să renunțe la carne, când s-a născut fiul său. Problema morală care a declanșat investigația jurnalistică demarată de Foer este, pe de-o parte, responsabilitatea față de modul în care sunt tratate animalele. În pagini cutremurătoare, scriitorul arată cum sunt tratate păsările în fermele industriale. Suntem convinși că americanii care au citit cartea lui Foer privesc acum curcanul de la Masa Recunoștinței cu alți ochi. Asta pentru că aceste păsări, crescute acum în ferme industriale în proporție de peste 90%, nu au văzut niciodată cerul, nici iarba, nu pot zbura și nici nu se mai pot reproduce decât în mod artificial. Iar situația nu este mai bună nici în cazul puilor, porcilor sau peștilor, vânați cu armament de război.
Cu fair play, Foer prezintă și punctul de vedere al părții „adverse” – dacă animalele nu ar fi supuse modificărilor genetice și crescute în condițiile improprii din fermele industriale cum ar putea fi hrănită, la prețuri decente, populația planetei? Oare bolile provocate de malnutriție nu ar fi la fel de rele?
Lăsăm concluziile acestei dezbateri, extrem de bine documentate, pe seama cititorilor. Fiecare va decide pentru el. Însă, datorită cărții lui Foer, în perfectă cunoștință de cauză.
Cartea este foarte dură pe alocuri, pentru că descrie în amănunt tratamentul care este aplicat animalelor. Natalie Portman, spre exemplu, a devenit o activistă vegană după lectura cărții lui Foer. Un documentar inspirat de această carte a fost lansat la începutul acestui an.