Doi actori români au rămas fără bani, cazare şi masă în Praga şi trebuie să facă orice pentru a se întorce acasă. Doi tineri încearcă să reziste cât mai mult fără somn. Au făcut teatru şi film, iar acum se mută pe net pentru un serial reality pe care îl filmează singuri cu GoPro-ul. Oricare dintre aceste fraze ar putea fi un titlu potivit pentru cel mai neobişnuit serial care se lansează pe net, pe 20 februarie, de la ora 20.00. Cu doi protagonişti, web reality-ul „Fără granițe” spune cu mult umor povestea limitelor autoimpuse de cei doi şi peripeţiile acestora în încercarea de a rezista provocărilor. V-ați întrebat vreodată cum ar fi să încercați să trăiți fără bani, fără somn, fără mâncare, fără aer, fără timp etc.? Ei bine, actorii Bogdan Albulescu și Radu Micu nu doar s-au gândit, ci au și încercat toate aceste lucruri pe pielea lor în primul serial românesc de acest gen. Am stat de vorbă cu cei doi despre cum a apărut ideea acestui proiect acum doi ani, când au plecat în Munţii Făgăraş doar cu bocancii de drumeţie şi un cuţit şi au crezut că vine sfârşitul lumii când au fost surprinşi de o furtună, cum în această idee nebunească i-au convins să se implice şi pe producătorul Emilia Vlad şi regizorul Alex Fotea şi cum au ajuns să facă din cele mai mari tâmpenii subiect de serial. Bogdan şi Radu ne-au povestit cu mult umor ce limite îşi propun să depăşească cu ingeniozitate în serialul „Fără granițe”, ce au descoperit despre ei prin acste provocări aparent fără soţi de izbândă şi ce aştepări au de la serialul pe care îl lansează pe canalul lor de Youtube.
„Fără granițe” este primul web reality series din România. Cu ce gânduri porniți la acest drum?
Bogdan Albulescu: Cu emoţie, cu încredere, cu speranţa că o să meargă şi că o să placă. Sperăm că publicul îl va găsi destul de special şi interesant. Spre deosebire de alte proiecte media la care am lucrat, „Fără granițe” e proiectul nostru de suflet şi a avut nevoie de mult timp să se dezvolte. Ani. Când am început nici măcar nu ştiam că facem un web series. În cercul nostru de prieteni exista deja o gluma: „Nu mă enerva, eu am fost în Făgăraş fără nimic” şi sper ca ea să devină virală.
Radu Micu: Acum, nu ştiu dacă că e primul reality web series din România, sunt video blogurile care sunt practic acelaşi lucru, doar că spus diferit. Dar cred că suntem primii care încearcă să facă ziua chiar ce visează noaptea şi asta dorim să împărtăşim şi cu alţii.
Cum ați ajuns să fiți cooptați în acest proiect? Cum a apărut ideea asta?
Bogdan: Cum apar toate ideile cu adevărat bune… din întâmplare. Pentru mine întâmplare se citeşte altfel: predispoziţie către aventură, prietenie îndelungată, afinitatea pentru aceleaşi lucruri, faptul că râdem la aceleaşi glume şi ne indignăm la aceleaşi căcaturi zilnice, faptul că ne suspectăm nul pe altul de imaturitate avansată. Acum vreo doi ani am plecat de capul nostru cinci zile în Munţii Făgăraş, fără nimic la noi, cu mâinile în buzunare, hotărâţi să facem un soi de Survivor. Adică era serioasă treaba. Echipamentul de filmare cântărea o tonă! De atunci ne-am mai deşteptat şi majoritatea materialelor noastre sunt filmate cu GoPro. Dar ca să fac povestea scurtă, ideea e că am ajuns acasă şi când am început să vizionăm materialele filmate am început să râdem cu lacrimi. Am arătat materialul prietenilor şi am descoperit că efectul era garantat. Aşa că nu, nu am fost cooptaţi, ba mai mult am reuşit noi să intoxicăm cu ideile noastre nişte oameni cât se poate de serioşi. Pe unii îi cunoşteam dinainte şi mă gândesc de exemplu la Alex Fotea, iar pe alţii i-am contaminat pe parcurs: Emilia Vlad si Cloud9.
Radu: Ştii cum e când stai pe canapea şi te gândeşti la ce ai putea face cu viaţa ta… Iar când noi doi am realizat că nimic, atunci am zis: bine, dar vom face nimic cu energie şi vom şi filma chestia asta. Ei, şi de acolo, din Făgăraş a început prima noastră escapadă. Un an mai târziu am întâlnit o persoană care, deşi la prima vedere nu părea, era la fel de nebună ca noi doi, doar că diferenta era ca ea avea şi ceva experienţă în domeniu. De aceea o numim producător. Da, e vorba de Emilia. Aşa a apărut ideea unui serial pe mai multe teme – fără somn, fără bani etc – fiecare cu mai multe episode, în funcţie de întâmplări, rezolvări, neprevăzut.
Care sunt limitele voastre?
Radu: Altă întrebare! (râde) Nu ştiu încă. Sunt un om norocos, cred, în viaţă. Din multe puncte de vedere. Unul ar fi că fac ce-mi place şi asta e un lucru foarte important pentru sufletul omului.
Bogdan: Limitele… le explorăm şi noi împreună cu voi pe măsura ce ne dezvoltăm. E tentant să spui că nu ai limite, dar adevărul e că ele există. E surprinzător că spun asta, dar faptul că pot sa fac „Făra graniţe” în forma lui actuală e pentru mine o dovadă de maturitate. În actorie există o regulă şi cred că e aplicabilă şi în viaţă în general: nu face mai mult decât simţi. Şi eu, şi Radu suntem suficient de maturi, ne îndreptăm spre senectute… (râde) ce cuvânt frumos şi nefolosit… încât să nu ne mai temem că ne facem de râs, atâta timp cât acţionăm în limitele a ceea ce simţim. Probabil că unele dintre aventurile noastre vor fi mai periculoase decât altele, dar riscurile sunt mereu calculate şi dublate de o altă regulă: nu face mai mult decât poţi. În concluzie, limitele mele sunt definite de două coordonate: ce simt şi ce pot.
Fără ce nu puteți trăi?
Radu: Nu pot trăi fără mine. Da, pot fi atât de arogant! (râde) Dacă citeşti prin ce au trăit oamenii care au trecut războiul, cred că îţi vei reconsidera părerea despre „fără” ce nu poţi trăi. Restul e poezie!
Bogdan: O întrebare scurtă şi complicată. Sunt o mulţime de lucruri fără de care nu aş putea trăi aşa cum o fac acum: familia mea, prietenii mei, cărţile mele, pisica mea etc. Ele mă definesc în sensul cel mai propriu al cuvântului şi mă fac pe mine, Bogdan Albulescu, să fiu Bogdan Albulescu. Cred că m-aş descurca fără majoritatea lucrurilor care mă înconjoară sau care se pot cumpăra cu bani. Sincer nu vreau să aflu cu adevărat ce înseamnă să trăieşti fără familie; oamenii se schimbă după experienţe extreme, cum ar fi pierderea acesteia. Încrederea, poate. E dureros să trăieşti fără încredere în oameni. Poate că despre asta e vorba; să reuşeşti ca pe măsură ce-ţi pierzi inocenţa, să-ţi păstrezi încrederea în oameni.
Care au fost cele mai mari provocări de la filmări?
Bogdan: Suntem abia la început cu aventurilor noastre şi cu toate astea, experienţele sunt deja memorabile. Când am plecat prima dată eram aşa de strâmtoraţi cu banii, încât tot ce am avut cu noi, începând de la bocancii pe care-i purtam şi sfarşind cu echipamentul de filmare, a fost împrumutat. Ne propusesem să plecăm în orice condiţii şi am făcut asta. Am plecat în munţi doar cu un cuţit cu amnar şi un topor şi cu hainele de pe noi. A fost greu chiar din prima noapte când a început să plouă. A doua zi pe la prânz, deşi era frumos afară, eram atât de sfârşit de foame, frig şi oboseală, încât atunci când ne-am aşezat să ne tragem sufletul cinci minute am adormit o oră şi jumătate. Lucrurile au evouluat în sensul ăsta cu nopţi nedormite din cauza frigului, a umezelii şi a fumului, cu zile care se târâiau la fel de leşinate de foame ca noi. Îmi aduc aminte că în ziua a patra, noaptea, a început o furtună care a durat o oră şi care ne-a supt şi ultimele fărâme de energie. Ne-a dărâmat echipamentele de filmare peste noi, ne-a turnat în cap găleţi de apă şi ne-a stins focul. A existat un moment pe la jumătatea furtunii, un moment de acalmie, cu un frig care pătrundea parcă în suflet, iar eu îmi inchipuiam că aşa se simţeu personajele din Harry Potter când erau atacate de dementori. Am fi vrut să fugim, dar nu aveam unde. Am mai rezistat o vreme şi, la un moment dat, mi-am dat seama că văd faţa lui Radu. Începea ziua.
Practic, episoadele „FĂRĂ…” vă vor pune la încercare ingeniozitatea, capacitatea de a improviza pentru a ieși la liman din diverse situații. Care au fost momentele cele mai dificile de până acum?
Radu: Nu cred că aţi înteles conceptul nostru… noi oricum trăim fără… doar că acum ne şi filmăm! (râde) Cele mai dificile momente de până acum le-am trăit, cred, la realizarea episodului „Fără somn” . Care sunt acelea? Veţi vedea!
Bogdan: Ne confruntăm cu ele în fiecare nou episod. Natura lor se schimbă de fiecare dată. Frigul şi foamea sunt inamicii noştri constanţi. Somnul sau mai degrabă lipsa lui ne afectează pe mai multe planuri. Tocmai am terminat de filmat un episod „Fără somn”. Am rezistat câteva zile – nu vă yic exact câte, veţi vedea în episodul cu pricina – şi-mi aduc aminte că la un moment dat încercam să înregistrez un testimonial; am terminat şi am realizat că nu pornisem sunetul. Am reluat şi a doua oară nu pornisem camera. A treia oara nu am mai putut să o iau de la capăt. Am făcut un rezumat la tot ce făcusem înainte şi am terminat. De altfel, asta e o frustrare continuă. Faptul că pierdem mare parte din materialele filmate. E greu să fii „personajul care filmează” şi tot procesul cere o concentare foarte mare. Până la urmă, totul se reduce la acelaşi lucru: să rezişti, să rezişti, să rezişti.
Au existat și momente în care provocarea v-a depășit pur și simplu, astfel încât nu ați reușit să trăiți „FĂRĂ…” ce v-ați propus?
Radu: O să fiţi surprinşi totuşi cât de uşor se pot reobişnui atât corpul, cât şi mintea cu orice.
Bogdan: Dar ăsta a fost un lucru la care ne aşteptam de la început. Scopul nostru declarat nu a fost să prezentăm numai experienţe încununate de succes. Dacă e urmărit cu sinceritate, drumul e la fel de important ca scopul propus. Aţi mai auzit asta de multe ori; nu e importantă destinaţia, e importantă călătoria. Şi ghici ce? E adevărat. Descoperim asta cu fiecare nou episod pe care-l filmăm. Personal, scopul meu declarat e să mă expun unor situaţii pe care nu le-aş putea trăi altfel, să mă reinventez sau să aflu lucruri noi despre mine, să încerc să trăiesc totul cu sinceritate şi mai ales fără să dezertez de la valorile etice care mă reprezintă. Se pare că din nu ştiu ce motiv misterios sunt foarte importante pentru mine.
Nu sunteți niște supraviețuitori, ci mai degrabă niște anti-eroi, iar multe situații le-ați depășit cu umor. Când ați râs cel mai mult și de ce?
Radu: Cred că întrebarea face referire la ce am făcut noi doi, eu şi Bogdan, aşa că… cred că cel mai tare am râs la prima noastră escapada „Fără mâncare”, şi cred că a fost pe fond de delir de foame şi oboseală.
Bogdan: Râdem tot timpul. Nu am putea să mergem mai departe fără asta. Râdem de ce ni se întâmplă, râdem de ceilalţi, dar cel mai tare râdem de noi. De altfel, eu cred foarte tare că cele mai mari drame pe care oamenii le traiesc, în general, sunt din cauză că se iau prea în serios. Aşa că am râs foarte tare când nu aveam unde să dormim în Praga sau în Făgăraş, am râs când ne uitam la vitrine pline cu mâncare fără un ban în buzunar în Viena sau cand deliram de nesomn în garsoniera mea din Bucureşti.
Au existat momente când ați regretat că v-ați hotărât să încercați cum e „FĂRĂ…” ceva anume? Care au fost acele situații?
Radu: Da, au fost. La episodul fără somn, când nu am mai putut rezista. Dar veti vedea mai exact ce am făcut atunci, la momentul oportun.
Bogdan: Eu nu, niciodată. Aici mă iau eu prea în serios şi, spre nenorocul meu, în relaţia mea cu Radu m-am poziţionat în partea responsabilă, aşa că mă simt responsabil şi pentru el şi n-am îndrăznit vreodată să zic „nu mai pot” nici măcar pentru mine.
De cât timp sunteți prieteni?
Radu: De când a încercat Bogdan să-mi taie venele din greşeală! (râde) Cum se poate aşa ceva, din greşeală?! Asta e altă poveste.
Bogdan: Acum, ca să dau eu răspunsul serios, de o viaţă. Suntem şi familie, pentru că i-am botezt copilul. E reconfortantă relaţia noastră şi, deşi poate că nu recunoaştem faţă de alţii – pentru că facem mişto şi de asta – ea se bazează pe un sentiment profund de încredere.
Cum v-ați descrie unul pe celălalt?
Radu: Partea mea mai puţin bună! Dar fără de care nu aş fi complet!
Bogdan: Jumătatea mea mai proastă. P.S. Aşa mi-a zis el să zic.
Unde vă mai poate vedea publicul în afară de acest serial pe net?
Bogdan: Pe mine destul de puţin zilele astea. Sunt scump la vedere. Filmez tot felul de lucruri, unele de care sunt mândru (am luat şi premiu). Repet, tot cu Radu, de o veşnicie la o piesă şi tot apare câte un proiect care devine prioritar şi nu mai reuşim să terminăm.
Radu: De meserie fiind actor, apar în filme. Filme care, cele mai multe, nu sunt date în România. Iar când sunt date, îmi sună telefonul în disperare… mă caută toată familia. Cât despre teatru, am diferite proiecte mai vechi, mai noi, nu voi începe aici să le enumăr pe toate…
Există vreun rol pe care visați să-l interpretați?
Radu: Da, există unul pe care mi-l doresc din suflet: Hamlet. L-am studiat în facultate şi de atunci mi-a rămas în minte şi în suflet. Cât despre film, îmi doresc să ajung să fiu „cast-at” de Nina Gold. (râde)
Bogdan: Daaaaaa. Normal! Dar nu vreau să vorbesc despre asta. Aştept să se întâmple mai întâi.
Ce vă place cel mai mult să faceți?
Radu: Ceea ce fac e minunat. Să îţi poţi trăi visele şi chiar mai mult de atât, şi pe ale altora. Ce poate fi mai frumos?
Bogdan: Să trăiesc. Aş trăi peste tot. Şi la Veneţia, şi în Insulele Mauritius, şi aş mai sta o vreme în Noua Zeelandă şi pe urmă în Alaska, la ski sau pescuit, în Asia vreo doi sau trei ani şi pe urmă mă mai gândesc eu.
Ce citiți? Aveți un gen literar anume care vă place sau citiți orice?
Radu: Eu personal sunt fan al lumii Harry Potter, îmi place lecturile din zon asta, acest fantasy pueril.
Bogdan: Eu citesc foarte mult fantasy şi science fiction. Mă pasionează tot ce ţine de viitor. Sunt curios cum îşi imaginează oamenii viitorul. Tocmai am terminat Homo Deus „a brief history of tomorrow”.
Ce carte citiți acum?
Radu: Oamenii din Dublin, James Joyce. De ce? Din întâmplare. Şi nu-mi pare rău.
Bogdan: The Vagrant a lui Peter Newman, o poveste care se desfăşoară într-o lume alternativă postapocaliptică şi în care eroii sunt un bebeluş, un stăain misterios şi o capră.
Film, teatru, internet. Unde vă simțiți cel mai în largul vostru?
Radu: Film, teatru, internet. E foarte bună ordinea.
Bogdan: Am filmat foarte mult în ultimul timp, mi-e dor de teatru şi uite că-mi fac debutul pe net, aşa că se poate spune că sunt în largul meu peste tot.
Ce vă place cel mai mult la lumea în care trăiți și ce vă dispalce profund?
Bogdan: Îmi place faptul că poţi să călătoreşti oriunde; că poţi să fii azi în Austria în vacanţă, mâine în Belgia la un festival de film şi peste o zi să ajungi din nou acasă. Faptul că informaţia e accesibilă acum mai mult ca oricand, că avem acces la ea şi că o putem folosi cum vrem noi. Faptul că trăim într-o epocă în care oamenii se spală pe mâini când se duc la masă şi în care majoritatea bolilor grave au fost eradicate. Faptul că pot să-mi cumpăr lucruri sau nu, pot să muncesc sau nu, pot să vomit sau nu. Bineînţeles că toate lucrurile pe care le faci sau nu au consecinţe, dar pâna şi asta îmi place. Ce nu-mi place? Să fiu minţit. Să fiu furat şi batjocorit. Să trăiesc într-o ţară care ar putea să fie atât de mult şi care se mulţumeşte să fie atât de puţin.
Radu: Mie cel mai mult îmi place că totul este posibil. Iar ce îmi displace profund e că nu este chiar totul posibil!