COOL to meet

Edmond Niculuşcă, din dragoste de Bucureşti

8 nov. , 2015  

Are 25 de ani şi o privire onestă şi vie. E poate unul dintre cei mai inteligenţi şi citiţi tineri cu care am stat vreodată de vorbă. E politicos, dar cald şi sociabil, are un discurs care trădează o vastă cultură generală, dar în acelaşi timp e un tip foarte cool. Edmond Niculuşcă e unul dintre tinerii care se implică activ în viaţa culturală – şi, mai nou, şi în contextul socio-politic tulbure pe care îl trăim, fiind unul dintre invitaţii la consultările de la Cotroceni  – a Capitalei. „Oamenii trebuie să cunoască poveștile orașului, să fie seduși de ele și astfel o să se implice și în activități civice de salvare“, povesteşte Edmond într-in interviu pentru carticusuflet.ro.

12032182_1224372584246188_5639253931345108981_n

A absolvit Școala Centrală (fostul liceu Zoia Kosmodemianskaia) și Facultățile de Teologie și Științe Politice, iar acum, după cum spune chiar el,  „mă ocup de ARCEN în fiecare zi a vieții mele”. Sub egida asociației, înființată de el împreună cu câțiva colegi de liceu pe când aveau numai 16 ani, Micul Paris de demult prinde viață în tururile culturale „Cu bastonul prin Bucureşti“. Încă din 2006 a înfiinţat ARCEN şi a făcut multe pentru Bucureşti, de la salvarea unor clădiri de patrimoniu, până la tururi ghidate, trasee culturale, organizarea a numeroase conferinţe.

La numai 18 ani a reuşit să deblocheze 6 milioane de euro pentru a salva clădirea Şcolii Centrale

10443453_1156180287732085_4358561891511517713_n

  1. ți ani se împlinesc de când le dezvăluiți bucureștenilor secretele propriului oraș?

ARCEN a făcut în iunie 9 ani de când există. Totul s-a închegat la Școala Centrală, unde eram elev, împreună cu doi prieteni am fondat asociația, iar proiectele dedicate Bucureștiului împlinesc anul acesta 6 ani de când le organizam. De când eram elevi, din 2008, noi cei care înființasem  ARCEN-ul ne-am gândit să salvăm Școala Centrală. La 18 ani am reușit să deblocăm 6 milioane de euro din Banca Europeană de investiții, care erau  blocați din nu se știe ce motive nici până azi, pentru a restaura și  consolida monumentul istoric al lui Ion Mincu, salvând în fond clădirea Școlii Centrale. După ce s-au încheiat lucrările, am introdus Școala Centrală în circuitul Nopții Europene a Muzeelor. Din 2012 încoace, în fiecare noapte a muzeelor, ARCEN organizează aici evenimentul „Noaptea albă la Pensionatul Domnesc de Fete” și putem să ne mândrim cu asta pentru că suntem una dintre cele mai căutate entități culturale. La ediția de anul trecut am avut peste 7000 de vizitatori la acest eveniment.

12009583_1211846635498783_8387748236455606288_n

  1. Cum și de unde a pornit ideea acestor tururi pietonale prin Bucureștiul vechi?

Pe de-o parte, atunci când a fost să salvăm Școala Centrală am întâmpinat o oarecare… nu opoziție, ci indiferență… a colegilor mei, a colegilor noștri, a celor mai mari, adică a profesorilor și ne-am gândit că oamenii nu sunt atrași de București sau nu sunt implicați în salvarea patrimoniului orașului pentru că nu-i cunosc istoria. Şi atunci am spus: „E simplu. Oamenii trebuie să cunoască poveștile orașului, să fie seduși de ele și astfel o să se implice și în activități civice de salvare”. Cam asta a fost schema inițial. Acum, pasiunea pentru București mi-a fost cultivată de-a lungul timpului. Am avut șansa de a trăi întâlniri providențiale, cred. Una dintre aceste persoane providențiale a împlinit recent 100 de ani. A avut o bursă la Școala Centrală în timpul Reginei Maria, are un destin fascinant și datorită ei iubesc atât de mult Bucureștiul, căci nu era puțin ca la 10 ani să studiez franceză cu un om care făcuse istoria cu Nicolae Iorga, de exemplu, sau care îl avusese profesor de franceză pe Charles Drouhet. El era cel mai „demodat” profesor de la Universitatea București în anii `30, pentru că venea pe bulevardul Elisabeta cu trăsura, cu joben, cu mănuși și povestea profesoara mea că râdeau cu toții de el, pentru că toți veneau cu automobilul, fiind perioada febrei acestora în Capitală.

12042680_1707716852798377_3416431946735690737_n

 

  1. Știu că pe lângă cele generale, vizând cu precădere zonele centrale, ați organizat și tururi tematice – incursiuni în fostele mahalale, pe urmele lui Mircea Eliade etc. Care a stârnit până acum cel mai mult curiozitatea bucureștenilor și unde ați avut cel mai mare număr de participanți?

În primăvara lui 2014 am început să organizez și trasee prin fostele mahalale, care aveau sensul de cartier, mai degrabă. Prima a fost una descoperită întâmplător de noi – mahalaua Flămânda, prin spatele Patriarhiei Române, dincolo de strada Enăchiță Văcărescu – Principatele Unite. O descoperire fascinantă, o zonă istorică deosebită și intactă din punct de vedere al clădirilor, cu o istorie nemaipomenită. Și a avut mare succes când am anunțat că ne plimbăm prin mahalaua Flămânda, că lumea nu știa nici ce e și nici unde e. Am văzut că merg poveștile de mahala și atunci am ajuns și prin cea a Mătăsarilor, a Icoanei – care este mai specială. Ea s-a schimbat repede pentru că aici s-au mutat Eugeniu Carada, casa există până azi, Caragiale, Ion Mincu. În această primăvară, cel mai de succes tur, dar nu chiar de mahala, a fost „Prin  Bucureștii lui Mircea Eliade”. Am plecat din dreptul intersecției cu Mântuleasa, Negustori, Plantelor, lângă Biserica Mântuleasa și ne-am plimabat prin mahalaua Popa Soare, Mântuleasa, Negustori, Sfinților. Dar de fapt ne-am plimbat prin ceea ce au numit o serie de critici literari triunghiul fantastic al copilăriei lui Mircea Eliade, al literaturii lui, multe din nuvele întâmplându-se aici. Am îmbinat istoria reală a  mahalalelor cu istoria mitică a Bucureștilor. Am vrut sa facem 4 tururi în 2 săptămâni,  dar am ajuns să facem 16 tururi în 4 săptămâni și tot nu a fost suficient, atât de multă  lume a venit.

11831816_1180549028628544_300869915870011488_n

  1. Ai găsit susținere pentru toate proiectele acestea? Cum ai reușit să le realizezi?

Susținere e câteodată, câteodată nu… E multă pasiune. Și publicul e mare, e susținere morală – cea mai importantă, în rest trăim din donații, din cei 2%…

  1. Vorbind despre această perioadă înfloritoare a Capitalei, care sunt, din punctul tău de vedere, acele obiceiuri de interacțiune socială de apreciat care astăzi au dispărut?

În primul rând au dispărut plimbările de dimineață și de seară de pe Calea Victoriei. Nu știu dacă ar mai fi putut totuși să aibă loc în condițiile în care astăzi se muncește enorm, toată lumea lucrează mult. În perioada interbelică la orele 14 se încheia treaba,  în secolul al XIX-lea și mai devreme… Dar asta s-a pierdut, evident. În  Bucureștiul interbelic oamenii se plimbă în sensul în care pur și simplu toată artera devine pietonală, este locul unde te arăți, locul unde iubeai, te sărutai întâia oară fără știrea părinților, unde discutai politică, unde îți întâlneai cunoscuții, îți făceai cunoștințe. Multe romane se întâmplă pe  Calea Victoriei din perioada interbelică… E o arteră literară, putem spune. S-au pierdut și plimbările de la Șosea, care aveau un alt farmec și se refereau la timpul liber și la un anumit tip de distracție, de loisir, și bătaia cu flori de la 10 mai, pentru că s-a pierdut ziua de 10 mai… Dar parțial pare să se fi recâștigat ideea de grădină de vară, deși în acea perioadă erau foarte multe și toate aveau meniul scos în față, din care nu lipseau niciodată limonada gazoasă și mititeii. S-au pierdut balurile. Secolul al XIX-lea a fost secolul balurilor: de epocă, de caritate, mascate, la Teatrul Național, în palatele de „țeremonie”, cum erau numite Palatele Știrbei și Suțu.

10409204_1203139039702876_4170789154476761339_n

  1. Dintre toate cărțile scrise de autori români pe care le-ai citit până acum, spune-mi te rog câteva titluri de care nu te-ai despărți?

Evident că nu m-aș despărți de Eliade, ador „Întoarcerea din Rai”, „Huliganii”, „Nuntă în cer”, „Noaptea de Sânziene”… După aceea ar mai fi Noica, Marin Sorescu… Sau Petru Creția, mi-a plăcut mult „Luminile și umbrele sufletului” și mi se pare că el, ca autor, ar trebui mai mult cunoscut. Am avut bucuria să îl descopăr pe Radu Petrescu – școala de la Târgoviște, anii `70 cu „Matei Iliescu”. Fascinant scrisă. E așa… un fel de James Joyce și toată acțiunea cărții se întâmplă în zona Icoanei și într-un oraș de provincie. Și mi-a mai plăcut în vara asta o carte, „Partea nevăzută decide totul”, de Horia Roman Patapievici. Nu sunt foarte ordonat în lecturi, trec așa… de la una la alta. Sunt perioade când citesc mai multe în același timp… Și teologie, când am timp. Și aș recomanda tuturor „Ecleziastul”, „Cântarea cântărilor” și „Iov”. Sunt niște cărți de literatură superbe.

 

  1. Apropo de asta, cum de ai ales ca primă facultate Teologia?

Am ales-o de curiozitate cred… Pasiune, nu știu. Oricum a fost un timp al lecturii. Dar nu m-am dus acolo să fac ceva după, pornind de la acea facultate însă, am întâlnit și oameni excepționali, lucru care e foarte valoros.

foto: Alexandra Jitariuc

foto: Alexandra Jitariuc

  1. Cei care v-au urmat în cel puțin un tur prin București știu că voi, echipa ARCEN, aveți și un puternic mesaj social de implicare în protejarea clădirilor cu statut de monument arhitectonic și a zonelor istorice. Care ar fi modalitățile de stopare a abuzurilor privind aceste clădiri?

Da, complicat… Ca să protejezi o clădire, în primul rând trebuie să ai răbdare să intri pe site-ul Primăriei, să vezi când au loc consultări publice. Care de fapt se fac formal. Pentru că nimeni din Primăria Capitalei nu e interesat de ce spun cetățenii unei zone. De exemplu, cei din zona Mântuleasa se opun proiectului de contrucție a unui bloc de 7 etaje pe locul școlii lui Mircea Eliade, demolată ilegal în 2008, parcă… Și totuși sunt foarte multe șanse să se facă acel bloc, dacă nu cumva s-a și dat aprobarea, deși au fost solicitări ale locuitorilor să nu se facă asta, ci poate altceva, nu un bloc de 7 etaje, că acolo sunt unele de un singur etaj. Dar, e un pas important dacă am fi foarte mulți care am trimite mesaje la consultările publice. Până la urmă s-ar crea o presiune. De exemplu, un alt lucru se întâmplă la Palatul Știrbei de pe Calea  Victoriei, unde se va construi un mall. Proiectul acesta depinde de votul Consiliului General al Municipiului București. E ca și aproape gata, votul acela se poate da oricând. În acest caz, ultimele soluții sunt în instanță  sau ieșitul în stradă. Este ilegal acel proiect, la fel să se dărâme grajdurile și crama în 2008, dar e ilegal să se facă un mall acolo pentru că e monument istoric, pentru  că legea patrimoniului spune că nu ai voie să construiești la mai puțin de 25 de metri distanță, pentru că gradul de ocupare al teritoriului în zona protejată Temișana, că ține de acea zonă, nu permite construcția unui bloc atât de masiv și pentru că este UNICUL palat domnesc pe care îl avem în picioare, este clădire de început de secol XIX, 1835, iar noi avem în general de final de secol. Foarte valoros din punct de vedere istoric. Și din punct de vedere urbanistic, iar este un dezastru, pentru că străzile acelea nu vor putea primi încă 2000 de mașini. Calea Victoriei se blochează la intersecția cu Grivița și acolo ar fi mallul…

Edmond-si-Alberto-

12015178_1224371574246289_2053677541132525526_o

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , ,