
Aparent nu există nicio legătură între noi şi forţele speciale ale Marinei Americane cunoscute sub numele de trupele SEALs. I-am văzut doar în filme de acţiune şi am rămas cu impresia că sunt oameni care nu se tem de nimic, iar atunci când au o misiune sau şi-au propus ceva sunt destul de greu de oprit. Însă ceva tot avem în comun cu ei: suntem cu toţii oameni şi chiar dacă nu suntem perfecţi suntem mereu perfectibili. Cei din trupele SEALs şi-au antrenat corpul şi mintea pentru a ajunge la acele performanţe. Iar lucrul asta putem să-l facem şi noi. Chiar dacă nu avem războaie de purtat, putem folosi câteva exerciţii utilizate de cei din forţele speciale pentru a ne dezvolta tăria psihică de care avem nevoie în viaţa de zi cu zi, acasă sau la muncă. Iată patru dintre ele:
1. Adresează-ţi cuvinte cu mesaj pozitiv! Creierul este ca o morişcă, ce se învârte continuu. Iar studiile atestă că într-un singur minut ne adresăm nouă înşine de la 300 până la 1000 de cuvinte. Acestea trebuie să fie pozitive! Cei din forţele speciale şi atleţii care se pregătesc pentru performanţă ştiu asta. Şi aşa fac. Pentru noi este suficient dacă alungăm din minte mesaje de genul „nu o să pot”, „nu cred că este destul de bine”, „nu voi reuşi” şi le înlocuim cu altele pozitive. Cei din SEALs trebuie să aplice acest exerciţiu în condiţii mult mai dure: legaţi la mâini, sub apă, sunt „atacaţi” de instructor, care le ia sursa de oxigen. Timp de 20 de minute, iar şi iar sunt supuşi aceleiaşi provocări de a rămâne calmi şi a urma procedura în condiţii de stres extrem, acela de a nu putea respira. În comparaţie cu gradul acesta de dificultate, efortul nostru de a ne adresa constant mesaje pozitive este foarte rezonabil. Optimismul se educă! Însă numai prin exerciţii zi de zi.
2. Fixează-ţi obiective! Clare, concrete! Întreabă-te ce ai nevoie să obţii chiar în acest moment. Studiile referitoare la psihologia atleţilor atestă faptul că aceştia îşi stabilesc obiective nu numai zi de zi, ci şi pentru fiecare interval al zilei, pentru fiecare antrenament. Iar apoi se concentrează doar să atingă obiectivul propus. La fel şi cei din SEALs. Iar atunci când ating obiectivul îşi stabilesc altul nou. Putem face la fel ca ei când ne pregătim pentru un examen, o prezentare la job sau atunci când vrem să deprindem abilităţi noi. Şi să nu uităm: progresul ne motivează cel mai bine! Aşa că să pornim la drum.
3. Practică vizualizarea! Nu este chiar o copilărie să te imaginezi trecând cu succes printr-o mare provocare. Soldaţii SEALs sunt învăţaţi să vizualizeze misiunea în care vor porni şi să se vadă reuşind. Mai mult, fiecare pericol sau catastrofă posibilă este examinată, la fel şi reacţia pe care trebuie să o aibă: ce fac în cazul în care se prăbuşeşte elicopterul, dacă sunt depăşiţi numeric etc. Acest exerciţiu, prin care soldaţii se pregătesc pentru situaţii neprevăzute, este esential în pregătirea trupelor speciale.
4. Foloseşte simulările! Vizualizarea este foarte utilă şi practică, pentru că o poţi face oriunde. Însă simularea te aduce întotdeauna mai aproape „de adevăr”. Mike Kenny, locotenent-colonel în forţele speciale, obişnuieşte să le spună întotdeauna soldaţilor săi „antrenează-te ca şi când ai lupta cu adevărat”. Când trupele SEALs au făcut raidul în Pakistan la ascunzătoarea lui Osama bin Laden, aveau deja la activ o pregătire serioasă. O replică a acelei construcţii la scară mare fusese deja ridicată în Carolina de Nord şi Nevada, iar soldaţii simulaseră operaţiunea de sute de ori. Însă cum putem folosi simularea în viaţa de zi cu zi? Dacă ai teamă de vorbit în public spre exemplu, foloseşte întâi vizualizarea, apoi simulează discursul în faţa unui prieten, repetă, extinde cercul şi repetă iar şi iar. Orice teamă cedează cu destulă insistenţă.