„Cartea oglinzilor” scrisă de Eugen Ovidiu Chirovici se anunță încă înainte de lansare un adevărat fenomen. Aceasta a fost, de altfel, și părerea unuia dintre editorii care au achiziționat manuscrisul, spunând că un asemenea fenomen literar apare pe piața editorială internațională cam o dată la trei ani. Așa cum spunea autorul însuși într-un interviu pentru „Adevărul”, „se întâmplă foarte rar ca un manuscris să fie achiziţionat aproape simultan în atâtea ţări, din SUA până în Norvegia şi din UK până în Serbia. În Germania, s-au înscris la licitaţie 11 edituri, în Statele Unite, opt, iar în Marea Britanie, şase. Aici, în Anglia, de pildă, „lupta finală“ s-a dat între HarperCollins şi Penguin Random House, doi adevăraţi coloşi.” La aceste performanțe ar mai fi de adăugat și faptul că una dintre cele mai mari edituri din Italia a făcut o ofertă de achiziționare a drepturilor de publicare a acestei cărți în doar trei ore de la primirea manuscrisului. Volumul care a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, „Cartea Oglinzilor”, este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania, iar criticii se întrec în elogii la adresa autorului. Scriitorul român a fost felicitat de Lee Child, autorul celebrei serii „Jack Reacher”.
În România, cartea va apărea la editura RAO. Până când va veni și în România și își va lansa cartea și aici, scriitorul român a fost de acord să răspundă câtorva întrebări pentru site-ul nostru. 
Toată viața v-ați dorit să fiți scriitor. Doar scriitor. Acum veți putea face liniștit acest lucru, în urma succesului pe care îl resimțiți ca fiind copleșitor. Ce credeți că v-a adus aici?
Nu am uitat nici o clipă ce îmi doream de fapt și ăsta a fost poate cel mai important lucru, cel care m-a făcut să nu mă îndepărtez definitiv de scris în perioadele în care făceam cu totul altceva.
Spuneați într-un interviu că nu v-a sunat niciun scriitor român să vă felicite. S-a schimbat între timp situația, v-a sunat vreunul?
Nu. M-a sunat în schimb Lee Child. Însă nici nu am avut prieteni apropiați printre scriitorii de la noi, așa că nu văd de ce neapărat ar fi trebuit să fiu sunat și felicitat de vreunul dintre ei.
Există o persoană anume din România care ați fi vrut să vă felicite în mod special?
Am acasă o mulțime de prieteni, o am acolo pe mama mea și pe fratele meu, toți sunt foarte bucuroși și asta e ceea ce contează cel mai mult pentru mine.
Ați avut mare curaj nu numai să părăsiți țara, ci și să vă dedicați exclusiv scrisului. Ați avut vreodată sentimentul că faceți ceea ce trebuie, un fel de certitudine pe care nu știați să o explicați în cuvinte, dar care era acolo, cu dumneavoastră?
Cum am mai explicat, nu am părăsit țara – terminologia asta sună patetic și învechit. Pe vremea lui Ceaușescu, se folosea termenul „fugit”, probabil pentru că atunci chiar îți luai lumea-n cap, cum se spune, și era aproape imposibil să te mai întorci fără să fii arestat sau măcar persecutat de securitate. Pur și simplu m-am stabilit pentru o vreme în Anglia – de un an trăiesc la Bruxelles – pentru că soția mea primise o ofertă de serviciu foarte bună, iar fiul nostru era deja acolo. Sunt o sumedenie de spanioli care lucrează în Anglia sau de francezi care lucrează în SUA, dar nici unuia nu i-ar trece prin cap să spune că și-a părăsit țara. Expații sunt un fenomen normal într-o economie care e demult globalizată. Cât despre partea cu scrisul, da, cred că a fost o mare dovadă de curaj, pentru că aveam deja patruzeci și șapte de ani și știam cît de greu e să-ți faci un nume de scriitor într-o țară ca Anglia, nu eram vreun naiv.
Spuneați că ați scris primul draft în aproximativ două luni, un timp foarte scurt. Știu că ați avut de la început în minte tema romanului, dar s-a întâmplat ca povestea să se schimbe pe parcurs față de cea cu care ați plecat în minte?
Nu, totul a fost acolo de la început. Uneori nu merge atît de ușor, dar „Cartea Oglinzilor” a fost un caz fericit.
După ce romanul a fost respins de câteva ori, v-ați pierdut la un moment dat încrederea că el va fi publicat și era cât pe ce să semnați cu o editură mică din Marea Britanie, Holland Books. Ce sentimente vă leagă de domnul Robert Peett, directorul acestei edituri, care v-a spus cu onestitate că este mult prea bună cartea dumneavoastră pentru o editură ca a lui?
Practic, îi datorez enorm. A fost extraordinar de onest: în loc să-mi vîre repede un contract sub nas, pe care l-aș fi semnat pe loc, date fiind circumstanțele, m-a sfătuit să mai încerc măcar o dată să caut un agent literar. În cele din urmă l-am ascultat, iar o săptămînă mai tîrziu Peters, Fraser & Dunlop îmi oferea reprezentare.
Într-un interviu pe care l-ați acordat unei publicații din România vorbeați despre importanța agentului literar în drumul și succesul unei cărți și subliniați faptul că dacă nu ai un agent ești obligat să lucrezi doar cu edituri mici, iar șansele de succes sunt minime, spre zero. Cât de mult din succesul unei cărți depinde de iscusința agentul literar și cât de calitatea cărții?
Calitatea cărții primează, pentru că nici un agent consacrat nu își permite să trimită editurilor cine știe ce năstrușnicie. Editurile mari sunt grupate în ceea ce se numește „Big Five” (Penguin Random House, Simon & Schuster, Hachette, Macmillan și HarperCollins) și, natural, toți agenții vor să lucreze cu ele. Încrederea se cîștigă în timp, în funcție de calitatea manuscriselor pe care fiecare agent le trimite.
Sunt cărți care, în comparație cu altele mult mai bune, nu-și merită succesul. De ce credeți totuși că devin foarte cunoscute?
„Bun” sau „rău” sunt termeni relativi în artă, inclusiv în literatură, care țin de gustul fiecăruia. Sigur, există succes de piață și succes de critică, uneori cele două nu merg mînă-n mînă.
Ce părere aveți despre cursurile de creative-writing? Ce ar trebui să primeze la un scriitor: știința de a scrie „ca la carte” sau talentul?
Sunt folositoare, mai ales pentru începători. În plus, frecventînd asemenea cursuri, ajungi să cunoști oameni care îți împărtășesc pasiunea pentru scris, ceea ce e grozav. Cît despre ce ar trebui să primeze la un scriitor, aș spune că ambele sunt importante. Nu poți să creezi personaje mai inteligente decît tine, iar dacă ești un tip limitat, fără lecturi obligatorii și o cultură generală corespunzatoare, lucrul ăsta se va vedea în ceea ce scrii și în modul în care scrii.
Acum când vă trimit aceste întrebări sunteți în turneu de promovare. Îmi puteți spune câteva dintre lucrurile care v-au impresionat la oamenii cu care v-ați întâlnit, ați avut vreo lansare atipică, care a fost locul în care ați lansat cartea care v-a plăcut cel mai mult, care dintre întrebările jurnaliștilor și ale celor prezenți la lansări vi s-au părut cele mai originale?
Sunt atît de multe întîmplări și atît de deosebite față de modul în care decurg lucrurile la noi, încît mi-ar fi greu să aleg cîteva. Poate că odată, dupa ce îmi voi trage sufletul, le voi povesti.
Urmează în curând să vă lansați cartea și în România. Cum sperați să fie întâlnirea cu publicul cititor de aici? Ce așteptări aveți, dar mai degrabă ce v-ar plăcea să se întâmple?
Abia aștept să-mi revăd mama, fratele și prietenii, în primul rînd. Asta contează cel mai mult.